agerime sf [At: MARIAN, S.R. II, 82 / Pl: ~mi / E: ager + -ime] 1 (Rar; privind mișcări) Iuțime. 2 (Cu referire la minte) Inteligență. 3 (Înv; lpl) Exerciții de înviorare practicate de soldați înainte de programul instructiv-militar.

AGERIME sf. 1 Iuțeală, vioiciune, ușurință (la alergat, la sbor): aleargă cu multă ~ ¶ 2 Îndemînare, dibăcie: mîinile-i reci și tremurînde pare că pierduse îndemînatica lor ~ (ODOB.) ¶ 3 Pătrundere, istețime: cu ~a minții și cu înțelepciunea-i firească domni în pace toată viața lui (ISP.) [ager].

AGERIME s. f. 1. Calitatea de a fi ager, ușurință în mișcări, îndemînare fizică; sprinteneală, dibăcie. Cu mare agerime, lelea noastră Ileana... a tras unul după altul pe ostrov doi lini. SADOVEANU, N. F. 105. 2. (Uneori determinat prin «a minții») Capacitate de a înțelege ceva cu ușurință; putere de pătrundere, istețime. Întrecea pe amîndoi frații săi și în agerimea minții și în puterea brațelor. SBIERA, P. 99.

AGERIME s. f. Calitatea de a fi ager; sprinteneală; vioiciune, pătrundere; istețime. – Din ager + suf. -ime.

AGERIME ~i f. 1) Caracter ager. 2) Putere de pătrundere (în esența lucrurilor, fenomenelor etc.). /ager + suf. ~ime

agerime f. 1. calitatea lucrului ager: ei se luptă cu agerime BOL.; 2. fig. pătrundere, minte ageră.

ageríme f. Calitatea de a fi ager, agilitate. Fig. Pătrundere, pricepere. – Vechĭ și ageríe.

agerime s. f., g.-d. art. agerimii

agerime s. f., g.-d. art. agerimii

agerime s. f., g.-d. art. agerimii; pl. agerimi

AGERIME s. 1. v. sprinteneală. 2. v. inteligență. 3. v. acuitate.

AGERIME s. 1. agilitate, iuțeală, repeziciune, sprinteneală, suplețe, ușurință, vioiciune, (astăzi rar) sprintenie, (înv.) sprintinătate. (~ în mișcări.) 2. deșteptăciune, dibăcie, inteligență, iscusință, istețime, îndemînare, pricepere. (~ cuiva.) 3. acuitate, clarviziune, pătrundere, perspicacitate, subtilitate, (livr.) sagacitate, (fam.) schepsis, (fig.) ascuțime. (~ spiritului.)