buiurdiu sn [At: ȘIO / V: buior~, buiorultiu, ~rlău, ~ruldiu, buirultău, ~rultiu / Pl: ~ii / E: tc buyur(ule)] (Trm) 1 Ordin al unui pașă sau al marelui vizir pentru Constantinopol. 2-3 (Pex) Ordin (sau decret) domnesc. corectat(ă)

buiurdiu s.n. (turc. înv.) Ordin al marelui vizir sau al unui pașă. Aveam de atunci fermanuri și multe buiurultiuri (VĂCĂR.). ♦ Ext. (în Țările Rom.) Ordin sau decret domnesc. • pl. -uri. și buiuruldiu, buiurultiu, buiorultiu, buiordiu s.n. /<tc. buyur(ul)du „ordin al guvernatorului unei provincii”.

‡BUIURDIU (-diuri) sn. 1 Ordinul unui pașă sau al marelui vizir pentru Constantinopol ¶ 2 Decret domnesc [tc. buyurdu].

buiurdiu n. odinioară: 1. ordinul unui pașă sau vizir pentru Constantinopole (în opozițiune cu firman, destinat provinciilor); 2. decret domnesc. [Turc. BUYURDU].

buĭurdíŭ n., pl. urĭ (turc. buĭurdu). Vechĭ. Ordin scris de un pașă, de vizir saŭ de domn. – V. firman.

buiordiu sn vz buiurdiu

buiorultiu sn vz buiurdiu

buirultău sn vz buiurdiu

buiurlău sn vz buiurdiu

buiuruldiu sn vz buiurdiu

buiurultiu sn vz buiurdiu

buiordiu s.n. v. buiurdiu.

buiorultiu s.n. v. buiurdiu.

buiuruldiu s.n. v. buiurdiu.

buiurultiu s.n. v. buiurdiu.

BUIRULTĂU s.n. v. buiurlău. substantiv neutru

buiurdiu (-ie), s. n – (Înv.) Ordin, decret. – Var. buiuruldiu, buiurultiu, buiurlău, buiurdismă. Tc. buyur(ul)du „ordin dat de un guvernator de provincie” (Șeineanu, III, 22); ultima var. din ngr. μουπγιουρντισμα. – Der. buiurdisi (var. buiurdi), vb. (a confirma prin decret, a comunica oficial), din tc. buyurmak, aorist buyurdy, sau din ngr. μουπγιουρντίζω, care provine din tc. (Gáldi 156).

buiurdiu, buiurdiuri, s.n. (înv.) ordin scris de un pașă, de un vizir.