înfunda [At: ANON. CAR. / Pzi: înfund, (îrg) ~dez / E: ml *infundare] 1 vt A pune fund la un butoi, la o putină etc. 2-3 vtr A (se) astupa complet un orificiu, o deschizătură, o conductă, un șant etc. 4 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) gura A reduce pe cineva la tăcere. 5 vt (Fig) A înăbuși un sunet, un zgomot. 6 vt (Pgn) A îndesa. 7 vt (Pgn) A umple până la refuz. 8 vt (Reg; c. i. soba) A umple cu lemne. 9 vr (Buc) A se sătura. 10 vr (Buc) A se ghiftui. 11 vt (Reg) A copleși numeric sau prin volum. 12 vt (Pfm; îe) A ~ pușcăria (sau ocna, temnița) A fi condamnat la ani grei de închisoare. 13-14 vtr (Fig; d. o acțiune începută) A (se) opri. 15 vt (Reg) A coase laolaltă două laturi ale unei cămăși. 16 vr (D. drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. 17 (Reg) vr A se încuiba. 18 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) A se afla într-o situație insolubilă. 19 vr (Îae) A o păți. 20-21 vtr A (se) cufunda. 22 vr (Fig) A dispărea în depărtare. 23-24 vtr (D. persoane) A (se) închide. 25 vr (Înv) A se rătăci. 26 vr (Înv) A se ascunde. 27 vt (Fam) A prinde pe cineva la strâmtoare. 28 vt (Fam) A prinde pe cineva cu minciuna. 29 vr (Reg) A transpira. 30 vu (Pfm; îe) A-l ~ râsul (pe cineva) A izbucni în râs. 31 vt (Ccr) A introduce un obiect undeva la fund, în adâncime. 32 vt (Ccr; d. pălării, căciuli) A fixa pe cap. 33-35 vr (A se duce) (a intra sau) a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. 36 vr A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 37-38 vtr A (se) adânci. 39-40 vtr A (se) cufunda. 41-42 vr A păși într-un loc care (este sau) pare a fi fără ieșire.

