tureatcă sf [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 4^v/9 / V: (reg) ~acă, ~apcă, ~rnea, ~rue~, ~ruiacă (Pl: ~ieci) sf, tuliac, ~ac, ~atc, ~eci, ~riac (P: ~ri-ac), ~rneag, ~ruiac sm / Pl: ~etci, (reg) ~etce / E: ns cf tur³] 1 Parte a cizmei care acoperă pulpa piciorului de la gleznă în sus, până la genunchi Si: carâmb. 2 (Pfm; îe) A călca pe ~ A greși din cauza lipsei de experiență, de prudență etc. 3 (Pfm; d. elevi; îe) A fi ~ A fi nepregătit la lecție. 4 (Pfm; îe) A umbla cu pila în ~ A fi viclean. 5 (Pop; îe) A fi la ~reac A fi deznădăjduit. 6 (Pop; îe) A lua foc în ~etci A fi înșelat într-o afacere. 7 (Reg; îe) A o ține ~ruiac A vorbi mult și cu insistență pentru a susține un punct de vedere. 8 (Reg; îe) A se face ~ruiac A se îmbăta. 9 (Pop; prt) Persoană cu idei învechite, retrograde. 10 (Îrg; fig) Om prost. 11 (Reg) Trunchi² (1) de copac. 12 (Îvp) Ciorap fără talpă, făcut din dimie sau din postav, care îmbracă piciorul de la gleznă până la genunchi Si: (reg) pulpar, turecar (1). 13 (Mun; fig; dep) Persoană care poartă turetci (12) Si: (reg) turecar (2). 14 (Mun; pex; fig) Persoană cu picioare butucănoase, mari. 15 (Olt; lpl) Ciorapi (scurți și groși). 16 (Înv; lpl) Ițari. 17 (Reg) Fiecare dintre cele două părți ale pantalonilor, ale ițarilor etc., care acoperă picioarele Si: crac. 18 (Reg; îf turuiac) Pernă pe care se stă de obicei la vatră, pe lângă foc.

TUREATCĂ, turetci, s. f. 1. Partea cizmei care acoperă pulpa piciorului de la genunchi pînă la glezne. V. carîmb. După el coborî și o slugă mustăcioasă, care era pe capră, înarmată cu pistoale la brîu și cuțit în tureatca cizmelor scurte. CAMIL PETRESCU, O. II 150. Vechili cu coada cravașei înfiptă în tureatca strînsă pe pulpă a cizmei. C. PETRESCU, O. P. I 46. N-a rămas ladă, saltar, tureatcă de cizmă, astupătoare de sobă, unde să nu-și fi băgat mîinile. GANE, N. III 38. 2. (Învechit) Un fel de ciorap fără talpă, făcut din dimie sau din postav, care îmbrăca piciorul de la glezne pînă la genunchi. – Pl. și: turetce (CREANGĂ, A. 99). – Variante: tureatc (SEVASTOS, N. 98), tureac (REBREANU, I. 12, SLAVICI, N. II 194), turiac (pronunțat -ri-ac) s. m.

TUREATCĂ ~etci f. 1) Parte a cizmei care acoperă piciorul de la gleznă până sub genunchi; carâmb. ◊ A avea obraz de ~ a fi foarte obraznic; a fi gros la obraz. 2) Varietate de ciorapi lungi până la genunchi, fără tălpi. /Orig. nec.

TUREATCĂ s.f. (Mold., Trans. SV) Carîmb. A: Cu tureatce de aramă înfocate încălțat îl munciră. DOSOFTEI, VS. C: Ci păzeaște că tot poartă cuțit în tureac. ÎVM, 207^r. Variante: tureac s.n. (ÎVM, 207^r). Etimologie: cf. tur.

tureátcă f., pl. etcĭ (d. tureac). Est. Carîmb de cizmă (partea care acoperă pulpa). Fig. Iron. Om ignorant, cĭobotă: ce tureatcă!

tuliac sm vz tureatcă

tureac² sn vz cureac

tureac¹ sm vz tureatcă

tureacă sf vz tureatcă

tureapcă sf vz tureatcă

tureatc sm vz tureatcă

tureci sm vz tureatcă

turiac² sn [At: L. COSTIN, GR. BĂN. II, 199 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Condei (1).

turiac¹ sm vz tureatcă

turnea sf vz tureatcă

turneag sm vz tureatcă

turneatcă sf vz tureatcă

turuiac sm vz tureatcă

turuiacă sf vz tureatcă

TUREAC s. m. v. tureatcă.

TUREATC s. m. v. tureatcă.

TURIAC s. m. v. tureatcă.

TUREAC s.n. v. tureatcă.

turiac m. 1. carâmbul cismei: poturi cu turiecii de fir FIL.; 2. pl. un fel de ciorapi largi de dimie cari acopăr membrele inferioare la țărance. [Origină necunoscută].

tureác m., pl. ecĭ (d. tur 1. V. tureatcă și cĭoarecĭ). Munt. Cĭoarecĭ, pulpare, tuzlucĭ (în Olt. turuĭac, pl. ĭecĭ). Munt. vest, Trans. Maram. Tureatcă, carîmb: cercetînd tureciĭ vechĭ (Agrb. Înt. 182). S. n., pl. ece. Rest (cupon) dintr’o trîmbă de pînză, dintr’o pîne saŭ dintr’o lămîĭe. – Și cureac în Munt. est, Mold. (Șez. 30, 168). V. chĭostec.

tureatcă s. f., g.-d. art. turetcii; pl. turetci

tureatcă s. f., g.-d. art. turetcii; pl. turetci

tureatcă s. f., g.-d. art. turetcii; pl. turetci

tureatcă, -retci.

TUREATCĂ s. v. carâmb.

TUREATCĂ s. carîmb, (reg.) tureac, (prin Munt. și Olt.) saftian. (~ a cizmei.)

TUREAC s. v. carâmb, tureatcă.

tureac s. v. CARÎMB. TUREATCĂ.

tureac, tureci, s.n. – 1. Carâmb. 2. Bucată de postav care îmbracă pulpa piciorului: „Fă-mă, Doamne, liliac / La mândruca în turiac” (Bârlea, 1924, I: 218); „S-or duce bubele ca tureacu, / A rămâne pielea ca bumbacu” (Papahagi, 1925: 286; Săcel). – Et. nec. (DEX); posibil cuv. autohton (Philippide); din tur (Scriban); din lat. thylacus (< gr. thylakos) (Frățilă).

turiac, s.n. (tureac) – Carâmbul cizmei: „Fă-mă, Doamne, liliac / La mândruca în turiac” (Bârlea 1924 I: 218). – Et. nec. (DEX).