planșeu sn [At: IONESCU-MUSCEL, FIL. 438 / Pl: ~ee / E: fr plancher] 1 Element de construcție, de grosime relativ mică față de celelalte două dimensiuni, care servește drept suport orizontal pentru fixarea unei mașini, formează partea carosabilă a unui pod, separă etajele unei clădiri, constituind dușumeaua sau acoperișul etc. 2 Plan inferior al unei cavități subterane. 3 (Atm) Perete musculos care delimitează la bază o cavitate.

PLANȘEU, planșee, s. n. Element de construcție de lemn, de metal, de beton armat etc., așezat orizontal, cu grosimea mică în raport cu celelalte dimensiuni și care separă etajele unei clădiri, formează partea carosabilă a unui pod, servește ca suport pentru fixarea unei mașini etc.

PLANȘEU s.n. 1. Element de construcție făcut de obicei din beton armat, care separă două etaje ale unei clădiri, care alcătuiește partea pe care se circulă a unui pod etc. ♦ Planul inferior al unei cavități subterane. 2. (Anat.) Perete musculos care delimitează la bază o cavitate. [Pron. -șeu, pl. -ee, -uri. / cf. fr. plancher].

PLANȘEU s. n. 1. element de construcție (din beton armat) care separă două etaje ale unei clădiri, care formează partea pe care se circulă a unui pod etc. 2. planul inferior al unei cavități subterane. 3. (anat.) perete musculos care delimitează la bază o cavitate. (< fr. plancher)

PLANȘEU ~e n. 1) Element de construcție în formă de platformă, care separă etajele unei clădiri sau alcătuiește partea carosabilă a unui pod. 2) Suport pentru fixarea unei mașini. /<fr. plancher

planșeu s. n., art. planșeul; pl. planșee

planșeu s. n., art. planșeul; pl. planșee

planșeu s. n., art. planșeul; pl. planșee

planșeu, pl. planșee