mohorî vr [At: ODOBESCU, S. III, 534 / Pzi: ~răsc / E: mohor²] 1 A se colora în roșu închis. 2 A căpăta o culoare închisă Si: a se întuneca. 3 (Fig) A se posomori.

MOHORÎ, mohorăsc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în stacojiu, în culoarea spicelor de mohor. Spre a îmbuna pe zei, ei închipuise un soi nou de înjunghieri și de sacrificii, care mohorîse pămîntul cu sînge. ODOBESCU, S. III 273. 2. Refl. A căpăta o culoare roșie-închisă; p. ext. a se întuneca. Soarele va cădea după codri, mănăstirea se va mohorî. GALACTION, O. I 218. Pulberea roșie se stingea, se mohora și apa lua luciri de oțel. SANDU-ALDEA, la CADE. ◊ Tranz. Amurgul cobora nesimțit, mohorînd din ce în ce văzduhul. REBREANU, N. 84. ♦ Fig. (Despre oameni) A se posomori.

A SE MOHORÎ mă ~ăsc intranz. 1) A deveni roșu-închis (ca spicele mohorului). 2) A se închide la culoare; a se întuneca. 3) (despre timp, cer) A se schimba în rău (devenind mai întunecos din cauza îngrămădirii norilor); a se posomorî; a se înnora. 4) fig. (despre persoane) A deveni trist; a se mâhni; a se posomorî; a se întrista; a se amărî; a se scârbi. /Din mohor

mohorăsc, a -î v. tr. (d. mohorît). Posomorăsc, cătrănesc, întunec, întristez. V. refl. Călugăriĭ s’aŭ mohorît auzind. – Vechĭ și mohorîțesc.

mohorî (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorăsc, 3 sg. mohorăște, imperf. 1 mohoram; conj. prez. 1 sg. să mohorăsc, 3 să mohorască

mohorî (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorăsc, imperf. 3 sg. mohora, perf. s. 3 sg. mohorî, 3 pl. mohorâră; conj. prez. 3 să mohorască; ger. mohorând; part. mohorât

mohorî vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorăsc, imperf. 3 sg. mohora; conj. prez. 3 sg. și pl. mohorască

mohorî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorăsc, conj. mohorască)

MOHORÎ vb. v. întrista, mâhni, posomorî.

MOHORÎ vb. 1. v. înnora. 2. v. strica. 3. v. încrunta.

MOHORÎ vb. 1. a se închide, a se înnegura, a se înnora, a se întuneca, a se posomorî. (Cerul s-a ~.) 2. a se închide, a se posomorî, a se strica. (Vremea s-a ~.) 3. a se încrunta, a se întuneca, a se posomorî. (Ce te-ai ~ astfel?)

mohorî vb. v. ÎNTRISTA. MÎHNI. POSOMORÎ.

A (se) mohorî ≠ a (se) învoioșa

SÂNGE MOHORÂT s. v. antrax, cărbune, dalac, pustulă malignă.

MOHORÎ vb. IV. R e f l. 1. A se colora în roșu (închis). Apele, altă dată așa limpezi și line ale Mureșului, se mohorâsc în acele cumplite zile din noiemvrie 1784, cu sîngele ce varsă fără preget. ODOBESCU, S. III, 534. ◊ T r a n z. Spre a îmbuna pe zei, ei închipuise un soi nou de înjunghieri și de sacrificii, care mohorîse pămîntul cu sînge. id. ib. 273. 2. A căpăta o culoare închisă; a se întuneca. Tot cerul s-a mohorît de nori. LUNGIANU, ap. CADE. Într-o palidă seară de noiembrie. . . soarele va cădea după codri, mănăstirea se va mohorî. GALACTION, O. 218. Lumina . . . prinde să se mohorască, de parcă ar trece peste întregul pămînt umbra unui nor gros. STANCU, U.R.S.S. 114. Începuse să se lumineze, dar cu cît întunericul pierea, marginile satului se mohor au și în depărtare plutea o ceață. PREDA, Î. 33. ◊ T r a n z. f a c t. Amurgul cobora nesimțit, mohorînd din ce în ce văzduhul. REBREANU, NUV. 286. (Absol.) [Apa] înălbeaște și negreaște, rușaște și mohoraște, îndulceaște și amăraște. CORESI, EV. 192. 3. F i g. A se posomori, a se întrista. Dacă nu se mohora pentru propria-i soartă, ce rost avea să-și lase buna dispoziție umbrită de regrete pentru soarta altora ? STANCU, R. A. V, 257. ◊ T r a n z. Se apucase să facă o listă de cum să-și împartă leafa și lista aceasta îl mohorîse de tot. REBREANU, NUV. 274. Asta i-ar mohorî sufletul pentru o săptămînă încheiată. id. I. 65. Timpul urît mă mohora, mă întrista. STANCU, R. A. II, 267. – Prez. ind.: mohorăsc. – V. mohor ².