ochelari smp [At: (a 1754) IORGA, S. D. XII, 68 / V: (îvp) ochil~, (înv) ocăl~, (reg) ochiol~, ocol~, ochelar^[1] sm, (înv) ~iu sm / E: cf lat ocularis] 1 Dispozitiv optic format din două lentile fixate într-o ramă care se pune la ochi cu scopul de a corecta un defect de vedere, de a apăra ochii de praf, de o lumină prea puternică etc. Si: (reg) ocheri, ocheți, ochelarăși, oglinde, ochi de glajă. 2 (Rar; îe) A mânca ca grecul, cu ~ Se zice despre cineva foarte zgârcit la mâncare. 3 (Arg) Ochi. 4 (Pex) Dispozitiv format din două bucăți de piele, fixate lateral în dreptul ochilor cailor pentru a-i împiedica să privească lateral. 5 (Pfm; d. oameni; îe) A avea ~ de cai A nu avea o perspectivă largă asupra lucrurilor. 6 (Reg; pan) Dispozitiv metalic cu două verigi laterale, înfipt în capătul oiștei la căruță sau la trăsură, de care se leagă opritoarele. 7 (Bot) Ochelariță (Biscutella laevigata). corectat(ă)

OCHELARI s. m. pl. Dispozitiv optic format din două lentile (fixate într-o ramă) care se sprijină pe rădăcina nasului în fața ochilor, cu scopul de a corecta un defect de vedere. Își potrivi pe nas ochelarii de aur, semn de mare emoție la el. REBREANU, R. I 256. Își luă ochelarii și, scoțîndu-și batista, îi aburi, îi șterse, și-i puse. VLAHUȚĂ, O. A. III 10. Mi-am uitat ochelarii și nu văd bine. ALECSANDRI, T. I 376. ♦ Dispozitiv asemănător cu cel descris mai sus, cu lentilele colorate, avînd drept scop să protejeze ochii împotriva prafului, a luminii prea puternice, a radiațiilor dăunătoare ochilor etc. Ochelari de soare. ♦ Ochelari de cai = dispozitiv format din două bucăți de piele, prinse de curelele laterale ale căpețelei și așezate în dreptul ochilor cailor, pentru a-i împiedica să privească lateral. ◊ Expr. (Despre persoane) A avea ochelari de cai, se zice despre cei care n-au perspectivă asupra problemelor, văd lucrurile printr-o prismă prea îngustă, sînt lipsiți de orizont. – Variantă: ochilari (CARAGIALE, O. I 75, NEGRUZZI, I 68) s. m. pl.

OCHELARI m. pl. 1) Dispozitiv optic pentru corectarea defectelor vederii sau pentru protecția ochilor constând din două lentile, fixate într-o ramă. 2) Pereche de clape fixate pe ambele părți ale căpețelei la nivelul ochilor calului, pentru a-l împiedica să privească în părți. 3) Cerc de altă culoare în jurul ochilor unui animal. /Din ochi

ochelari m. pl. 1. partea hamurilor ce acopere ochii cailor; 2. pl. sticle de ochi. [Lat. OCULARIS, printr’un intermediar rusesc sau polon OKULARY)].

ochelárĭ m. pl. (pol. okulary, din lat. ocularius, ocular; bg. očilá, ochelarĭ). Aparat de văzut maĭ bine orĭ de apărat ochiĭ compus din doŭă ochĭurĭ de sticlă fixate la ochĭ. Obraze, bucățĭ de pele care se pun la ochiĭ caluluĭ înhămat (la Arabĭ și la cel de călărie) ca să nu vadă în lăturĭ și să se sperie de ceva. – Inventatoru lor a fost, probabil, eruditu Roger Bacon (1214-1294), fost călugăr franciscan, care a trăit la Oxford (Anglia). Uniĭ cred că ĭ-a inventat Alexandru de Spino, călugăr din Florența, trăitor pe la 1285, ĭar alțiĭ îĭ atribue luĭ Salvino degli Armati († 1317 la Florența), care pare să fi fost un fabricant care perfecționă și răspîndi această unealtă. Ochelariĭ p. mĭopĭ apărură pe la’nceputu secululuĭ 16. Și Chinejiĭ știaŭ de ochelarĭ, dar numaĭ ca să se apere de lumină orĭ de vînt. V. ochean 1.

ocălari smp vz ochelari

ochelar sm vz ochelari

ochelariu sm vz ochelari

ochilari smp vz ochelari

ochiolari smp vz ochelari

ocolari smp vz ochelari

OCHILARI s. m. pl. v. ochelari.

ochelari s. m. pl., art. ochelarii

ochelari s. m. pl.

ochelari s. m. pl.

ochelari pl.

OCHELARI s. pl. 1. (reg.) ocheri (pl.), ocheți (pl.), oglinde (pl.), (prin Olt.) zarțale (pl.), (arg.) înaintași (pl.). (~ pentru miopi.) 2. (reg.) obrăzar. (~ de cai.)

OCHELARI s. pl. v. ochelariță.

ochelari s. pl. v. OCHELARIȚĂ.

OCHELARI s. pl. 1. (reg.) ocheri (pl.), ocheți (pl.), oglinde (pl.), (prin Olt.) zarțale (pl.), (arg.) înaintași (pl.). (~ pentru miopi.) 2. (reg.) obrăzar. (~ de cai.)

ochelari, s. m. pl. – Dispozitiv optic pentru corectarea vederii. Origine îndoielnică. Probabil din it. occhiali, cu suf. de agent -ar. Der. din lat. ocularius (Koerting 6662) sau din pol. okulary încrucișat cu ochi (Densusianu, Rom., XXXIII, 282; Tiktin), nu pare sigură. Săs. okelîr, indicat ca etimon al rom. (Drăganu, Dacor., VI, 299), provine mai curînd din acesta din urmă. După Capidan, apud REW 6038 N, din sb. okelar. – Der. ochelarist, s. m. (persoană care poartă ochelari); ochelariță (var. chelărea), s. f. (plantă, Biscutella laevigata), numită așa datorită formei samarei sale.

OCHELARI biciclete, înaintaș, ocheți, parbriz.

a avea ochelari de cal expr. a refuza perceperea realității în întreaga ei complexitate: a fi retrograd.

ochelar, ochelari s. m. vânătaie apărută în jurul ochilor în urma primirii unei lovituri puternice.