cneaz sm [At: (a. 1508) MAG. IST. I, 113/17 / V: cne(a)j, cnez, (Ban) chinez / Pl: cneji, cne(a)zi / E: vsl кьнѧзь] 1 Conducător al unui cnezat. 2 (Mun; înv; îem) Șef al unui sat liber. 3 (Mun; înv; îem) Jude. 4 (Mun; înv; îem; îoc rumân sau vecin) Om liber. 5 (Ban; îf chinez) Primar. 6 (Mol; înv) Prinț rus. 7 (Mol; înv) Principe. 8 (Mol; înv) Duce.

CNEAZ, cneji, s. m. 1. (În orînduirea feudală, la noi și în țările slave) întemeietor și șef al unui stat; stăpîn ereditar peste un teritoriu, cu privilegiu regal sau domnesc. V. chinez. 2. (Mai ales în Mold.; învechit și arhaizant) Șef al unei provincii din Rusia veche, prinț; p. ext. prinț romîn (cu relații în Rusia veche). În anii 962-972 au loc pe teritoriul patriei noastre expedițiile cneazului din Kiev Sveatoslav. IST. R.P.R. 56. La ce va fi cugetînd așa de mult și de ce va fi grăind așa de încet cu alții acel cneaz subțiratic, cu obraz de ceară și bărbuță rară? SADOVEANU, J. 12.- Pl. și: cnezi (NEGRUZZI, S. I 105).

CNEAZ cneji m. inv. 1) Întemeietor și șef al unui stat. 2) Conducător al unei provincii în vechea Rusie. /<rus. kneaz, ucr. knjaz

cneaz m. principe rus. [Rus. KNĬAZŬ, din gotic kuni (germ. mod. König)]. V. chinez.

cneaz m., pl. cnejĭ (vsl. knenzĭ, hŭnenzĭ și kunengĭ, rus. knĕazĭ, d. vgerm. kuning, care vine d. kuni, neam, rasă: ngerm. könig, ol. koning, engl. king, rege. V. și chinez 1). Numaĭ în doc. slavoneștĭ. Moșnean, maĭ ales în actele în care el se vinde ca „rumân”, pin urmare, om liber, megiaș, (Gĭur. 74). Nu exista nicĭ o relațiune între denumirea de „cneaz” și calitatea de judecător orĭ întinderea proprietățiĭ și un anumit fel de proprietate. Cnejĭ îs de o potrivă atît proprietariĭ marĭ, cît și ceĭ micĭ. Cneaz înseamnă „stăpîn de rumân” (Gĭur. 77-77). Cneaz e omu liber fără dregătorie (89). Cnejiĭ reprezentă clasa stăpînitoare și-s maĭ vechĭ în Țara Românească de cît ceĭ cu acelașĭ nume în Ungaria și Polonia, unde înțelesu acestuĭ cuvînt a suferit schimbărĭ însemnate. În Ungaria, cnejiĭ au fost înlocuiți în stăpînirea satelor și moșiilor lor de către cuceritoriĭ Ungurĭ. După deposedare, numele lor a continuat însă a se da celor însărcinațĭ de noiĭ stăpînĭ cu administrarea satelor româneștĭ (Gĭur. 91-92). Azĭ. Principe rusesc și titlu de nobleță. V. judec 1.

chenez sm vz cneaz

cneaj sm vz cnej

cnej sm vz cneaz

cneaz s. m., pl. cneji

cneaz s. m., pl. cneji

cneaz s. m., pl. cneji

cneaz, pl. cneji

cneaz, -cneji.

CNEAZ (< sl.) s. m. 1. Titlu purtat de conducătorul unei formațiuni statale feudale; persoană avînd acest titlu. În ev. med. la români, categorie socială constituită înainte de formarea statelor feudale printr-un proces de dezvoltare social-economică și alcătuită din stăpîni de pămînt și săteni. Cu timpul a cunoscut un proces de diferențiere socială; o parte dintre ei au intrat în rîndul stărilor privilegiate, iar alții, majoritatea, au rămas oameni liberi, fără privilegii, intermediind între stăpînii feudali țărănimea săracă sau dependentă. C. din Transilvania au avut un important rol militar în lupta împotriva turcilor. În Banat ei s-au mai numit și chineji. 2. (În sec. 16-17 în Țara Românească) Om liber de servitute; primar; jude.