héxametru sm [At: RESMERIȚĂ, D. / V: ex~ / Pl: ~ri / E: fr héxamètre] (În versificația latină și elenă) Vers dactilic de șase picioare, în care dactilul ocupă locul al cincilea, folosit în compoziții epice, în special în epopei, legende eroice, satire, scrisori.

HEXAMETRU, hexametri, s. m. (În versificația latină și elină; și în forma exametru) Vers dactilic de șase picioare, folosit în compozițiile epice, în special în epopei. [Horațiu] îndreaptă și alungă ceea ce era prea aspru și prea gloduros în limba și exametrul părintelui satirei. ODOBESCU, S. I 48. ◊ (Adjectival) Se servi cu versul exametru și întrebuință, în două-trei cărți ale sale, forma dialogului. ODOBESCU, S. I 51. – Variantă: exametru s. m.

HEXAMETRU s.m. Vers dactilic de șase picioare, folosit în poezia epică. [Var. exametru s.m. / < fr. hexamètre, cf. lat. hexameter < gr. hex – șase, metron – măsură].

HEXAMETRU s. m. vers antic, specific genului epic, din șase picioare dactilice sau spondaice. (< fr. hexamètre, lat. hexameter)

HEXAMETRU ~i m. (în versificația antică) Vers compus din șase picioare (al cincilea fiind un dactil). [Sil. -me-tru] /<fr. hexametre

hexametru m. vers greco-latin compus din șase picioare sau măsuri.

exametru sm vz hexametru

EXAMETRU s. m. V. hexametru.

EXAMETRU s.m. v. hexametru.

*examétru n., pl. e (vgr. ῾exámetros, d. ῾ex, șase, și métron, măsură). Un fel de vers grec și latin compus din șase picĭoare saŭ măsurĭ. – Și m.

hexametru (desp. -me-tru) s. m., art. hexametrul; pl. hexametri, art. hexametrii

hexametru (-me-tru) s. m., art. hexametrul; pl. hexametri, art. hexametrii

hexametru s. m. (sil. -tru), art. hexametrul; pl. hexametri, art. hexametrii

hexametru, pl. hexametri

hexametru, -tri.

hexametru (< gr. τò ἐξάμετρον, de la adj. ἐξάμετρος [sc. τόνος], din ἔξ, „șase” + μέτρον, „măsură”), vers specific genului epic, cultivat de Homer, Hesiod ș.a., introdus în limba latină de Ennius și preluat de Lucrețiu, Virgil, Horațiu ș.a. E format din 6 picioare (1) dactilice sau spondaice și se prezintă sub două aspecte: h. dactilic (cel mai frecvent): -UU/-UU/-UU/-UU/-UU/U și h. spondaic: -UU/-UU/-UU/-UU/--/-U. Sin.: eroic (ἠροïϰός), adică hexametru dactilic catalectic.

HEXAMETRU (< fr. hexamètre ; cf. gr. hexa, șase și metron, măsură) Vers folosit în poezia antică și alcătuit din șase unități metrice, dactili sau spondei. Primele patru picioare sînt dactili sau spondei, iar ultimul picior, un spondeu sau un troheu (...). Penultimul picior al hexametrului este mai întotdeauna un dactil, de unde și denumirea de hexametru dactilic. Cînd acesta este un spondeu, versul este spondaic. Ultimul picior avînd numai două silabe din cele trei ale dactilului, hexametrul era socotit de antici catalecticus in duas sillabas. Hac-te-nus ar-vo-rum cul-tu-rus et si-de-ra coe-li... (Pînă aici cultura ogoarelor și astrele cerului) (VERGILIUS, Georgicele) În metrica franceză este socotit hexametru versul de 12 silabe sau alexandrin. Hexametrul sau hexapodia (< gr. hexa, șase, și pus-podos, picior) denumit de Aristotel în Poetica și vers eroic, a fost folosit la greci de Homer și Hesiod, iar la romani de Ennius, apoi de alți poeți ca Lucrețiu, Vergilius, Horațiu. Părăsit în evul mediu, hexametrul a reapărut în epoca modernă. În literatura noastră s-au făcut încercări de către unii din primii poeți, dar folosirea cea mai izbutită a hexametrului o aflăm la traducătorii epopeelor homerice, G. Murnu și G. Coșbuc, cum și în parodiile lui G. Topîrceanu. În poezia originală, hexametrul nu este prea cultivat datorită greutăților de combinații ritmice. Ex. Astfel carabia-n fugă plutea cu ușoarele-i pînze Doldora pline de vint peste noianul de ape... (G. TOPÎRCEANU, Parodii originale, HOMER, Chinurile lui Ulise)

HEXA- (EXA-) „șase, de șase ori”. ◊ gr. hexa „șase” > fr. hexa-, germ. id., engl. id. > rom. hexa- și exa-. □ ~ciclic (v. -ciclic), adj., cu șase verticile florale; ~dactil (v. -dactil), adj., care are șase degete; ~edru (v. -edru), s. n., poliedru cu șase fețe; ~fil (v. -fil₂), adj., care are șase frunze sau foliole; ~filetic (v. -filetic), adj., (despre hibrizi) provenit din șase linii de descendență; ~genic (v. -genic), adj., (despre un poliploid) care are șase alele pe șase loci diferiți; ~gin (v. -gin), adj., cu șase pistile; sin. hexaginic^[1]; ~gon (exagon) (v. -gon₂), s. n., poligon cu șase laturi și cu șase unghiuri; ~gramă (v. -gramă), s. f., reunire a șase litere; ~mer (v. -mer), adj., (despre verticile florale) care prezintă șase diviziuni sau părți; ~metru (exametru) (v. -metru₁), s. m., vers dactilic antic, format din șase picioare folosit în poezia epică; ~petal (v. -petal), adj., care are șase petale; ~pod (v. -pod), adj., s. n. pl., 1. adj., (Despre animale) Care are șase picioare. 2. s. n. pl., Clasă de insecte cu șase picioare; ~pter (v. -pter), adj., (despre insecte) cu șase aripi; ~silab (v. -silab), adj., s. n., (vers) format din șase silabe; ~sperm (v. -sperm), adj., cu șase semințe; ~stil (v. -stil), s. n., edificiu cu șase coloane situate în față; ~valent (v. -valent), adj., (despre radicali sau elemente) care are valența șase.