ÎNFUNDA, înfund, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la butoaie) A pune fund; (în special) a închide ermetic printr-un capac fixat între doage. Au făcut îndată polobocul, l-au înfundat de un capăt și l-au cercuit bine. SBIERA, P. 78. Îl băgă într-un butoi, îl înfundă bine și-l dete pe gîrlă. ISPIRESCU, L. 345. ♦ (Cu privire la orificii, p. ext. la obiecte prevăzute cu orificii) A astupa ermetic. Înfundă sticla. ♦ (Cu privire la sunete) A înăbuși. Serdici își strîngea... genunchii sub bărbie... încercînd să-și înfunde tusea. SAHIA, N. 115. 2. Refl. A se închide (ajungînd la un punct de unde nu mai continuă), a nu mai avea ieșire, a se sfîrși. Drumul se înfundă. ▭ Cerul era limpede și albastru. Un singur nor în zări, dinspre bălți, acolo unde se înfundă un capăt al Bărăganului, încearcă să vină spre oameni. SAHIA, N. A. 39. ◊ Expr. (Familiar) A i se înfunda cuiva = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge, a nu mai avea scăpare, a o păți. I s-a înfundat la proba de limba elină. CĂLINESCU, E. 115. De astă dată are să i se înfunde lui Ercule. ISPIRESCU, U. 48. A umblat cît a umblat, Dar acum i s-a-nfundat. PANN, P. V. I 29. ♦ (Despre conducte, șanțuri) A se astupa prin depunere de material. 3. Tranz. (Cu privire la obiecte) A băga adînc, a vîrî, a îndesa (ca să încapă într-un spațiu limitat). Puse gălețile jos și înfundă sub cîrpă o șuviță de păr galben. DUMITRIU, V. L. 120. ◊ (Poetic) Ia privește cum zorile alungă negurile, parcă le înfundă în văgăunile dealurilor. BUJOR, S. 31. ♦ (Complementul indică spațiul în care se bagă ceva) A umple bine, a îndesa (cu ceva). I-a dat pîine de l-a săturat și și traista i-a înfundat. ȘEZ. III 95. ♦ A trage în jos pălăria sau căciula, ca să acopere bine capul. Înfundîndu-și pălăria pe loc, pe frunte, agentul sanitar ieși în curtea cramei. DUMITRIU, N. 262. ♦ (Cu privire la persoane). A băga (pe cineva) într-un loc de unde să nu mai poată ieși curînd; a închide. L-am înfundat pe Guliță într-un pension și am rămas liberă, de capu meu. ALECSANDRI, T. I 312. La ocnă-l înfundară. id. P. P. 230. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire; a reduce la tăcere. Jupîn Dumitrache (care la fiece accent al lui Ipingescu a dat mereu din cap în semn de aprobare, îl întrerupe cu entuziasm): Hahahaha! i-a-nfundat. CARAGIALE, O. I 54. Las-o, cucoane Matachi, s-o înfund cu minciuna. ALECSANDRI, T. 964. ♦ Refl. A se duce, a intra într-un loc fără intenția de a ieși curînd. Pricopsitul de cumnatu-meu, n-aș mai fi avut parte de el! Cine știe în ce cîrciumă s-a-nfundat! CARAGIALE, O. I 49. Poftim poște!... Dacă nu merg caii, fug surugiii! Da unde s-o înfundat blăstămații? ALECSANDRI, T. I 114. 4. Refl. A se adînci, a se vîrî mai adînc, a se cufunda. Cu o carte și doi-trei covrigi dispărea de acasă înfundîndu-se prin codrii din împrejurimile Ipoteștilor. CĂLINESCU, E. 53. Directorul general... a scuturat scrumul țigării absent și a mormăit, înfundîndu-se comod în fotoliu. SAHIA, N. 35. Ochii fetei se-nfundase în cap. EMINESCU, N. 25. ◊ Tranz. Mi-am înfundat adînc picioarele în pămîntul gropii. SAHIA, N. 120. Și de frig la piept și-ncheie tremurînd halatul vechi, Își înfundă gîtu-n guler și bumbacul în urechi. EMINESCU, O. I 132. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. Se înfunda tot mai tare în pădure. AGÎRBICEANU, S. P. 20. Trecui Tazlăul de partea cealaltă, mă îmbrăcai iute și mă înfundai în pădure. HOGAȘ, M. N. 234. Pădurea-i mare, el știe unde s-a fi înfundat. CREANGĂ, P. 122. Pe fugă că se punea, Prin dudaie se-nfunda. TEODORESCU, P. P. 575. ◊ Tranz. Pîlcurile de oameni, cu neveste tăcute și palide, cu copii scîncind, se pregăteau să înfunde negura codrilor și a munților. SADOVEANU, O. I 513.

A SE ÎNFUNDA mă înfund intranz. 1) (despre șanțuri, conducte) A se închide prin depuneri (de noroi, de nisip); a se astupa. 2) (despre drumuri) A nu mai avea continuare; a fi întrerupt; a se închide. 3) (despre vehicule, oameni) A intra adânc (în nămol, glod, zăpadă, nisip), fără a putea să înainteze; a se împotmoli. 4) fig. fam. A se izola într-un loc ascuns de ochii lumii; a se îngropa. /<lat. infundare

A ÎNFUNDA înfund tranz. 1) (butoaie) A astupa cu un fund. 2) (găuri) A închide ermetic. ◊ ~ cuiva gura a face pe cineva să tacă. 3) A îndesa până la fund. ~ căciula pe cap. 4) fig. A pune într-o situație dificilă; a aduce în impas. ◊ ~ pușcăria a fi condamnat la închisoare. /<lat. infundare

înfundà v. 1. a pune un fund (la buți); 2. a astupa, a închide: a înfunda o ușă, un drum; 3. a strâmtora: a înfunda pe dușman într’o vale; 4. fig. a pune în strâmtoare, a nu lăsa mijloc de scăpare: l’am înfundat, acum ți s’a înfundat; 5. a băga adânc: își înfundă gâtu în guler EM.; 6. a se risipi, a căuta adăpost: oamenii au înfundat pădurile.

