înălța [At: COD. VOR. 12¹ /4 / V: (înv) îrălța, nălța / S și: înnă~ / Pzi: înalț / E: ml *inaltiare] 1-2 vtr A (se) ridica. 3 vt (D. clădiri) A construi (2). 4-8 vi (Îe) A ~ din umeri (umerele, cu umerele) A strânge din umeri, exprimând (neputință) (nedumerire) (neștiință sau) nepăsare. 9 vi (D. corpurile cerești) A se ivi pe bolta cerească. 10-11 vt (Îe) A (-și) ~ ochii A privi în sus (în semn de nesupunere). 12 vr (Înv; îe) A se ~ la preț A se scumpi. 13-14 vtr (Fig) A (se) ridica în rang Si: a (se) înnobila. 15 vt (Îe) A ~ glasul A ridica vocea, tonul Si: a striga, a țipa. 16 vt (Fig; d. faptele cuiva) A lăuda. 17 vt (Fig; îe) A ~ numele lui Dumnezeu A slăvi pe Dumnezeu. 18 vr (Fig; înv) A se mândri peste măsură. 19 vt (Fig) A perfecționa. 20-21 vtr (Înv; îe) A (se) ~ la tron A prelua domnia. 22-23 vtr (Înv; îe) A (se) ~ pe cal A încăleca. 24 vt A face să fie mai înalt prin ridicare și așezare pe un obiect. 25 vr A deveni mai înalt Cf a crește. 26 vr (D. clădiri, monumente) A se ivi în toată înălțimea. 27 vr (D. glas, sunete) A se auzi limpede. 28-29 vtr (Fig) A (se) ridica din punct de vedere spiritual.

ÎNĂLȚA, înalț, vb. I. 1. Tranz. A face să fie înalt; a îndrepta în sus, a ridica. Să înalțe o prăjină și în vîrful ei să puie o mahramă roșie. ISPIRESCU, L. 127. ◊ Fig. Însărcinarea aceasta îi plăcea... fiindcă i se părea că-l înalță deasupra tuturor. REBREANU, I. 31. Armonie!... Tu dai cîntecului aripi și-l înalți de la pămînt. MACEDONSKI, O. I 88. ◊ Expr. A (sau a-și) înălța ochii = a-și ridica privirile (spre cer, spre o persoană etc.; atestat în forma nălța). Ochii mei nălțam visători la steaua Singurătății. EMINESCU, O. I 199. ♦ Refl. A se îndrepta în sus, a se ridica. Coruri noi răsună-n țară nouă, Pădurea crește tînără și deasă, Și din țărînă proaspătă și groasă Se-nalță holde-n rouă. BENIUC, V. 146. De după dealuri depărtate, Deasupra codrilor pustii, Se-nalță luna. VLAHUȚĂ, O. A. 30. Îl răpește din mijlocul lor și se înalță cu dînsul în sus. ISPIRESCU, L. 99. O vede... înălțîndu-se tot mai sus. CREANGĂ, P. 192. ◊ Fig. Odinioară, cîte un păstor necărturar se înalță pe aripi de gînduri și de visuri, cîntînd sfios frumusețea veșnic schimbătoarelor lucruri. SADOVEANU, E. 16. Se-nalță-n mintea-ți aiurită Stafia vremilor uitate. IOSIF, PATR. 79. N-auziți prin somnul vostru acel glas triumfător Ce se-nalță pîn’ la ceruri. ALECSANDRI, O. 90. Mii de glasuri... s-au înălțat la cer. ALEXANDRESCU, M. 10. ◊ Intranz. (În expr.) A înălța din umeri = a ridica ușor umerii (în semn de neștiință, de nedumerire, de nepăsare etc.). ♦ Refl. (Rar, urmat de determinarea «pe cal») A încăleca. Curînd se înălțară pe cai. Tropotele deodată treziră singurătatea dumbrăvii din preajma drumului. SADOVEANU, O. I 502. 2. Refl. A deveni mai înalt, a crește. Fruntea ți s-a-nălțat. ARGHEZI, P. T. 9. 3.. Tranz. A construi. În piața Victor Hugo din Paris, altă generație... i-a înălțat marelui poet o statuie. SADOVEANU, E. 228. ◊ Refl. pas. Constantin Brîncoveanu a pus să se înalțe din temelie sau să se rezidească mănăstiri și biserici. IST. R.P.R. 211. 4. Refl. (Despre clădiri înalte, monumente etc.) A se ivi, a apărea deodată înaintea ochilor. Vezi tu, tovarășe, orașul Cum se înalță pe-nserat Ca o cetate fermecată...? FRUNZĂ, Z. 40. Zări... înălțîndu-se, trufașă, dinaintea lui cetățuia Neamțu. NEGRUZZI, S. I 168. 5. Tranz. (Cu privire la voce, glas) A ridica. Versurile urmau în liniște și bătrînul înălța glasul, îl scobora în note grele, făcînd să răsune încăperea scundă. DUNĂREANU, CH. 79. ♦ Refl. (Despre glas) A se auzi (cu claritate, tare). Glasul se înălța limpede din umbră. SADOVEANU, O. I 432. 6. Tranz. (Învechit, cu privire la oameni) A ridica într-un rang superior, într-o funcție importantă. Șeful de post a fost înălțat în grad și mutat undeva, la oraș. DUMITRIU, P. F. 55. ♦ Fig. A ridica din punct de vedere moral, a înnobila. Armonia înalță sufletul și-l mîngîie. ALECSANDRI, T. I 288. ♦ Refl. Fig. A se perfecționa, a se desăvîrși. Mintea înălțîndu-se... știe observa. BĂLCESCU, O. II 11. ♦ Refl. A se mîndri, a se arăta trufaș. Cine se înalță se smerește. NEGRUZZI, S. I 250. – Variantă: nălța (ALECSANDRI, P. I 144) vb. I.

