SFÂȘIA, sfâșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca, a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare.

sfâșia [At: MOXA, ap. GCR I, 60/16 / P: ~și-a / V: (îvr) ~ii (Pzi: sfâșiesc) / Pzi: sfâșii, (înv) ~iez / E: ml exfasciare] 1 vt (Mai ales d. animale sălbatice și d. câini; c. i. ființe; prc; părți ale corpului lor) A desface în bucăți în mod dezordonat, cu brutalitate (prin smulgere, mușcare etc.) Si: a sfârtica (1), (îvp) a sparge. 2 vt (Pgn; c. i. ființe, părți ale corpului acestora) A maltrata. 3 vt (Pex; mai ales d. animale sălbatice și d. câini; c. i. ființe; prc; părți ale corpului lor) A omorî prin sfâșiere (1). 4 vt (Mai ales d. animale sălbatice și d. câini; c. i. cadavre) A mânca rupând cu dinții, cu ciocul Si: a devora. 5 vt (Îvr) A provoca leziuni. 6 vt (Rar; d. substanțe chimice) A provoca arsuri, răni etc. 7 vt (Rar; d. oameni, c. i. alimente) A mușca. 8 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte, țesături, hârtii etc.) A transforma în fâșii (prin smulgere) Si: a rupe, a sfârtica (3), a spinteca. 9 vt (Pex; c. i. obiecte de îmbrăcăminte, țesături, hârtii etc.) A distruge prin îmbucățire, tăiere etc. Si: a rupe, a sfârtica (4), a spinteca (12). 10 vt (Prc; c. i. obiecte de îmbrăcăminte, de încălțăminte etc.) A distruge prin întrebuințare Si: a găuri, a rupe, a sparge, a uza, a zdrențui. 11 vt (Fig; c. i. state, popoare, colectivități etc.) A distruge unitatea politică, economică, morală, forța etc. (prin dezbinări, lupte etc.). 12-13 vtr (Fig; d. oameni, popoare) A (se) dușmăni (1-2). 14-15 vtr (Fig; d. oameni) A (se) chinui (1, 10). 16 vt (Fig; d. oameni, popoare) A asupri (1). 17 vt (Fig; c. i. oameni) A produce multă tristețe, deznădejde, disperare Si: a întrista, a mâhni. 18-19 vtr (Îe) A (i se) ~ (cuiva) inima (sau sufletul, înv, rărunchii etc.) A-i fi cuiva milă de cineva sau de ceva. 20-21 vtr (Îae) A produce sau a simți o mare deznădejde, o durere sufletească adâncă. 22-23 vtr (Pex; îae) A produce sau a simți o emoție puternică. 24 vt (Fig) A ataca verbal cu răutate Si: a defăima, a bârfi, a calomnia. 25 vr (Reg; d. vite) A cădea într-o prăpastie.

SFÂȘIA, sfâșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârtica o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârtica, a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare.

A SFÂȘIA sfâșii tranz. 1) A rupe în bucăți (cu mâinile, cu dinții, cu colții, cu ghearele etc.); a sfârtica. 2) fig. A supune unor suferințe morale; a mâhni adânc; a îndurera. ◊ ~ cuiva inima a pricinui cuiva o durere sufletească. 3) rar A ataca vehement cu vorba; a defăima. [Sil. -și-a] /<lat. exfasciare

sfâșii v vz sfâșia

SFĂȘIA vb. I v. sfîșia.

SFÎȘIA, sfîșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe în bucăți, a sfîrtica. Luă ghergheful și într-o clipă îl făcu bucăți, sfîșiind cu înverșunare etamina. CĂLINESCU, E. O. I 94. Era să-i sfîșie niște cîini de la o turmă de oi care pășteau pe padină. CAMIL PETRESCU, O. I 151. Teodat, tu rîzi? Dar moarta cea lipsită de sicriu Își va răscula poporul, să te sfîșie de viu! COȘBUC, P. I 121. Niște porci îi sfîșiară mantela. BĂLCESCU, O. II 258. ◊ Fig. Strigătele vrăbiilor sfîșiau tăcerea ca niște chiote. SADOVEANU, O. III 568. Luntrea, un vis de aur, pînza albastră-a mării O sfîșie – și aproape ea vine-acum de mal. EMINESCU, O. IV 170. ◊ Refl. reciproc. Fiarele se-nfiorează Și-mprejur, arzînd de dorul de-a se sfîșia-ntre ele, Se așază. EMINESCU, O. I 166. (Fig.) Apoi iaca ce, oameni buni: de sute de ani două țări surori... Moldova noastră și Valahia, sau Țara Muntenească, de care poate-ți fi auzit vorbindu-se, se sfîșie și se mănîncă între dînsele. CREANGĂ, A. 162. ♦ (Cu complementul «inima») A chinui, a îndurera. Această șerpoaică de văduvă, care a sfîșiat atîtea inimi, se va tîrî la pămînt. GANE, N. III 81. Ieri am luat seama, ți-a adresat o ocheadă, care mi-a sfîșiat inima. BOLINTINEANU, O. 328. ◊ Refl. Rătăceau... printr-o jale ș-o pustietate de li se sfîșia inima. SADOVEANU, O. I 573. 2. Fig. A defăima, a bîrfi, a critica cu răutate. De te urăsc, de te sfîșie Vrăjmașii tăi – ce-mi pasă mie! VLAHUȚĂ, O. A. 29. Unii te laudă foarte ca pe-un strălucit viteaz; Alții, adică boierii, te sfîșie cu necaz. HASDEU, R. V. 59. Unii critică și sfîșie pe ceilalți. La GHICA, A. 688. – Variantă: sfășia (NEGRUZZI, S. I 66) vb. I.

