băiețandru sm [At: GORJAN, H. I, 126/5 / V: (reg) băe-, băicăian- / Pl: ~ri / E: băiat + -andru] 1-2 (Șhp) Băiat (10) isteț.

băiețándru s.m. Băiat mai măricel. • pl. -i. /băiat + -andru.

BĂIEȚANDRU sm. Băiat măricel, între 15 și 20 de ani: eram abia ~ ca de vre-o optsprezece ani cînd m’am scris la Cazaci cu Tudor (I.-GH.).

BĂIEȚANDRU, băiețandri, s. m. (Cu nuanță afectivă) Băiat mai măricel (trupește sau ca vîrstă). V. copilandru, flăcău, fecior, flăcăiandru. Un băiețandru împungea din cînd în cînd boii... cu capătul bățului. DUMITRIU, B. F. 98. Au văzut un băiețandru călare pe deșelate pe un călușel care se ducea ca vîntul. ISPIRESCU, L. 161.

BĂIEȚANDRU, băiețandri, s. m. Băiat mai măricel. – Din băiat + suf. -andru.

băiețandru m. băiat până la douăzeci de ani.

băețandru sm vz băiețandru

băicăiandru sn vz băiețandru

băietán s.m. Băiat mai mare. • pl. -i. și (reg.) băiețán s.m. /băiat + -an.

băĭetán și băĭețándru m. Băĭat de 16-20 anĭ.

băiețandru s. m., art. băiețandrul; pl. băiețandri, art. băiețandrii

băiețandru s. m., art. băiețandrul; pl. băiețandri, art. băiețandrii

băiețandru s. m., art. băiețandrul; pl. băiețandri, art. băiețandrii

băiețandru, -dri.

BĂIEȚANDRU s. băietan, copilandru, flăcăiandru, (Olt. și Munt.) dănac, (prin Maram. și Transilv.) pruncotean, (fam.) puștan, (peior.) țingău.

BĂIEȚANDRU s. băietan, copilandru, flăcăiandru, (Olt. și Munt.) dănac, (prin Maram. și Transilv.) pruncotean, (fam.) puștan, (peior.) țîngău. (Un ~ de vreo 12 ani.)