mintean sn [At: ASACHI, S. L. II, 92 / Pl: ~ene / E: tc mintan] 1 (înv) Pieptar sau tunică din stofa colorată purtată de arnăuți, de unele categorii de ostași sau de oameni de serviciu. 2 Haină țărănească bărbătească de dimie, de obicei scurtă, cu sau fără mâneci, împodobită cu găitane negre și cu cusături Vz laibăr, suman, zeghe. 3 (Reg; îcs) De-a ~ul Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

MINTEAN, mintene, s. n. Haină țărănească (de dimie, pănură etc.) lungă pînă mai jos de brîu, de obicei împodobită cu găitane. Cotulbea își lipi țigara, scoase amnarul și iasca din buzunărelul din dreapta al minteanului și se luptă o clipă cu ele. DUMITRIU, N. 230. Rămase într-un mintean alb ca varul, de sub care-i ieșeau poalele. CAMILAR, N. II 259. Recruții noștri... au venit în mare parte la război cu mintenele și cu sucmanele lor țărănești. ODOBESCU, S. III 587. ♦ (Învechit) Pieptar, vestă sau tunică de stofă colorată, cu sau fără mîneci, purtată de arnăuți sau de alte categorii de slujitori. Veneau roșiorii și verzișorii călări... purtînd mintene roșii și verzi. ODOBESCU, S. I 73. Fustanelă sau poturi, mintean și iminei roșii. GHICA, S. 98.

MINTEAN ~ene n. 1) Haină țărănească de dimie (împodobită cu găitane), purtată de bărbați. 2) înv. Pieptar sau tunică de stofă colorată, purtată de arnăuți. /<turc. mintan

mintean n. 1. pieptar cu sau fără mâneci purtat înainte de arnăuți și de ciocoi: Roșiorii purtând mintene roșii OD. cafegiul boierului îmbrăcat cu un mintean de postav negru cusut cu fir FIL.; 2. haină țărănească de dimie, la guler și până jos cu nasturi de găitan, uneori împodobită cu cusături (la zile mari): țăranul poartă minteanul primăvara și toamna, punând la frig peste el gheba sau anteriul. [Turc. MINTAN].

minteán n., pl. ene și rar eanurĭ (turc. mintan, d. pers. min-ten). Vechĭ. Un fel de vestăn pe care o purtaŭ odinioară Arnăuțiĭ și ciocoiĭ. Azĭ. Un fel de haĭnă scurtă făcută din suman, vătuită orĭ nu, un fel de surtuc (zăbun) țărănesc ornat cu sărădurĭ. – În Olt. mintan, pl. ane. În Meh. și baĭbarác, în Gorj și durúț.

mintean (înv., pop.) s. n., pl. mintene

mintean (înv., pop.) s. n., pl. mintene

mintean s. n., pl. mintene

MINTEAN s. laibăr, surtuc, (reg.) lăibărac, (prin Mold.) baibarac, (Transilv., Ban. și Mold.) căput. (~ purtat de țărani.)

MINTEAN s. laibăr, surtuc, (reg.) lăibărac, (prin Mold.) baibarac, (Transilv., Ban. și Mold.) căput. (~ purtat de țărani.)

mintean (mintene), s. n. – Surtuc, haină. – Mr. mindan. Tc. mintan (Șeineanu, II, 260; Lokotsch 1571; Ronzevalle 165); mai puțin probabilă der. din mag. mente (Cihac, II, 515).

mintean, mintene, s.n. – (reg.) Cojoc cu pieptar: „Să-mi bag mâna-n minteuță, / Să scot dalbă hârtiuță” (Bârlea, 1924: 23). – Din tc. mintan (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA).

mintean, -ene, s.n. – Cojoc cu pieptar: „Să-mi bag mâna-n minteuță, / Să scot dalbă hârtiuță” (Bârlea 1924: 23). – Din tc. mintan (Șeineanu).

MINTEÁN s. n. 1. (Învechit) Pieptar sau tunică din stofă colorată, purtată de arnăuți, de unele categorii de ostași sau de oameni de serviciu. Mintenile cele albe ale moldovenilor se pătează de sînge. ASACHI, S. L. II, 92. Cealma la cap, fustanelă sau poturi, mintean și iminei roșii. GHICA, S. 98. Cafegiul boierului, îmbrăcat cu un mintean de postav negru. FILIMON, O. I, 179, cf. 301. În urma lor veneau roșiorii și verzișorii călări. . . purtînd mintene roșii și verzi. ODOBESCU, S. I, 73. 2. Haină țărănească bărbătească de dimie, de obicei scurtă, cu sau fără mîneci, împodobită cu găitane (negre) și cu cusături. V. l a i b ă r, s u m a n, z e g h e. Antereu lui era acum pre scurt Și nu asămăna nici cu un bun mintean. DONICI, F. I, 40/3. Straile ce fac abagiii sînt tuzluci, nădragi, mintene scurte pînă la brîu. IONESCU, M. 697. Se-mbracă și cu pieptare sărbătorești sau mintene cu sau fără mîneci. MARIAN, Î. 62. Minteanul. . . este haina care acopere trunchiul și membrele superioare pe timpurile temperate. MANOLESCU, I. 174. În îmbrăcăminte, căciula, minteanul, sumanul, zeghea, cojocul, ițarii, bernevecii țeranului sînt aceiași astăzi ca pe vremea lui Basarab și lui Bogdan. IORGA, C. I. I, 106. Minteanul e haina uncheșilor. PAMFILE, I. C. 356. Flăcăii ieșeau din sală cîntînd, cu mintenele pe umeri. BUJOR, S. 38. Țăranii vînjoși în mintene civile cu bumbi albi de os. I. BOTEZ, ȘC. 76. Cîte un țăran desculț, căscînd, cu minteanul pe umeri, coboară spre chei. BRĂESCU, M. B. 107. Erau îmbrăcați unii cu mintean de pănură umplut cu bumbac și cusut des. SĂM. V, 969. Purta mintean de pănură sură. SADOVEANU, XIV, 140. Mintean . . . de dimie neagră. GR. S. VI, 68. Se îmbulzeau amarnic,. . . conțopiști în gherocuri nemțești, și chiristigii cu mintene găitănate. C. PETRESCU, A. R. 7. Rămase într-un mintean alb ca varul de sub care-i ieșeau poalele lungi ale cămășii înflorite. CAMILAR, N. II, 259. Între țesăturile țărănești: dimie din care se fac zechii, cioareci, glugi, mintene. H II 223, cf. 4, 31, III 4, 145, IV 12, V 419, XII 228. Veni un om stătut, îmbrăcat bine . . . cu mintean mîndru. ȘEZ. VI, 111, cf. ALR I 1 884/746, 770, ALR II 3 330/763, 876, 3 332/763, 3 335/791, 3 336/886, 3 337/876. ◊ (Regional, în construcția) De-a minteanul = numele unui joc de copii (Chiojdu-Văleni de Munte). H II 32. – Pl. : mintene. – Din tc. mintan.