RECULEGE, reculeg, vb. III. Refl. A-și veni în fire, a-și recâștiga calmul, liniștea (după o spaimă, o emoție etc.); a se regăsi. ♦ A se concentra, a medita profund, a se adânci într-o meditație. – Pref. re- + culege (după fr. recueillir).

reculege [At: MAIORESCU, D. II, 106 / Pzi: reculeg / E: re¹- + culege după fr recueillir] 1 vt (Înv) A aduna din nou. 2 vr A-și reveni (după o spaimă, o emoție etc.) Si: a se regăsi (5), (rar) a se recuceri (5), a se remite (4). 3 vr A se adânci într-o meditație.

RECULEGE, reculeg, vb. III. Refl. A-și veni în fire, a-și recâștiga calmul; liniștea (după o spaimă, o emoție etc.); a se regăsi. ♦ A se concentra, a medita profund, a se adânci într-o meditație. – Re¹- + culege (după fr. recueillir).

RECULEGE, reculeg, vb. III. Refl. A-și veni în fire, a-și recîștiga calmul, liniștea (după o spaimă, o emoție etc.); a se regăsi, a-și reveni. Reculegîndu-se din tulburarea ce-i încătușa pe toți... murmură cu un glas răgușit de spaimă. REBREANU, R. II 107. ♦ A se adînci într-o meditație.

RECULEGE vb. III. 1. tr. A culege din nou. 2. refl. A-și veni în fire, a-și recăpăta calmul, liniștea; a se regăsi. ♦ A medita profund, a se cufunda în meditație. [P.i. reculeg. / < re- + culege, după fr. recueillir, cf. lat. recolligere].

RECULEGE vb. 1. refl. a-și veni în fire, a-și recăpăta calmul, liniștea. 2. a medita profund, a se cufunda în meditație. (după fr. recueillier)

A SE RECULEGE mă reculeg intranz. 1) A-și veni în fire (după o emoție puternică); a-și recăpăta echilibrul sufletesc; a se regăsi. 2) A se adânci în meditație; a-și aduna gândurile; a medita profund. /re- + a culege

reculege v. a-și concentra atențiunea asupra unui obiect: a se reculege (= fr. recueillir).

*reculég, -lés, a -lége (mă) v. refl. (re- și culeg, după fr. recucillir). Îmĭ adun forțele cugetăriĭ, îmĭ vin în fire după o nenorocire saŭ o emoțiune.

reculege (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă reculeg, 3 sg. se reculege, perf. s. 1 sg. mă reculesei, 1 pl. ne reculeserăm, m.m.c.p. 1 pl. ne reculeseserăm; conj. prez. 1 sg. să mă reculeg, 3 să se reculeagă; imper. 2 sg. afirm. reculege-te; ger. reculegându-mă; part. recules

!reculege (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se reculege, 1 pl. ne reculegem; part. recules

reculege vb. culege

RECULEGE vb. v. reveni.

RECULEGE vb. a se dezmetici, a se regăsi, a-și reveni, a se trezi, (înv.) a se dezmeți, a se recuceri, a se remite, (fig. rar) a se dezbăta. (S-a ~ destul de repede și a acționat normal.)

reculege (reculeg, recules), vb. refl. – A medita, a se adînci în meditație. Fr. recueillir, adaptat la conjug. lui culege.