CUNUNA, cunun, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători religios. 2. Tranz. (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. ♦ A fi naș la cununie. ♦ (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. – Lat. coronare.

cununa [At: PSALT. 11/6 / V: (înv) curura / Pzi: cunun / E: ml corono, -are] 1 vt (Înv) A pune pe capul cuiva o cunună de flori. 2 vt (Înv; pan) A împrejmui. 3 vt (Înv) A ocroti. 4 vt (Înv) A împodobi drept recompensă. 5 vt (Înv; pex) A răsplăti. 6 vt (înv) A răscumpăra. 7 vt A declara pe miri căsătoriți din punct de vedere religios. 8 vt (D. părinți) A-și căsători (după ritualul religios) fiul sau fiica. 9 vt (Pex) A căsători pe cineva. 10 vt (D. preoți) A îndeplini serviciul religios al cununiei, consfințind astfel căsătoria cuiva. 11 vt A asista pe cineva în timpul cununiei (1) În calitate de naș. 12-13 vrr A se căsători (religios). 14-15 vtr (Înv) A (se) încorona.

CUNUNA, cunun, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători (religios). 2. Tranz. A declara pe miri căsătoriți din punct de vedere religios. ♦ A asista pe cineva în timpul serviciului religios al cununiei, în calitate de naș. ♦ (Despre părinți) A-și căsători (după ritualul religios) fiul sau fiica. – Lat. coronare.

CUNUNA, cunun, vb. I. 1. Refl. A se căsători (după ritualul religios). Și-n vremea cît s-au cununat S-a-ntins poporul adunat Să joace-n drum. COȘBUC, P. I 57. Apoi Țugidea... se cunună cu fata, iubita lui, și făcu o nuntă de se duse vestea peste tot pămîntul. ISPIRESCU, L. 332. A treia zi se cunună împăratul cu fata Genarului. EMINESCU, N. 29. Foaie verde iarbă rea, Dragă, drăguleana mea, Tu pe mine m-ai uitat, Cu urît te-ai cununat, Ți-ai luat urît pe-o zi, Și ți-o fi pînă-i trăi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 247. ◊ (Poetic) Voi, munților mîndri, moșnegi cununați Cu stelele bolții albastre... GOGA, C. P. 51. ◊ Expr. (Familiar) A nu fi cununat cu cineva (sau cu nimeni) = a nu avea nici o obligație față de cineva. 2. Tranz. (Despre preoți) A declara (pe miri) căsătoriți din punct de vedere religios. Haide, mîndro, să fugim, Amîndoi să ne-nsoțim unde-s munții rourați, Că-i un popă printre brazi Și cunună ne-ntrebați. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 58. ♦ A asista pe cineva în timpul serviciului religios ai cununiei, în calitate de naș. Era vorba de Florea Lingurarul, pe care îl cununase bunicul dinspre mama. PAS, Z. I 159. Mai bine vă voi cununa, ca să fac fericirea voastră. ALECSANDRI, T. 367. Poruncit-a bădița... Să mă duc ca să-l curam; Cununa-l-aș, cununa, Da la fină ce-i voi da? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 99. ♦ (Despre părinți) A-și căsători fiul sau fiica. El dorise... să-și cunune toți copiii într-o zi. ISPIRESCU, L. 39.

A CUNUNA cunun tranz. 1) (mirii) A declara căsătoriți, așezând cununa pe cap. 2) A asista la o cununie în calitate de naș. /<lat. coronare

A SE CUNUNA mă cunun intranz. A-și consfinți căsătoria prin cununie. /<lat. coronare

cununá v. a consacra căsătoria, punând în timpul ceremoniei câte o cunună de flori pe capul mirelui și al miresei. [Vechiu-rom. a cununa, a încorona – lat. CORONARE].

curuna v vz cununa

cunún și (Trans. noed) curún, a -á v. tr. (d. cunună saŭ d. lat. coronare, a încununa, a încorona; pv. cat. sp. coronar, fr. couronner, pg. coroar). Vechĭ. Încunun. Azĭ. Căsătoresc: preotu ĭ-a cununat. Doară nu m’am cununat cu el saŭ cu ĭa! se zice ironic cînd cineva se tot ține de tine și nu te lasă să te ducĭ unde vreĭ, ca cum aĭ fi legat pin contract.

curún, -át, V. cunun, -at.

cununa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cunun, 3 cunună; conj. prez. 1 sg. să cunun, 3 să cunune

cununa (a ~) vb., ind. prez. 3 cunună

cununa vb., ind. prez. 1 sg. cunun, 3 sg. și pl. cunună

CUNUNA vb. v. încorona, încununa, răsplăti, recompensa.

CUNUNA vb. a se căsători, (pop.) a se nunti. (S-au ~ la biserică.)

CUNUNA vb. a se căsători, (pop.) a se nunti. (S-au ~ la biserică.)

cununa vb. v. ÎNCORONA. ÎNCUNUNA. RĂSPLĂTI. RECOMPENSA.