TRANȘEE, tranșee, s. f. Șanț îngust cu parapete și locașuri de tragere, care oferă protecție împotriva focului inamic. ♦ Șanț sau săpătură de lungime mare, executate în anumite scopuri tehnice. [Pr.: -șe-e] – Din fr. tranchée.

tranșee sf [At: ALECSANDRI, P. II, 86 / P: ~șe-e / V: (îrg) ~șea (Pl: ~ele), (reg; fer) ~acșea (Pl: ~ele) sf ~njaie ssp, (pop) ~șeu (Pl: ~ri) sn, (reg) ~șei (Pl: ~) s / S și: (nrc) ~șeie / Pl: ~, (reg) ~șei / E: fr tranchée] 1 (Mil) Șanț îngust săpat pe o poziție de luptă sau în spatele acesteia, amenajat cu parapete și locașuri de tragere cu armamentul de infanterie și care oferă protecție împotriva focului inamic Si: (înv) ocop. 2 (Teh) Șanț de lățime mică în raport cu lungimea, folosit pentru așezarea fundației unui zid, pentru instalarea unor conducte, cabluri, canalizări etc.

TRANȘEE, tranșee, s. f. Șanț adânc, uneori întărit și apărat de o rețea de sârmă ghimpată, folosit în război ca adăpost. ♦ Șanț sau săpătură de lungime mare, executate în anumite scopuri tehnice. [Pr.: -șe-e] – Din fr. tranchée.

TRANȘEE, tranșee, s. f. Șanț adînc, uneori întărit, folosit în război ca adăpost împotriva bombardamentelor și a proiectilelor. Studiaseră rolul artileriei grele, dezvoltaseră considerabil uzajul tranșeelor. CAMIL PETRESCU, U. N. 411. Eu știu c-am fost odată amîndoi Vecini într-o tranșee, în război. D. BOTEZ, F. S. 9. În fața tranșeelor noastre se spărgeau necontenit obuzele dușmanilor. MIRONESCU, S. A. 120. ♦ Șanț sau săpătură de lungime mare, executată în pămînt în anumite scopuri tehnice. – Variantă: (învechit) tranșea, tranșele (ALECSANDRI, P. II 86), s. f.

TRANȘEE s.f. Șanț de dimensiuni relativ mari, care folosește în război ca adăpost. ♦ Șanț, excavație, săpătură în pămînt executată pentru lucrări tehnice. [Pron. -șe-e, var. tranșeu s.n. / < fr. tranchée].

TRANȘEE s. f. 1. șanț îngust și lung care protejează în război pe luptători de focul inamic. 2. excavație, săpătură în pământ executată pentru lucrări tehnice. (< fr. tranchée)

TRANȘEE ~i f. 1) Adăpost în formă de canal (cu parapet), săpat special în timp de război pentru apărare sau tragere cu armele; șanț. 2) Săpătură lungă și adâncă, făcută în scopuri tehnice. [Art. tranșeea; G.-D. tranșeei; Sil. -șe-e] /<fr. tranchée

tracșea sf vz tranșee

tranjaie ssp vz tranșee

tranșea sf vz tranșee

tranșei s vz tranșee

tranșeu sn vz tranșee

TRANȘEA s. f. v. tranșee.

TRANȘEU s.n. v. tranșee.

tranșeà f. șanț săpat spre a se adăposti de focul dușmanului și prin care se îndrumează către cetatea asediată: pământul împrejuru-mi săpat în lungi tranșele AL. În răsboiul din 1914-1918, armatele franco-engleze și cele germane au luptat continuu în tranșele-adăposturi, săpate în solul Franței (=fr. tranchée).

tranșéĭe f., pl. eĭ (fr. tranchée, fem. d. tranché, tăĭat, de unde și rus tranšéĭa. Tranșea, -ele, cum zicea Al., nu e uzitat. V. retranșament). Fort. Șanț făcut ca să tragĭ focurĭ adăpostit. V. castru și ocop.

tranșee s. f., art. tranșeea, g.-d. art. tranșeei; pl. tranșee

tranșee s. f., art. tranșeea, g.-d. art. tranșeei; pl. tranșee, art. tranșeele

tranșee s. f., art. tranșeea, g.-d. art. tranșeei; pl. tranșee, art. tranșeele

tranșee, pl. tranșee

tranșee, -șee.

TRANȘEE s. (MIL.) șanț, (Ban., Transilv. și Bucov.) ștelung, (înv.) ocop.

TRANȘEE s. (MIL.) șanț, (Ban., Transilv. și Bucov.) ștelung, (înv.) ocop.