înfúnd, a -á v. tr. (d. fund, ca și a- și cu-fund). Pun fund, astup cu fundu, cepu saŭ dopu: a înfunda un butoĭ, o butelie. Astup, închid: a înfunda o ușă, un drum. Îndes: îșĭ înfundă gîtu’n umerĭ și bumbacu’n urechĭ. Mă ascund, caut adăpost, ajung în: locuitoriĭ de frică aŭ înfundat pădurile, hoțiĭ înfundă pușcăriile. Aduc la o strîmtoare din care să nu maĭ poată ĭeși: Cîniĭ o înfundase pe vulpe. Fig. Pun în cofă, rad, înving pin vorbă saŭ știință: ĭ-a înfundat pe toțĭ învățațiĭ. Zdrobesc cu întrebările saŭ cu răspunsurile așa încît să nu maĭ poată obĭecta nimic: judecătoru l-a înfundat pe criminal. V. refl. Mă astup, mă închid: drumu s’a înfundat. Mă îndes: bumbacu i s’a înfundat în urechĭ. Mă afund, mă ascund, dispar: lupiĭ s’aŭ înfundat în codri. Fig. Staŭ retras de lume: mă înfund în casă, în provincie. A ți se înfunda, a ți se sfîrși un răŭ pe care-l comiteaĭ: hoțuluĭ i s’a înfundat în fine, că poliția l-a prins.

înfunda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfund, 2 sg. înfunzi, 3 înfundă; conj. prez. 1 sg. să înfund, 3 să înfunde corectat(ă)

înfunda (a ~) vb., ind. prez. 3 înfundă

înfunda vb., ind. prez. 1 sg. înfund, 3 sg. și pl. înfundă, perf. s. 1 sg. înfundai

ÎNFUNDA vb. v. încuia.

ÎNFUNDA vb. I. 1. v. obtura. 2. v. oblitera. 3. a se închide. (Drumul se ~.) II. 1. a îndopa, a umple. (~ soba cu lemne.) 2. v. îndesa. 3. v. afunda. 4. a se adânci, a se afunda, a se cufunda, (Transilv.) a se zgăura. (Ochii i se ~ în orbite.) 5. a(-și) afunda, a(-și) cufunda, (fig.) a(-și) îngropa. (Își ~ fruntea în palme.)

ÎNFUNDA vb. I. 1. a (se) astupa, a (se) închide, a (se) obtura. (A ~ un canal, o conductă.) 2. (MED.) a (se) astupa, a (se) oblitera. (Lumenul unui organ tubular se poate ~.) 3. a se închide. (Drumul se ~.) II. 1. a îndopa, a umple. (~ soba cu lemne.) 2. a băga, a îndesa, a trage, a vîrî. (~ căciula pe cap) 3. a (se) adînci, a (se) afunda, a (se) cufunda, a (se) scufunda. (Picioarele i se ~ în zăpadă.) 4. a se adînci, a se afunda, a se cufunda, (Transilv.) a se zgăura. (Ochii i se ~ în orbite.) 5. a(-și) afunda, a(-și) cufunda, (fig.) a(-și) îngropa. (Își ~ fruntea în palme.)

înfunda vb. v. ÎNCUIA.

A înfunda ≠ a desfunda

înfunda, înfund v. t. (intl.) a denunța.

a i se înfunda (cuiva) expr. a ajunge într-o situație fără ieșire; a nu-i mai merge.

a înfunda ocna / temnița / pușcăria expr. a fi condamnat la ani grei de închisoare.

a se înfunda în noroi / în mocirlă expr. 1. a duce o viață din ce în ce mai imorală; a fi depravat / destrăbălat. 2. a se compromite. 3. a se întovărăși cu persoane decăzute, a intra într-un mediu degradant.