CHIOMB, CHIOAMBĂ, chiombi, chioambe, adj. (Reg.; adesea substantivat) 1. Prost, nesocotit. 2. Care nu vede bine. [Var.: chiomp, chioampă adj.] – Et. nec.

chiomb, ~oambă a vz chiomp

chiomb a. miop. [Origină necunoscută].

chĭomb, chĭoámbă adj. (rus. tĭómnyĭ, scris temnyĭ, întunecat, întunecos. V. temniță). Fam. Cu privirea’ntunecată, prost, bleot.

CHIOMP, CHIOAMPĂ adj. v. chiomb.

chiom, ~oamă a vz chiomp

chiomp, chioampă a [At: I. CR. VI, 135 / V: (reg) ~mb, ~oambă, ciomb, cioambă, chiom, ~oamă, schiomb, ~oambă / Pl: ~i, ~oampe / E: nct cf mg tömpe, tompa] (Reg) 1 Neatent. 2 Prost. 3 Care face fapte nesocotite. 4 Netot. 5 Împiedicat. 6 Neputincios. 7 Care abia-și mișcă mâinile și picioarele. 8 Șchiop. 9 Cu piciorul zdrobit. 10 Care nu vede foarte bine. 11 Care n-are vederi clare. 12 Miop. 13 (Spc; prin apropiere de chior) Chior (15). 14 Care se uită chiorâș. corectat(ă)

cioambă a vz chiomb

ciomb sm vz chiomb

CHIOMP, CHIOAMPĂ, chiompi, chioampe, adj. (Reg., adesea substantivat) 1. Prost, nesocotit. 2. Care nu vede bine. [Var.: chiomb, chioambă, adj.] – Et. nec.

CHIOMP, CHIOAMPĂ, chiompi, chioampe, adj. (Reg., adesea substantivat) 1. Prost, nesocotit. 2. Care nu vede bine. [Var.: chiomb, chioambă, adj.]

CHIOMP chioampă (chiompi, chioampe) reg. 1) Care nu vede bine. 2) Care vădește lipsă de inteligență; nătărău; netot; prost. [Monosilabic] /Orig. nec.

!chiomb (reg., fam.) adj. m., pl. chiombi; f. chioambă, pl. chioambe

!chiomb/chiomp (reg., fam.) adj. m., pl. chiombi/chiompi; f. chioambă/chioampă, pl. chioambe/chioampe

chiomp/chiomb adj. m., pl. chiompi/chiombi; f. sg. chioampă/chioambă, pl. chioampe/chioambe

CHIOMB adj., s. v. bleg, miop, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

CHIOMB adj. v. chiorâș, cruciș, încrucișat, pieziș, sașiu, strabic.

chiomb adj., s. v. BLEG. MIOP. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

chiomb adj. v. CHIORÎȘ. CRUCIȘ. ÎNCRUCIȘAT. PIEZIȘ. SAȘIU. STRABIC.

Chiomb ≠ deștept, cuminte, inteligent, isteț, mintios, căpos, căpățânos, înțelept

chiomb (chioambă), adj. – 1. Miop, care nu vede bine. – 2. Nesocotit, prost. Origine necunoscută. DAR îl pune în legătură cu mag. dialectal tömpe „prost”, dar cuvîntul rom. este prea răspîndit pentru ca să i se poată atribui această origine (nu este sigură observația din DAR că se folosește numai în Mold., Bucov. și Trans. de Nord. Scriban propune rus. temnyĭ „obscur” (pronunțat tjomnyĭ). – Der. chiombăni (var. chiompăni), vb. (a lucra la lumină slabă, a-și strica ochii; a desluși cu greutate); chimbăneală, s. f. (lucru făcut în condiții proaste de luminozitate); chiombie s. f. (miopie). – Cf. chiondorîș.