A ÎNĂLȚA înalț 1. tranz. 1) A îndrepta în sus; a ridica. ~ via pe araci. 2) A face să devină mai înalt. ~ un perete. 3) (clădiri, construcții) A făuri prin lucrări de construcție; a ridica; a dura; a edifica; a construi; a zidi; a clădi. ~ un nou oraș. 4) (vocea, tonul) A face să crească în intensitate. ~ glasul. 5) înv. A ridica în grad; a avansa. 6) fig. A face să devină mai nobil; a înnobila. Muzica înalță sufletul. 7) fam. A ridica în slăvi; a slăvi; a glorifica; a exalta; a elogia; a cânta. 2. intranz.: ~ din umeri a face un gest de neștiință sau de nedumerire. /<lat. inaltiare

A SE ÎNĂLȚA mă înalț intranz. 1) A crește în înălțime; a se ridica. 2) A se îndrepta în sus; a se ridica. 3) (despre clădiri, monumente etc.) A se impune prin înălțime evidențiindu-se. /<lat. inaltiare

înălțá v. 1. a ridica în sus: a înălța un zid, o statuă; 2. a înainta: a înălța la un rang; 3. fig. a lăuda foarte: prea îl înalță. [Lat *ALTIARE din ALTUS, înalt].

nălța v vz înălța

înálț, a -ălțá v. tr. (d. lat. *altiare, d. altus, înalt; it. alzare, fr. hausser, sp. alzar). Rîdic, construĭesc mărind înălțimea: a înălța un zid, o casă, o statuă. Suĭ, urc: a înălța un zmeŭ în aer. Fig. Rîdic în rang, înaintez: a înălța pe cineva la un rang. Laud: poețiĭ îĭ înalță pe eroĭ. V. refl. Mă rîdic, mă suĭ. Fig. Ajung la o înaltă pozițiune socială. Mă fudulesc: nu te maĭ înălța atîta! V. înjosez.

înălța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înalț, 2 sg. înalți, 3 înalță; conj. prez. 1 sg. să înalț, 3 să înalțe; imper. 2 sg. afirm. înalță

înălța (a ~) vb., ind. prez. 3 înalță

înălța vb., ind. prez. 1 sg. înalț, 3 sg. și pl. înalță

ÎNĂLȚA vb. 1. a (se) ridica, a (se) sui, a (se) urca. (Se ~ în înaltul cerului.) 2. (BIS.) a se ridica, (înv.) a se văznesi. (Iisus s-a ~ la cer.) 3. v. întinde. 4. v. ridica. 5. v. arbora. 6. a crește, a se ridica, a se urca. (Vița s-a ~ mult de la pământ.) 7. v. crește. 8. v. construi. 9. a răsări, a se ridica. (S-a ~ un nou oraș.) 10. a (se) ridica, a (se) urca. (A ~ glasul, vocea.) 11. v. promova.

