dexonline

info

18 definiții pentru înfurci

din care

explicative (10)
morfologice (3)
relaționale (2)
specializate (3)

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNFURCI, înfurc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. A se bifurca. 2. Refl. recipr. A se certa, a se încăiera. [Var.: înfurca vb. I] – În + furcă.

înfurci [At: COSTINESCU / V: (cscj) ~rca / Pzi: înfurc, (rar) ~cesc / E: în + furcă] (Îrg) 1 vt (Îf înfurca) A lua fân sau altceva în furcă. 2-3 vtr A (se) desface astfel încât să aibă două sau trei brațe. 4 vr (D. drumuri) A se bifurca. 5-6 vrr (Fig) A avea de furcă cu cineva, (certându-se sau) încăierându-se.

sursa: MDA2 (2010)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- link permalink

ÎNFURCI, înfurc, vb. IV. (Rar) 1. Refl. A se bifurca. 2. Refl. recipr. A se certa, a se încăiera. [Var.: înfurca vb. I] – În + furcă.

ÎNFURCI, (2) înfurc, vb. IV. Refl. (Popular) 1. (Mai ales despre drumuri) A se bifurca, a se desface în două. Merse, merse pînă ce i se înfurci calea. ISPIRESCU, L. 226. 2. A avea de furcă (cu cineva), a se certa, a se încăiera. Fii mai lăsător și nu te înfurci cu oamenii, că-i știi cît sînt de oțărîți acuma. REBREANU, R. II 105. Dumitru la ei sărea, Pușca de țavă lua, Cu feciorii să-nfurcea. PĂSCULESCU, L. P. 249. – Variantă: înfurca vb. I.

A SE ÎNFURCI pers. 3 se ~ește intranz. pop. 1) (despre drumuri, ape curgătoare) A se despărți în două (ca o furcă); a se bifurca. 2) rar A se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera. /în + furca

sursa: NODEX (2002)
adăugată de siveco
acțiuni
- link permalink

înfurcì v. a se bifurca: li se înfurci calea.

ÎNFURCA² vb. I v. înfurci.

înfurca v vz înfurci

sursa: MDA2 (2010)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- link permalink

ÎNFURCA vb. I v. înfurci.

înfurcésc (mă) v. refl. (d. furcă). Mă despart, mă divid, vorbind de ramurĭ saŭ de drumurĭ: drumu se înfurcește. V. bifurc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

înfurci (a se ~) (a se bifurca) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înfurcește, 3 pl. se înfurcesc; imperf. 3 sg. se înfurcea; conj. prez. 3 să se înfurcească; ger. înfurcindu-se

sursa: DOOM 3 (2021)
adăugată de gall
acțiuni
- link permalink

!înfurci (a se ~) (a se bifurca) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se înfurcește; imperf. 3 sg. se înfurcea; conj. prez. 3 să se înfurcească

înfurci vb., ind. prez. (a avea de furcă, a se certa) 1 sg. înfurc; (a se bifurca) 3 sg. înfurcește

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNFURCI vb. v. bifurca.

înfurci vb. v. BIFURCA.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

înfurci, vb. refl. – (reg.) A se bifurca. – Din în- + furcă (< lat. furca) (DEX, MDA).

înfurci, vb. refl. – A se bifurca. – În- + furcă (< lat. furca).

înfurca, înfurchez, vb. I (reg.) 1. a lua fân în furcă. 2. a (se) desface (ceva) în două părți, în doi craci (cu furca); a (se) bifurca, a se încrăci. 3. (fig.) a avea de furcă cu cineva, a se încăiera.

sursa: DAR (2002)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- link permalink

Intrare: înfurci

înfurci² (1 -cesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a

verb (V406)		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) înfurci ‑nfurci	înfurcire ‑nfurcire	înfurcit ‑nfurcit înfurcitu‑ ‑nfurcitu‑	înfurcind ‑nfurcind înfurcindu‑ ‑nfurcindu‑	singular	plural
		(a) înfurci ‑nfurci	înfurcire ‑nfurcire	înfurcit ‑nfurcit înfurcitu‑ ‑nfurcitu‑	înfurcind ‑nfurcind înfurcindu‑ ‑nfurcindu‑	înfurcește ‑nfurcește	înfurciți ‑nfurciți

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	înfurcesc ‑nfurcesc	(să) înfurcesc ‑nfurcesc	înfurceam ‑nfurceam	înfurcii ‑nfurcii	înfurcisem ‑nfurcisem
	a II-a (tu)	înfurcești ‑nfurcești	(să) înfurcești ‑nfurcești	înfurceai ‑nfurceai	înfurciși ‑nfurciși	înfurciseși ‑nfurciseși
	a III-a (el, ea)	înfurcește ‑nfurcește	(să) înfurcească ‑nfurcească	înfurcea ‑nfurcea	înfurci ‑nfurci	înfurcise ‑nfurcise
plural	I (noi)	înfurcim ‑nfurcim	(să) înfurcim ‑nfurcim	înfurceam ‑nfurceam	înfurcirăm ‑nfurcirăm	înfurciserăm ‑nfurciserăm înfurcisem ‑nfurcisem
	a II-a (voi)	înfurciți ‑nfurciți	(să) înfurciți ‑nfurciți	înfurceați ‑nfurceați	înfurcirăți ‑nfurcirăți	înfurciserăți ‑nfurciserăți înfurciseți ‑nfurciseți
	a III-a (ei, ele)	înfurcesc ‑nfurcesc	(să) înfurcească ‑nfurcească	înfurceau ‑nfurceau	înfurciră ‑nfurciră	înfurciseră ‑nfurciseră

