SFĂRÂMA, sfărâm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărma vb. I] – Pref. s- + fărâma.

sfărâma [At: CORESI, EV. 30 / V: (îvp) ~răma (Pzi: sfărăm, (înv) sfăram), ~rma (Pzi: 1 sfarm, (reg) sfărmez, 2 sfarmi, (reg) sfermi), ~rima, svăr~, (înv) ~mi, (reg) ~rmi (Pzi: sfărmesc), sfârmi (Pzi: 1 sfârmesc, 2 sfârmești, sfârmi, 3 sfârme, 4 sfârmim, 6 sfârme), sfirimi (Pzi: sfirimesc), sfrămi (Pzi: sfrămesc), sfrimi (Pzi: sfrimesc), sfrâmi (Pzi: sfrâmesc), sfrumi, sfurmi (Pzi: sfurmesc) / Pzi: sfărâm, (îrg) sfarm / E: s- + fărâma] 1-2 vtr (D. obiecte) A (se) preface (cu violență) în bucăți, distrugând(u-se), sfărâmând(u-se), împrăștiind(u-se) etc. Si: a (se) fărâmița, a (se) zdrobi (rar) a (se) strivi, (pop) a (se) fărâma, a (se) zdruci, a (se) zdrumica, a (se) zdruncina, a (se) zobi, (îrg) a (se) risipi, (reg) a (se) sfărâmiți (1-2), a (se) sfârmica (1-2), a (se) sfărmuri. 3 vt (Îe) A-și ~ capul (sau mintea) A depune eforturi intelectuale (foarte) mari pentru însușirea unor cunoștințe, pentru aflarea unor informații (științifice) etc. 4 vt (Îae) A se gândi intens și continuu la găsirea celei mai potrivite soluții pentru o anumită situație, la ieșirea dintr-o dificultate etc. 5 vt (Îe) A ~ piatra (sau pietrele) A fi foarte voinic. 6 vt (Îe) A ~ (cuiva) măselele A bate (pe cineva) cu violență (peste maxilare). 7 vt (Reg; c. i. pănușile sau boabele știuletelui) A dezghioca (3). 8 vr (Reg; d. ovăz) A se scutura de boabe. 9 vt (Rar; c. i. linii) A frânge (1). 10 vt (Rar; fig; c. i. oameni) A seca² (1). 11 vr (Fig; d. oameni) A face tot ce-i stă în putință pentru a realiza ceva, pentru atingerea unui scop Si: a se agita, a se căzni, a se chinui, a se frământa, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (rar) a se strădănui, (îvp) a se nevoi, (pop) a se canoni, a se sfărâma, a se forța, a se sârgui, (înv) a se învălui, a se năsli, a se osârdnici, a se osârdui, a se volnici, (reg) a se verpeli. 12-13 vtr (Fig; d. senzații, stări, sentimente sau însușiri, relații, abstracte etc.) A face (prin violență) să nu mai existe, să nu se mai producă, să nu se mai manifeste etc. (sau a înceta să mai existe, să se mai producă, să se mai manifeste etc.) Si: a (se) desființa, a (se) destrăma, a (se) distruge, a (se) împrăștia, a (se) pierde, a (se) prăpădi, a (se) risipi, a (se) spulbera, (îvp) a (se) răpune, a (se) sodomi, a (se) topi, (pop) a (se) fărâma, a (se) isprăvi, (înv) a (se) potrebi. 14 vt (Fig; rar; c. i. oameni) A copleși (12). 15 vt (C. i. ființe, mai ales oameni sau părți ale corpului lor) A lovi puternic, provocând distrugerea țesuturilor, traumatisme etc. 16 vt A deforma prin apăsare, prin strângere etc., făcând să capete o formă plată și provocând modificarea sau încetarea funcțiilor (vitale) Si: a strivi, a turti, a zdrobi, (pop) a stropși, a zdruci, a zdrumica, a zobi, (îrg) a răzbi, a storci, a struci, a struji, (înv) a zdrucina. 17 vt (Trs; Mol; c. i. lemne, vreascuri etc.) A despica (1). 18 vt (Înv; c. i. maluri de ape, soluri etc.) A eroda (1). 19 vt (Asr; c. i. elemente de construcție, construcții etc.) A dărâma (5). 20-21 vtr (Rar; d. stânci sau forme de relief) A (se) prăbuși (1). 22 vt (Pop; c. i. arbori) A doborî (7). 23 vt (C. i. teritorii, bunuri materiale ale unui stat, ale unei gospodării etc.) A supune unui dezastru material general, provocând distrugeri, pagube etc. 24 vt (Pop; c. i. trupe sau formații de luptă) A înfrânge. 25 vt (Pop; pex; c. i. trupe sau formații de luptă) A extermina. 26 vt (C. i. ființe, mai ales oameni) A omorî prin mijloace violente, zdrobind, sfâșiind etc. 27 vr (C. i. ființe, mai ales oameni) A muri prin mijloace violente, zdrobindu-și, sfâșiindu-și etc. corpul.

