insinua [At: NEGRUZZI, S. I, 243 / V: (înv; cscj) ~ui, (îvp) în~ / Pzi: ~uez, (înv) ~inui / E: fr insinuer, lat insinuare] 1 vt A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2-3 vtr A (se) strecura undeva pe nesimțite Si: a (se) infiltra. 4-5 vtr (Trs) A (se) înscrie la cuvânt.

INSINUA, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura o aluzie răutăcioasă, a da să înțeleagă. V. sugera. Vrei să insinuezi că eu aș fi pricina stării dumnitale de tulburare? SADOVEANU, N. F. 43. Ce a insinuat prostănacul de Tudose, cînd a auzit că domnișoara Sevastița se mărită cu un tînăr de viitor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. n 42. 2. Refl. A se strecura pe nesimțite, cu dibăcie; a pătrunde. (Atestat în forma insinui) Simți atunce tristeța insinuindu-se în pieptu-ți. NEGRUZZI, S. I 243. ♦ Tranz. (Învechit) A strecura în spiritul sau în mintea cuiva o idee, o credință etc.; a transmite. (Atestat în forma însinui) Nu pot avea pretențioasa speranță de a vă însinui... aceleași credințe ce eu am cîștigat prin lungi studii și investigațiuni. ODOBESCU, S. II 240. – Pronunțat: -nu-a. - Variante: (învechit) insinui, însinui vb. IV.

INSINUA vb. I. 1. tr. A strecura, a sugera cu dibăcie o aluzie, o idee etc. 2. tr., refl.. A (se) infiltra pe nesimțite, a (se) strecura. [Pron. -nu-a. / < fr. insinuer, it., lat. insinuare].

INSINUA vb. I. tr. a strecura, a sugera cu dibăcie o idee, o aluzie răutăcioasă, calomnioasă etc. II. tr., refl. a (se) infiltra pe nesimțite, a (se) strecura. (< fr. insinuer, lat. insinuare)

A INSINUA ~ez tranz. 1) (aluzii, idei calomnioase, vorbe răutăcioase etc.) A strecura cu dibăcie; a exprima pe ocolite. 2) (persoane) A face să se insinueze. [Sil. -nu-a] /<fr. insinuer, lat. insinuare

A SE INSINUA mă ~ez intranz. A pătrunde cu abilitate și pe neobservate; a se infiltra; a se strecura. [Sil. -nu-a] /<fr. insinuer, lat. insinuare

insinuá v. 1. a introduce pe nesimțite și cu dibăcie; 2. a băga cu îndemânare în mintea cuiva, a face să se înțeleagă pe departe: a insinua o doctrină, o părere; 3. a se introduce treptat, a pătrunde cu încetul: a se insinua în bunele sale grații.

insinui v vz insinua

însinua v vz insinua

INSINUI vb. IV v. insinua.

ÎNSINUI vb. IV v. insinua.

*insinuéz v. tr. (lat. insinuo, -áre, d. in-, în, și sinus, sîn). Vîr încet: a insinua vată într’o rană. Fig. Introduc cu îndemănare în minte: a insinua o calomnie. V. refl. Mă introduc cu îndemănare: a te insinua la curte, în grațiile cuĭva.

insinua (a ~) (desp. -nu-a) vb., ind. prez. 1 sg. insinuez (desp. -nu-ez), 3 insinuează (desp. -nu-ea-), 1 pl. insinuăm (desp. -nu-ăm); conj. prez. 1 sg. să insinuez, 3 să insinueze; ger. insinuând (desp. -nu-ând)

insinua (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinuează (-nu-ea-), 1 pl. insinuăm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinueze; ger. insinuând (-nu-ând)

insinua vb. (sil. -nu-a), ind. prez. 1 sg. insinuez, 3 sg. și pl. insinuează, 1 pl. insinuăm (sil. -nu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. insinueze (sil. -nu-e-); ger. insinuând (sil. -nu-ând)

insinua (ind. prez. 3 sg. și pl. insinuează)

insinuez, -uează 3.

INSINUA vb. v. infiltra, pătrunde, strecura.

insinua vb. v. INFILTRA. PĂTRUNDE. STRECURA.