SCUFUNDA, scufund, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla niciun rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A. face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

scufunda² [At: LB / V: (înv) scof~, (reg) ~fân~, scofân~ / Pzi: scufund / E: s- + cufunda] (În concurență cu cufunda) 1-2 vtr A (se) băga (cu totul) într-un lichid Si: a (se) afunda, a (se) cufunda. 3-4 vtr (D. nave, obiecte etc.) A cădea (sau a face să cadă) la fundul unei ape (în urma unei avarii) Si: a (se) afunda, a (se) cufunda. 5-6 vtr (Spc) A (se) îneca. 7 vr (Fig; d. aștri) A coborî (dincolo de orizont) Si: a apune, a dispărea. 8 vt (Fig; c. i. privirea, ochii) A aținti (2). 9 vt (Fig; c. i. privirea, ochii) A adânci (4). 10 vr A intra adânc într-o materie moale, vâscoasă, afânată etc. Si: a se adânci, a se afunda, a se cufunda, a se înfunda. 11 vr A se lăsa (sau a se deplasa, a cădea, a se prăbuși, a coborî etc.) în adânc, sub nivelul solului ori sub un nivel dat. 12 vr A dispărea sub nivelul solului Si: a se înfunda, a se lăsa (în ...). 13 vr (D. ochi) A se înfunda în orbite. 14 vr (D. pământ) A se prăbuși. 15 vr (Îe) A nu se ~ pământul Nu se întâmplă nici un rău (dacă nu se va realiza ceva). 16-17 vri (Fig; udp „în” sau „întru”) A fi absorbit de o activitate, de o preocupare etc. Si: a se cufunda.

scufunda¹ sfa [At: ALR I, 423/5 / Pl: ~de / E: scufunda²] (Reg; îlav; în legătură cu verbe ca „a se băga”, „a se da”) De-a ~ (sau de-a ~dele) În întregime.

SCUFUNDA, scufund, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. ◊ Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla nici un rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

SCUFUNDA, scufund, vb.I. Refl. (Uneori în concurență cu cufunda) 1. A intra cu totul în apă (sau în alt lichid); a se da la fund, a se afunda. Cînd regimentul întră în valuri, cu puștile ridicate în sus... automatele din față prinseră a răpăi din sute de guri deodată – și capete în căști se scufundau unul după altul. CAMILAR, N. I 285. ◊ Fig. Vîntul... venea din zări, trecea pe întinderi, se scufunda în zări. SADOVEANU, O. I 131. Curtea se scufunda în tăcerea dintotdeauna. C. PETRESCU, R. DR. 116. Am tot răbdat, conașule! strigă Marin Stan. Și tot mai rău ne-am scufundat în sărăcie, dacă n-avem pămînt. REBREANU, R. I 144. ♦ Tranz. A băga ceva în apă sau în alt lichid, a trimite la fund, a face să se afunde; a cufunda, a afunda. Și iar îl scufundă un val uriaș. DUMITRIU, P. F. 29. ♦ Fig. (Despre aștri) A coborî dincolo de orizont, a apune. V. cufunda. Cînd am ajuns pe un colnic, am avut în față apusul de soare; pe orizontul purpuriu a apărut, puternic conturat, un plugar cu plugul și boii lui, venind spre mine dinspre soarele ce se scufunda. SADOVEANU, L. 7. Și soarele, se vede, s-a scufundat pe undeva În larg. D. BOTEZ, P. O. 54. Soarele se scufundase în desișul tihniților copaci. VLAHUȚĂ, O. A. 121. 2. A se adînci, a intra (adînc) în ceva, a dispărea în...; a se înfunda. Și se scufundă în bordei. DUMITRIU, N. 28. Iepuri... se scufundau în tufele ce mărgineau pîrăul. SADOVEANU, O. I 64. Picioarele, la fitece pas, i se scufundă pînă la glezne [în zăpadă]. DELAVRANCEA, S. 33. ◊ Fig. Tăceau din nou... cum tăcea cătunul scufundat în somnul lui greu. V. ROM. ianuarie 1956, 34. Se uită împrejur la toată curtea scufundată în umbră. DUMITRIU, N. 162. ♦ (Despre pămînt) A se prăbuși. După ce se luptară de credeau că o să se scufunde pămîntul subt ei, nu știu cum îi veni bine fetei împăratului, aduse paloșul cam pieziș și-i reteză capul. ISPIRESCU, L. 27. ◊ Expr. N-are să se scufunde pămîntul = n-are să fie cine știe ce pagubă, n-are să se întîmple nici un rău. N-are să se scufunde pămîntul dacă o muri unul ca el; tot are să moară el odată. ȘEZ. XII 110. ♦ Tranz. Fig. A aținti, a pironi, a adînci. O îmbrățișă și, scufundîndu-și privirea în ochii ei, îngînă răgușit. REBREANU, R. I 247. 3. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de gînduri etc. V. cufunda. Scufundîndu-se în gazete, Titu își uită curînd necazul. REBREANU, I. 66. Se scufunda în gînduri și nu mai spunea nimic cîte o jumătate de ceas. VLAHUȚĂ, O. A. 237.