sfășià v 1. a rupe în bucăți: fiara era gata să te sfășie; 2. fig. a amărî foarte: a sfășia inima; 3. a defăima cu răutate: a sfășia pe semenii săi; 4. a turbura prin dușmănii: a sfășia o țară. [Lat. EXFASCIARE, lit. a rupe în fășii].

sfășíĭ, a -iá, V. sfîșiĭ.

sfîșiĭ, a -á v. tr. (d. fîșie, fășie saŭ lat. exfasciare, de unde s’a făcut a *sfășa, ca înfășa, apoi sfîșia după fîșie). Rup în fîșiĭ (trupu, haĭnele): lupu sfîșie oile, mĭ-am sfîșiat hainele pin mărăcinĭ. Fig. întristez adînc: vestea asta ĭ-a sfîșiat inima. Calomniez, atac cu răutate pin bîrfire: a-ĭ sfîșia pe semeniĭ săĭ. Turbur pin lupte politice saŭ războaĭe: a sfîșia o țară. – În vest sfășiĭ, a sfășia. V. julesc, jărcănesc.

sfâșia (a ~) (desp. -și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfâșii, 3 sfâșie (desp. -și-e), 1 pl. sfâșiem; conj. prez. 1 și 2 sg. să sfâșii, 3 să sfâșie; ger. sfâșiind (desp. -și-ind)

sfâșia (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfâșii, 3 sfâșie (-și-e), 1 pl. sfâșiem; conj. prez. 3 să sfâșie; ger. sfâșiind (-și-ind)

sfâșia vb. (sil. -și-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. sfâșii, 3 sg. și pl. sfâșie (sil. -și-e), 1 pl. sfâșiem; ger. sfâșiind (sil. -și-ind)

sfîșia (i-a) (ind. prez. 1 sg. sfîșii, 3 sg. sfîșie, 1 pl. sfîșiem, ger. sfîșiind)

sfâșiu, -șie 3, -șiam 1 imp., -șiind ger., -șiere inf.s., -șietor adj. v.

SFÂȘIA vb. 1. a ciopârți, a sfârteca, (pop. și fam.) a căsăpi, (pop.) a dumica, (reg.) a crâmpoți, a măcelări, (Mold., Bucov. și Ban.) a ciocârti, (prin Mold.) a cârnosi, (prin Ban.) a cârti, (Mold. și Bucov.) a hăcui. (A ~ un animal, la tăiere.) 2. (înv.) a (se) smăcina. (Îi ~ carnea de pe el.) 3. a sfârteca, (înv. și reg.) a murseca. (L-au ~ lupii.) 4. a sfârteca, (înv. și reg.) a spârcui. (L-au ~ cu săbiile.) 5. a (se) ferfeniți, a (se) hărtăni, a (se) rupe, a (se) zdrențui, (fam.) a (se) vărzui. (Nu mai ~ caietul!) 6. a (se) găuri, a (se) rupe, a (se) uza, a (se) zdrențui, (pop. și fam.) a (se) flenduri. (Haina i s-a ~ de tot.) 7. a rupe, a spinteca, (înv.) a sparge. (Își ~ hainele și-și smulgea părul.) 8. a (se) zdrențui, (reg.) a (se) petici, (prin Olt. și Munt.) a (se) șofili. (Cearșaful s-a ~.)

SFÂȘIA vb. 1. a ciopîrți, a sfîrteca, (pop. și fam.) a căsăpi, (pop.) a dumica, (reg.) a crîmpoți, a măcelări, (Mold., Bucov. și Ban.) a ciocîrti, (prin Mold.) a cîrnosi, (prin Ban.) a cîrti, (Mold. și Bucov.) a hăcui. (A ~ un animal, la tăiere.) 2. (înv.) a (se) smăcina. (Îi ~ carnea de pe el.) 3. a sfîrteca, (înv. și reg.) a murseca. (L-au ~ lupii.) 4. a sfîrteca, (înv. și reg.) a spîrcui. (L-au ~ cu săbiile.) 5. a (se) ferfeniți, a (se) hărtăni, a (se) rupe, a (se) zdrențui, (fam.) a (se) vărzui. (Nu mai ~ caietul!) 6. a (se) găuri, a (se) rupe, a (se) uza, a (se) zdrențui, (pop. și fam.) a (se) flenduri. (Haina i s-a ~ de tot.) 7. a rupe, a spinteca, (înv.) a sparge. (Își ~ hainele și-și smulgea părul.) 8. a (se) zdrențui, (reg.) a (se) petici, (prin Olt. și Munt.) a (se) șofili. (Cearșaful s-a ~.)