răzleț, ~eață [At: MAIORESCU, CR. II, 379 / V: rez~ / S și: răsl~ / Pl: ~i, ~e / E: drr răzleți^[1]] 1 a (D. ființe sau grupuri de ființe) Care s-a desprins de colectivitate, îndepărtându-se de ceilalți Si: singur, singuratic. 2-3 a, av (D. lucruri) (Care este situat) la distanță unul de altul. 4 a (D. sunete, vorbe etc.) Care se produce la intervale de timp. 5 a (D. sunete, vorbe etc.) Fără continuitate. 6 a Împrăștiat. 7 a Care rătăcește din loc în loc Si: pribeag, (pop) răzneț. 8 a (D. ochi, privire) Tulbure.

RĂZLEȚ, -EAȚĂ, răzleți, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a desprins din colectivitate, care s-a depărtat sau s-a rătăcit de ceilalți și a rămas singur. Soldați răzleți veneau dinspre codri. CAMILAR, N. I 65. Au mai rămas cîțiva oameni răzleți, ici și colo. BOGZA, Ț. 31. Răzleț din oștirea bătută... Căzu de pe cal, de durere, Pe marginea apei. COȘBUC, P. II 28. ♦ Izolat, situat la distanță (unul de altul). Pe toată costișa, în gospodăriile răzlețe, se auzeau chemări și îngînări de glasuri. SADOVEANU, B. 24. Se mai vede o pată albă – o casă mai răzleață. GALACTION, O. I 170. Doar nici eu nu mai rătăceam Pe-atîtea căi răzlețe, Și-aveați și voi în curte-acum Un stîlp la bătrinețe. GOGA, P. 32. ◊ (Despre abstracte) Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă ca un gînd răzleț. COȘBUC, P. I 56. ◊ (Adverbial) Ard răzleț mărgeanuri Roșii-n pară. COȘBUC, P. I 68. ♦ Care se produce la anumite intervale de timp; fără continuitate, izolat. Liniștea fu sfîșiată de cîteva împușcături răzlețe. SADOVEANU, O. VI 47. Un tunet răzleț încercă... să mai răscolească clocotitor nemărginirile întunecoase. HOGAȘ, M. N. 178. 2. Care rătăcește din loc în loc; pribeag, înstrăinat. Oleoleo! frate răzleț, Ce nu vii să ne mai vezi? ALECSANDRI, P. P. 379. ◊ (Substantivat) Noi bieții din Troia, răzleții Mărilor și dușii de vînturi. COȘBUC, AE. 23. 3. (Despre privire, ochi) Rătăcit, aiurit. Vînătorul zări... căpățîna lungăreață a unui dihor carele, cu ochii răzleți, căta drept la dînsul. ODOBESCU, S. III 184. ◊ (Adverbial) El a-ntrebat Privind așa pe deal, răzleț: «Departe-i pînă-n sat?». COȘBUC, P. I 228. – Variantă: răzneț, -eață (TEODORESCU, P. P. 281, ALECSANDRI, P. P. 280) adj.

RĂZLEȚ ~eață (~eți, ~ețe) 1) Care este situat aparte; despărțit de mediul din jur; separat; izolat. Sate ~ețe. 2) Care rătăcește din loc în loc; în stare de vagabondaj. 3) (despre sunete, vorbe etc.) Care este lipsit de legătură; fără continuitate; izolat; sporadic. 4) rar (despre ochi, priviri) Care exprimă dezorientare; rătăcit. /v. a (se) răzleți

răzléț și (vest) răznéț, -eáță adj., pl. ețĭ, ețe (d. razna și infl. și de răzlețesc). Despărțit de aĭ săĭ, izolat, înstrăinat: Eleleĭ, frate răzlei, Ce nu viĭ să mă maĭ vezĭ? (P. P.) V. solitar.

răzneț, ~eață a [At: ALECSANDRI, P. P. 280 / Pl: ~i, ~e / E: razna + -eț] (Pop) 1 Care a luat-o razna. 2 Răzleț (1). 3 Pribeag. 4 Înstrăinat.

RĂZNEȚ, -EAȚĂ adj. v. răzleț.

răsleț a. 1. care se depărtează (oaia din turmă); 2. izolat: amar e de răslețul ce ’n urma lor rămâne AL.; 3. fig. singuratic: frumoasă ca un gând răsleț COȘBUC. [Slav. RAZLĬȚĬ, deosebit].

răzneț a. înstrăinat: aoleo, frate răzneț! POP. [Compromis între raznă și răzleț].

răznéț, V. răzleț.

răzleț adj. m., pl. răzleți; f. răzleață, pl. răzlețe

răzleț adj. m., pl. răzleți; f. răzleață, pl. răzlețe

răzleț adj. m., pl. răzleți; f. sg. răzleață, pl. răzlețe

răzleț

răzleț, -leață.

RĂZLEȚ adj., adv. 1. adj. izolat, pribeag, rătăcit, singur, singuratic, solitar. (Se uita la un nor ~.) 2. adj. disparat, izolat. (Elemente ~; amintiri ~.) 3. adj. izolat, sporadic. (Câteva cazuri ~ de îmbolnăvire.) 4. adv. izolat, sporadic, (înv.) sporadicește. (Apare ~.)

RĂZLEȚ adj., adv. 1. adj. izolat, pribeag, rătăcit, singur, singuratic, solitar. (Se uita la un nor ~.) 2. adj. disparat, izolat. (Elemente ~; amintiri ~.) 3. adj. izolat, sporadic. (Cîteva cazuri ~ de îmbolnăvire.) 4. adv. izolat, sporadic, (înv.) sporadicește. (Apare ~.)

Răzleț ≠ împreună

răzneț, -eață, adj. (reg.; înv.) înstrăinat, pribeag.