înfurca verb grupa I conjugarea I tranzitiv

verb (VT10)		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) înfurca ‑nfurca	înfurcare ‑nfurcare	înfurcat ‑nfurcat înfurcatu‑ ‑nfurcatu‑	înfurcând ‑nfurcând înfurcându‑ ‑nfurcându‑	singular	plural
		(a) înfurca ‑nfurca	înfurcare ‑nfurcare	înfurcat ‑nfurcat înfurcatu‑ ‑nfurcatu‑	înfurcând ‑nfurcând înfurcându‑ ‑nfurcându‑	înfurcă ‑nfurcă	înfurcați ‑nfurcați

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	înfurc ‑nfurc	(să) înfurc ‑nfurc	înfurcam ‑nfurcam	înfurcai ‑nfurcai	înfurcasem ‑nfurcasem
	a II-a (tu)	înfurci ‑nfurci	(să) înfurci ‑nfurci	înfurcai ‑nfurcai	înfurcași ‑nfurcași	înfurcaseși ‑nfurcaseși
	a III-a (el, ea)	înfurcă ‑nfurcă	(să) înfurce ‑nfurce	înfurca ‑nfurca	înfurcă ‑nfurcă	înfurcase ‑nfurcase
plural	I (noi)	înfurcăm ‑nfurcăm	(să) înfurcăm ‑nfurcăm	înfurcam ‑nfurcam	înfurcarăm ‑nfurcarăm	înfurcaserăm ‑nfurcaserăm înfurcasem ‑nfurcasem
	a II-a (voi)	înfurcați ‑nfurcați	(să) înfurcați ‑nfurcați	înfurcați ‑nfurcați	înfurcarăți ‑nfurcarăți	înfurcaserăți ‑nfurcaserăți înfurcaseți ‑nfurcaseți
	a III-a (ei, ele)	înfurcă ‑nfurcă	(să) înfurce ‑nfurce	înfurcau ‑nfurcau	înfurcară ‑nfurcară	înfurcaseră ‑nfurcaseră

înfurci¹ (1 -c) verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a

verb (V332)		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) înfurci ‑nfurci	înfurcire ‑nfurcire	înfurcit ‑nfurcit înfurcitu‑ ‑nfurcitu‑	înfurcind ‑nfurcind înfurcindu‑ ‑nfurcindu‑	singular	plural
		(a) înfurci ‑nfurci	înfurcire ‑nfurcire	înfurcit ‑nfurcit înfurcitu‑ ‑nfurcitu‑	înfurcind ‑nfurcind înfurcindu‑ ‑nfurcindu‑	înfurcă ‑nfurcă	înfurciți ‑nfurciți

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	înfurc ‑nfurc	(să) înfurc ‑nfurc	înfurceam ‑nfurceam	înfurcii ‑nfurcii	înfurcisem ‑nfurcisem
	a II-a (tu)	înfurci ‑nfurci	(să) înfurci ‑nfurci	înfurceai ‑nfurceai	înfurciși ‑nfurciși	înfurciseși ‑nfurciseși
	a III-a (el, ea)	înfurcă ‑nfurcă	(să) înfurce ‑nfurce	înfurcea ‑nfurcea	înfurci ‑nfurci	înfurcise ‑nfurcise
plural	I (noi)	înfurcim ‑nfurcim	(să) înfurcim ‑nfurcim	înfurceam ‑nfurceam	înfurcirăm ‑nfurcirăm	înfurciserăm ‑nfurciserăm înfurcisem ‑nfurcisem
	a II-a (voi)	înfurciți ‑nfurciți	(să) înfurciți ‑nfurciți	înfurceați ‑nfurceați	înfurcirăți ‑nfurcirăți	înfurciserăți ‑nfurciserăți înfurciseți ‑nfurciseți
	a III-a (ei, ele)	înfurcă ‑nfurcă	(să) înfurce ‑nfurce	înfurceau ‑nfurceau	înfurciră ‑nfurciră	înfurciseră ‑nfurciseră

arată variantele

* formă nerecomandată sau greșită – (arată)

* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

info

Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.

arată:

sensuri secundare

expresii

exemple

surse

înfurci, înfurcescverb

învechit popular

1. reflexiv A se bifurca. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX

sinonime: bifurca
- format_quote Merse, merse pînă ce i se înfurci calea. ISPIRESCU, L. 226. DLRLC
2. reflexiv reciproc A se certa, a se încăiera. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX

sinonime: certa încăiera
- format_quote Fii mai lăsător și nu te înfurci cu oamenii, că-i știi cît sînt de oțărîți acuma. REBREANU, R. II 105. DLRLC
- format_quote Dumitru la ei sărea, Pușca de țavă lua, Cu feciorii să-nfurcea. PĂSCULESCU, L. P. 249. DLRLC

etimologie:

În + furcă DEX '09 DEX '98 NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.