A SCUFUNDA scufund tranz. (obiecte) A băga sau a intra cu totul într-un lichid. /S + a cufunda

A SE SCUFUNDA mă scufund intranz. (despre obiecte) A intra (adânc) în ceva; a se afunda. /S + a cufunda

scufundà v. a se cufunda de tot: cine se scufundă, se înneacă. [V. cufundà].

scofânda v vz scufunda²

scofunda v vz scufunda²

scufânda v vz scufunda²

cufúnd (est) și scufúnd (vest), a -á (d. fund, ca a-fund. V. con-fund). Bag în apă saŭ supt apă: a cufunda o corabie bombardînd-o. V. refl. Mă afund, mă daŭ la fund: omu, rața, corabia se cufundă. Mă las în jos: pămîntu se cufundă. Fig. Mă cufund în somn, dorm adînc. – Și acufund.

scufund V. cufund.

scufunda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scufund, 2 sg. scufunzi, 3 scufundă; conj. prez. 1 sg. să scufund, 3 să scufunde

scufunda (a ~) vb., ind. prez. 3 scufundă

scufunda vb., ind. prez. 1 sg. scufund, 3 sg. și pl. scufundă

SCUFUNDA vb. 1. a (se) îneca. (Ambarcația s-a ~.) 2. v. afunda. 3. (reg.) a se sodomi. (Pământul s-a ~.)

SCUFUNDA vb. v. apune, asfinți, aținti, coborî, dispărea, fixa, pieri, pironi, pleca, ținti, țintui.

scufunda vb. v. APUNE. ASFINȚI. AȚINTI. COBORÎ. DISPĂREA. FIXA. PIERI. PIRONI. PLECA. ȚINTI. ȚINTUI.

SCUFUNDA vb. 1. a (se) îneca. (Ambarcația s-a ~.) 2. a (se) adînci, a (se) afunda, a (se) cufunda, a (se) înfunda. (Picioarele i se ~ în zăpadă.) 3. (reg.) a se sodomi. (Pămîntul s-a ~.)

A (se) scufunda ≠ a apărea

scufunda s.f. art. (reg.; în loc. adv.) de-a scufunda sau de-a scufundele = cu totul, în întregime.

FLUCTUAT NEC MERGITUR (lat.) e izbit de valuri, dar nu se scufundă – Inscripție pe emblema Parisului: o corabie înfruntând valurile.

Fluctuat nec mergitur (lat. „Străbate valurile, dar nu se scufundă”) – deviza orașului Paris, care are ca emblemă o corabie plutind pe valuri. Despre o persoană care e lovită de vicisitudini ca și nava bătută de talazuri, dar care nu abandonează poziția și merge înainte, se poate spune: „fluctuat nec mergitur”. SIT.

scufunda, scufund v. t. (glum.) a confunda.