SFĂRÂMA, sfărâm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărma vb. I] – Pref. s- + fărâma.

A SFĂRÂMA sfărâm tranz. 1) (obiecte fragile sau casante) A face să se sfărâme. 2) A face să eșueze; a zădărnici. ◊ ~ lanțurile robiei a scăpa de robie, dobândind libertatea. /Din fărâma

A SE SFĂRÂMA mă sfărâm intranz. 1) (despre obiecte fragile sau casante) A-și pierde integritatea, prefăcându-se în cioburi; a se sparge în bucăți. 2) fig. (despre persoane) A depune maximum de efort (pentru realizarea unei acțiuni); a se strădui din răsputeri. /Din fărâma

sfărăma v vz sfărâma

sfărâmi v vz sfărâma

sfărima v vz sfărâma

sfărma v vz sfărâma

sfărmi v vz sfărâma

sfârmi v vz sfărâma

sfirimi v vz sfărâma

sfrămi v vz sfărâma

sfrimi v vz sfărâma

sfrumi v vz sfărâma

sfurmi v vz sfărâma

svărăma v vz sfărâma

SFĂRĂMA vb. I v. sfărîma.

SFĂRÎMA, sfărîm, vb. I. (Și în forma sfărma). 1. Tranz. A sparge (în bucăți mici); a zdrobi. Oamenii pun mîna pe ciocan, pe daltă și pe dinamită și încep să sfărîme stînca. BOGZA, Ț. 53. E de mirare, domnule, cum de nu i-a sfărmat capul. C. PETRESCU, C. V. 35. În cîteva clipe sfărîmară tot ce se găsea în odaie. REBREANU, R. II 204. Bocănește el cît bocănește, cînd pîrrr! cade copacul peste car, de-l sfarmă, și peste boi, de-i ucide. CREANGĂ, P. 46. ◊ (Poetic) Un izvor Sfărîmă bobi de aur și de mărgăritare. EFTIMIU, C. 118. ◊ Expr. A sfărîma lanțurile robiei = a recuceri libertatea. A-și sfărîma capul (sau mintea) = a se frămînta; a-și bate capul. Am destule necazuri ale mele... ca să-mi mai sfarm eu capul și să mă amestec unde n-am cădere. C. PETRESCU, R. DR. 159. De ce să-și sfarme capul cu atîta carte? REBREANU, I. 52. Oricît îmi sfărm capul... nu-i chip s-o scot la cale. RETEGANUL, P. III 37. ◊ Refl. Focul, în umbra odăii, pîlpîie, scade, se sfarmă într-o grămadă de jar. SADOVEANU, O. VII 334. Roata de dinainte se izbi de el în repegiune și se sfărmă pe loc. ALECSANDRI, O. P. 259. (Poetic) Lăsă să-i lunece de-a lungul obrajilor două lacrimi grele ce i se sfărîmară în stropi de-argint. MIRONESCU, S. A. 86. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. Să-i moară Fulger? Poți sfărma Și pe-un voinic ce cuteza Să nalțe dreapta lui de fier, Să prindă fulgerul din cer? COȘBUC, P. I 146. Cine ești? Spune, că te sfărîm! ALECSANDRI, T. I 268. ◊ Refl. (Prin exagerare) Fiică-sa însă plîngea de se sfărma. SBIERA, P. 126. 3. Tranz. Fig. (Complementul este un abstract) A destrăma, a spulbera, a risipi, a împrăștia. Vuietul morii sfărma tăcerea zăvoaielor și se ridica deasupra freamătului apelor. SADOVEANU, O. I 68. Titu observă decepția tovarășului său de drum, îi părea rău că i-a sfărîmat o speranță și nu știa cum s-o dreagă. REBREANU, R. I 161. Necinstea în politică sfărîmă datoriile și drepturile unei națiuni întregi. DEMETRESCU, O. 207. ◊ Refl. Unitatea falsă, la care... supuse prin silă lumea, trebui să se sfarme, ca să facă loc unei organizări progresive. BĂLCESCU, O. II 6. (Poetic) În suflet simt cum negura se sfarmă Și se-mpletește albă dimineață. GOGA, P. 26. ♦ Refl. Fig. A se zbate, a se frămînta, a se chinui, a se strădui să... Dar de, boierule, nici ei n-au pămînt și de aceea se tot sfarmă să cîștige. REBREANU, R. I 191. De cînd așteptăm și ne sfărîmăm. GALKACTION, O. I 200. – Variante: sfărma, sfarm și sfărm, sfărăma (NEGRUZZI, S. I 139) vb. I.

