CILINDRU, (1,2,3,4) cilindri, s. m., (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează paralel cu ea însăși, sprijinindu-se pe o curbă închisă, imobilă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul căruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. [Var.: (5) țilindru s. n.] – Din fr. cylindre, lat. cylindrus. – Țilindru < germ. Zilinder.

cilindru [At: ECONOMIA, 24/14 / V: (înv) chil~, țil~ / Pl: ~ri (1-8), ~re (9) / E: fr cylindre, lat cylindrus] 1 sm (Gmt) Suprafață obținută prin deplasarea unei drepte paralel cu ea însăși după o curbă închisă. 2 sm (Gmt) Corp geometric mărginit de un cilindru (1), având ca baze două cercuri. 3 sm Piesă cilindrică în componența unor mașini, care se rotește în jurul axei sale. 4 sm Organ de mașină tubular, în interiorul căruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 5 sm (Pan) Tăvălug. 6 sm (Pan) Sticlă cilindrică de lampă. 7 sm (Îs) ~ central Parte centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 8 sm (Med; înv; mpl) Elemente microscopice prezente în urina bolnavilor de nefrită, semnalând leziuni renale grave. 9 sn (Înv) Joben.

CILINDRU, (1, 2, 3, 4) cilindri, s. m. (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață obținută prin deplasarea unei drepte paralele cu ea însăși, astfel încât să se sprijine mereu pe o curbă închisă și fixă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul caruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. – Din fr. cylindre, lat. cylindrus.

CILINDRU¹, cilindri, s. m. 1. Corp geometric format prin rotirea unui dreptunghi în jurul uneia dintre laturi (numită generatoare) și avînd ca bază un cerc. 2. Piesă (cilindrică) componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei axe și care servește pentru a conduce, a presa sau a fasona un material; (la motoare cu ardere internă, la mașini cu aburi, la compresoare etc.) piesă fixă cilindrică în interiorul căreia se deplasează pistonul. Mașină cu 8 cilindri. ◊ Cilindru compresor = tăvălug.

CILINDRU s.m. 1. Corp geometric care rezultă din rotirea unui dreptunghi împrejurul uneia dintre laturile sale. ♦ Corp în formă de sul. ♦ Cilindri urinari = elemente microscopice cu aspect cilindric, care se produc în tuburile urinifere la bolnavii care suferă de nefrită; cilindru central = coloană de țesuturi care umple regiunea centrală din structura internă a rădăcinii și a tulpinii unei plante. 2. Piesă (componentă) a unei mașini, care se rotește în jurul axei sale, servind pentru a conduce, a presa etc. un material; valț. ◊ Cilindru compresor = tăvălug. ♦ Încăpere cilindrică (la motoare) în care se deplasează pistonul. [< lat. cylindrus, cf. fr. cylindre, germ. Zylinder].

CILINDRU I. s. m. 1. corp geometric care rezultă din rotirea unui dreptunghi împrejurul uneia dintre laturile sale. ◊ corp în formă de sul. ◊ ~i urinari = elemente microscopice cu aspect cilindric, în tuburile urinifere la bolnavii de nefrită; ~ central = țesut central din structura internă a rădăcinii și a tulpinii plantelor vasculare. 2. piesă în formă de tub din componența unui motor în care se deplasează pistonul. 3. piesă grea a unei mașini, care se rotește în jurul axei sale, pentru a conduce, a presa etc. un material; valț ♦ ~ compresor = tăvălug. II. s. n. joben. (< fr. cylindre, lat. cylindrus)

CILINDRU² ~i m. 1) Suprafață descrisă de o dreaptă ce se mișcă paralel cu ea însăși, sprijinindu-se pe o curbă închisă. 2) Corp geometric mărginit de o astfel de suprafață și de două plane paralele. Volumul ~ului. ◊ ~ circular drept cilindru ale cărui baze sunt cercuri perpendiculare pe generatoare. 3) Piesă sau organ de mașină având o asemenea formă, care se poate roti în jurul axei sale; sul. ~ cu aburi. ◊ ~ de motor piesă tubulară în care se deplasează pistonul unui motor. /<fr. cylindre, lat. cylindrus

cilindru n. 1. corp ce are forma unui sul; 2. figură geometrică cu această formă; 3. partea unei mașini cu aburi în care se mișcă pistonul; 4. fam. pălărie înaltă bărbătească.

*cilíndru n., pl. e, și m. (vgr. kýlindros). Sul, corp rătund, lung și drept, cu bazele egale. Sul gros de metal orĭ de peatră (compresor) care se rostogolește pe șosele ca să le bătăturească și să le netezească. Fer de călcat cilindric. La mașina cu abur, partea în care intră pistonu. Joben (după germ. cylinder-hut). V. tăvăluc.

selender^[1] sm vz cilindru

țelindăr^[1] sn vz cilindru

țelindră^[1] sf vz cilindru

țilendăr^[1] sn vz cilindru

țilendru^[1] sn vz cilindru

țilindăr^[1] sn vz cilindru

țilindră^[1] sf vz cilindru

țulindru^[1] sn vz cilindru

cilindru¹ (corp geometric) s. m., art. cilindrul; pl. cilindri, art. cilindrii

cilindru¹ (corp geometric) s. m., art. cilindrul; pl. cilindri, art. cilindrii

cilindru (corp geometric) s. m., art. cilindrul; pl. cilindri, art. cilindrii

cilindru, pl. cilindri

CILINDRU s. 1. (TEHN.) sul. (~ la războiul de țesut.) 2. v. glob. 3. v. joben. 4. cilindru-ax v. axon; neurit; cilindru urinar v. uretră.

CILINDRU s. 1. (TEHN.) sul. (~ la războiul de țesut.) 2. glob, sticlă, (reg.) burlui, țilindru. (~ de lampă.) 3. joben, (pop.) țilindru. (Purta pe cap un ~.) 4. (ANAT.) cilindru-ax = axon, neurit. (~ este o prelungire a neuronului.)