ștempel sn [At: I. GOLESCU, C. / V: (îvr) st~, (reg) stemplu, stim~, stimpil, ~eampăr, ~er sn, ștamplă (Pl: ștemple) șteamplă (Pl: ștemple) sf (înv) ~plu (Pl: ~li) sm / Pl: ~e, (reg) ștemple / E: ger Stempel] 1-2 (Reg) Ștampilă¹ (1-2). 3 (Reg) Timbru. 4 (Reg) Copac marcat, care constituie semnul de hotar dintre două parchete de pădure. 5 (Înv; îf stempel) Poanson. 6 (Tip) Vârf de oțel gravat cu care turnătorul de litere bate matrița în aramă Si: patriță. 7 (Reg; în exploatarea lemnului) Fiecare dintre proptelele de lemn pe care se sprijină ulucul în porțiunile de teren accidentat. 8 (Trs) Poartă a stăvilarului.

ȘTEMPEL, ștempele, s. n. 1. (Tipogr.) Vîrf de oțel gravat, cu care turnătorul de litere bate matrița în aramă. 2. (Regional) Pecete, ștampilă. – Variantă: ștemplu s. n.

ștamplă sf vz ștempel

șteampăr sn vz ștempel

șteamplă sf vz ștempel

ștemper sn vz ștempel

ștemplu sm vz ștempel

ȘTEMPLU s. n. v. ștempel.

ștempel (înv., reg.) s. n., pl. ștempele

ștempel (înv., reg.) s. n., pl. ștempele

ștempel s. n., pl. ștempele

ȘTEMPEL s. v. marcă, patriță, pecete, sigiliu, ștampilă, timbru.

ștempel s. v. MARCĂ. PATRIȚĂ. PECETE. SIGILIU. ȘTAMPILĂ. TIMBRU.

ștempel, ștempele, s.n. (reg.) 1. inscripție, emblemă, semn, parafă. 2. instrument de ștampilat; ștampilă sigiliu, pecete. 3. timbru, marcă. 4. copac marcat care constituie semnul de hotar dintre două parchete de pădure. 5. (înv.; în forma: stempel) unealtă care servește la gravare sau perforare; poanson. 6. vârf de oțel gravat cu care turnătorul de litere bate matrița în aramă; patriță. 7. (în exploatarea lemnului) fiecare dintre proptelele de lemn pe care se sprijină ulucul (jilipul) în porțiunile de teren accidental. 8. poarta stăvilarului.

ștempel, ștempeli, s.n. – (reg.) 1. Ștampilă, 2. Timbru, marcă poștală. – Din germ. Stempel „ștampilă, pecete” (DEX, MDA).