SFĂRMA vb. I v. sfărîma.

sfărămà v. 1. a sparge în fărâme: a sfărâma lanțurile; 2. a nimici: a sfărăma fermece. [V. fărămà].

sfărmà v. (poetic) a sfărăma.

fărîm și sfărîm orĭ -rám, a -ărîmá și (ob.) a -ărăma (vechĭ fărîm, a -í și fărim, a -á) și (maĭ rar) farm și sfarm, a -ărmá v. tr. (alb. thărrmónĭ, fărîm, care ar veni d. lat. fragmĭnare, a fragmenta. – Se conj. ca dărîm). Prefac în bucățele, în fărîme, sparg: a sfărăma un bulgăre de pămînt. Fig. Nimicesc, înlătur: a sfărăma lanțurile tiraniiĭ. V. refl. Pînea uscată se sfărîmă. A sfărăma pe cineva în bătaĭe, a-l bate grozav.

sfarm V. fărîm.

sfărămá V. fărîm.

sfărâma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărâm, 3 sfărâmă; conj. prez. 1 sg. să sfărâm, 3 să sfărâme

sfărâma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărâm, 3 sfărâmă, 1 pl. sfărâmăm; conj. prez. 3 să sfărâme

sfărâma vb., ind. prez. 1 sg. sfărâm, 3 sg. și pl. sfărâmă, 1 pl. sfărâmăm; conj. prez. 3 sg. și pl. sfărâme

sfărîma (ind. prez. 1 sg. sfărîm, 3 sg. și pl. sfărîmă)

sfărâm.

SFĂRÂMA vb. v. canoni, căzni, chinui, consuma, crăpa, despica, distruge, forța, frământa, munci, necăji, nimici, osteni, sforța, sili, sparge, spinteca, strădui, tăia, trudi, zbate, zbuciuma.

SFĂRÂMA vb. 1. a zdrobi, (pop.) a zobi, (Ban. și Transilv.) a zdroși, (înv.) a zdruncina. (A ~ un obiect de pământ.) 2. a (se) fărâma, a (se) zdrobi, (rar) a (se) casa. (A ~ pahaul cu pumnul.) 3. a zdrobi, (pop.) a sparge. (A ~ o ceapă.) 4. a sparge, (reg.) a strica. (A ~ nuci, alune.) 5. a fărâmița, a mărunți, (rar) a amănunți, (Ban. și Transilv.) a mleci. (A ~ un aliment în gură.) 6. a mărunți, a pisa, a zdrobi, (înv. și pop.) a smicura, a zdrumica, (reg.) a pisălogi, a pisăza, (fam.) a pisăgi. (A ~ sare.) 7. v. zdrobi. 8. a (se) zdrobi, (înv. și reg.) a (se) risipi. (Corabia s-a ~ de stânci.) 9. a se sparge, a se zdrobi. (Valurile se ~ de țărm.) 10. v. nimici. *11. (fig.) a (se) destrăma, a (se) risipi, a (se) spulbera. (I-a ~ toate iluziile.)

sfărîma vb. v. CANONI. CĂZNI. CHINUI. CONSUMA. CRĂPA. DESPICA. DISTRUGE. FORȚA. FRĂMÎNTA. MUNCI. NECĂJI. NIMICI. OSTENI. SFORȚA. SILI. SPARGE. SPINTECA. STRĂDUI. TĂIA. TRUDI. ZBATE. ZBUCIUMA.

SFĂRÎMA vb. 1. a zdrobi, (pop.) a zobi, (Ban. și Transilv.) a zdroși, (înv.) a zdruncina. (A ~ paharul de pămînt.) 2. a (se) fărîma, a (se) zdrobi, (rar) a (se) casa. (A ~ paharul cu pumnul.) 3. a zdrobi, (pop.) a sparge. (A ~ o ceapă.) 4. a sparge, (reg.) a strica. (~ nuci, alune.) 5. a fărîmița, a mărunți, (rar) a amănunți, (Ban. și Transilv.) a mleci. (A ~ un aliment în gură.) 6. a mărunți, a pisa, a zdrobi, (înv. și pop.) a smicura, a zdrumica, (reg.) a pisălogi, a pisăza, (fam.) a pisăgi. (A ~ sare.) 7. a zdrobi, (înv. și reg.) a răzbi. (I-a ~ capul.) 8. a (se) zdrobi, (înv. și reg.) a (se) risipi. (Corabia s-a ~ de stînci.) 9. a se sparge, a se zdrobi. (Valurile se ~ de țărm.) 10. a distruge, a nimici, a potopi, a prăpădi, a zdrobi, a zvînta, (înv. și pop.) a pierde, a răpune, a risipi, (pop.) a isprăvi, a zdrumica, (înv. și reg.) a sodomi, (reg.) a litrosi, (prin Transilv.) a potroși, (înv.) a cura, a nimicnici, a potrebi, a stropși, a tîrî, a zdruncina, (grecism înv.) a afanisi, (fig.) a secera, a spulbera. (I-a ~ pe dușmani.) 11.* (fig.) a (se) destrăma, a (se) risipi, a (se) spulbera. (I-a ~ toate iluziile.)