CRUCIFICA, crucific, vb. I. Tranz. (în Antichitate; azi fig.) A răstigni pe cruce. – Din fr. crucifier.

crucifica vt [At: COSTINESCU / Pzi: ~ific / E: fr crucifier] 1 A răstigni. 2 (Fig) A chinui.

CRUCIFICA, crucific, vb. I. Tranz. (În antichitate; azi fig.) A răstigni pe cruce. – După fr. crucifier.

CRUCIFICA, crucific, vb. I. Tranz. (În trecut) A executa un condamnat la moarte prin piroane pe cruce; a răstigni. (Fig.) «Onorabili domni proprietarii» – așa începuse [Kogălniceanu] a vorbi la 13 aprilie 1864, pentru a-i crucifica, apoi, pe stăpînii de pămînturi... ca pe tîlhari. PAS, L. I 219.

CRUCIFICA vb. I. tr. A executa un condamnat, omorîndu-l prin țintuire pe cruce; a răstigni. [P.i. crucific. / cf. fr. crucifier, lat. crucifigere – a țintui pe cruce].

CRUCIFICA vb. tr. 1. a executa un condamnat prin țintuire pe cruce; a răstigni. 2. (fig.) a chinui. (după fr. crucifier)

A CRUCIFICA crucific tranz. 1) înv. (osândiți) A executa prin pironire pe cruce; a pune pe cruce; a răstigni. 2) fig. A supune la chinuri groaznice; a răstigni; a tortura. /<fr. crucifier

crucificà v. a pironi pe cruce, a răstigni.

*crucífic, a -á v. tr. (fr. crucifier, d. lat. crucifigere, de unde rom. corect s’ar fi putut zice a crucifige, ca a înfige și ca it. crocifigere. E și sp. pg. crucificar, formate tot greșit). Barb. Înfig pe cruce, răstignesc.

crucifica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crucific, 2 sg. crucifici, 3 crucifică; conj. prez. 1 sg. să crucific, 3 să crucifice

crucifica (a ~) vb., ind. prez. 3 crucifică

crucifica vb., ind. prez. 1 sg. crucific, 3 sg. și pl. crucifică

CRUCIFICA vb. v. răstigni.

CRUCIFICA vb. a răstigni, (înv. și pop.) a pironi.