ÎNĂLȚA vb. v. făli, fuduli, grozăvi, infatua, împăuna înfumura, îngâmfa, înnobila, lăuda, mândri, semeți.

înălța vb. v. FĂLI. FUDULI. GROZĂVI. INFATUA. ÎMPĂUNA. ÎNFUMURA. ÎNGÎMFA. ÎNNOBILA. LĂUDA. MÎNDRI. SEMEȚI.

ÎNĂLȚA vb. 1. a (se) ridica, a (se) sui, a (se) urca. (Se ~ în înaltul cerului.) 2. (BIS.) a se ridica, (înv.) a se văznesi. (S-a ~ la cer.) 3. a se întinde, a se ridica. (Se ~ și tot nu ajunge la lampă.) 4. a ridica, a sălta. (~ din umeri.) 5. a arbora, a ridica. (A ~ steagul patriei la catarg.) 6. a crește, a se ridica, a se urca. (Vița s-a ~ mult de la pămînt.) 7. a crește, a se dezvolta, a se mări, (înv. și pop.) a odrăsli, (pop.) a se ridica, a sălta, a (se) zburătăci. (Ce mult s-a ~ (copilul!) 8. a clădi, a construi, a dura, a face, a ridica, a zidi, (livr.) a edifica, (înv.) a temeia. (A ~ o nouă școală.) 9. a răsări, a se ridica. (S-a ~ un nou oraș.) 10. a (se) ridica, a (se) urca. (A ~ glasul, vocea.) 11. a avansa, a înainta, a promova, a ridica, (înv.) a provivasi. (A ~ în funcție, în grad.)

A (se) înălța ≠ a (se) coborî, a (se) înjosi, a (se) umili, a se prăbuși, a (se) înmuia

Exegi monumentum aere perennius (lat. „Am înălțat un monument mai durabil decît bronzul”) – este primul vers din a 30-a odă, cu care-și încheie Horațiu a treia carte a odelor sale. Celebrul poet latin, cizelînd fiecare vers, șlefuind fiecare cuvînt, și-a îngăduit, la sfîrșitul culegerii primelor trei cărți, să-și compare opera cu un monument, ce va rezista vremilor. Aceste cuvinte nu trebuie interpretate ca o lăudăroșenie, ca o lipsă de modestie, ci ca o recunoaștere conștientă a unei strădanii merituoase, a unei munci asidue săvîrșite cu succes. În acest sens se și întrebuințează versul lui Horațiu, spre a desemna îndeplinirea unei lucrări ce va dăinui peste vremuri. Cu aceeași semnificație, Pușkin a scris poezia cu titlul Exegi monumentum, ce se referă la opera lăsată: „Cioplit-am nu cu mîna, un monument spre care Vor fi cărări bătute într-una de popor”... Expresia se citează în trei feluri: numai prima jumătate (Exegi monumentum), sau numai a doua jumătate (aere perennius), sau versul în întregime – toate variantele avînd același înțeles. LIT.

Os homini sublime dedit… (lat. „A dat omului chip înălțat”) Ovidiu, Metamorfozele (I, 85) – Vorbind despre facerea lumii, poetul spune: „Dacă cu ochii-n pămînt celelalte animale se uită, Omului chip înălțat dărui ca să cate spre ceruri, Fața în sus îndreptînd să-și ridice privirea la aștri”. Cu aceste cuvinte stabilește Ovidiu diferența dintre om și celelalte ființe, dînd totodată a înțelege că omul a fost creat „să biruie țărîna”, cum spune Arghezi în poezia Pînă atunci din Cîntare omului: „Și cumpănit pe cîte o talpă și-n călcîi, Ai fost pe verticala înaltă cel dintîi” Os homini sublime dedit… se citează spre a exprima simbolic (și de la o vreme la propriu) ideea că destinul omului este să-și înalțe privirile la cer, în sensul de a aspira tot mai sus, de a avea idealuri tot mai înalte. LIT.

a înălța zmeul expr. (adol.) a avea o erecție.