cosalău sn [At: T. PAPAHAGI, H. / Pl: ~sălaie / E: mg kaszáló] (Reg) 1 Loc destinat cositului Si: fâneață. 2 Loc unde pasc oile Si: imaș.

cosalău, cosalăuri, s.n. (reg.) loc destinat cositului; fâneață.

cosalău, s.n. – (reg.) Fânaț, cosaștină, loc cu iarbă, țarină de fân (Crișana, Maram., cf. ALR, 1956: 125): „Amu 27-28 de ai, pământu’ o fo’ laolaltă, n-o fo’ împărțât nicăieri. Tăt cosalău’ o fo’ a satului” (Papahagi, 1925: 325). – Din magh. kaszáló „fânaț; cosaș” (MDA).

cosalău, s.n. – Fânaț, cosaștină, loc cu iarbă, țarină de fân. Atestat doar în Crișana și Maramureș (ALR 1956: 125): „Amu 27-28 de ai, pământu o fo laolaltă, n-o fo împărțât nicăieri. Tăt cosalău’ o fo’ a satului” (Papahagi 1925: 325). – Din cosală (< cosi „a tăia iarba cu coasa” < sl. kositi) + -ău; Din magh. kaszálo (MDA).