APLICAȚIE, aplicații, s. f. 1. Faptul de a aplica (1). ♦ Ceea ce se aplică (1); p. ext. obiect, lucru care rezultă din aplicarea aceasta. 2. Faptul de a aplica (2), de a pune în practică. 3. Fig. Aptitudine, talent, înclinație. 4. (Inform.) Program sau ansamblu de programe destinate unei utilizări precise (elaborare de texte, gestionare de baze de date, contabilitate etc.). ♦ Aplicație web = Ansamblu de pagini web interconectate, care oferă utilizatorilor o funcționalitate specifică (motor de căutare, magazin virtual, client de e-mail etc.). 5. Solicitare a unui grant, a unei burse¹, a unei finanțări. ♦ Solicitare a unui loc de muncă, a unei promovări. – Din fr. application, engl. application.

APLICAȚIE, aplicații, s. f. 1. Faptul de a aplica (1). ♦ Ceea ce se aplică (1); p. ext. obiect, lucru care rezultă din aplicarea aceasta. 2. Faptul de a aplica (2), de a pune în practică. 3. Fig. Aptitudine, talent, înclinație. – Din fr. application.

aplicație sf [At: COD. ȚIV. / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr application, lat applicatio, -onem] 1 Așezare a unui lucru pe altul Si: aplicare (1). 2 (Pex) Bucată de stofa aplicată pe alta. 3 Punere în practică Si: aplicare (2). 4 (Înv; îs) Școala de ~ (pe lângă o școală normală de învățători etc.) Școală de punere în practică a teoriei învățate mai înainte. 5 (Rar) Sârguință.

APLICAȚIE, aplicații, s. f. 1. Faptul de a aplica (1). ◊ Ceea ce se aplică (1); p. ext. obiect, lucru care rezultă din aplicarea aceasta. 2. Faptul de a aplica (2), de a pune în practică. 3. Fig. Aptitudine, talent, înclinație. – Din fr. application.

APLICAȚIE, aplicații, s. f. 1. Punere în practică, aplicare (1). ◊ (Mec.) Punct de aplicație = punct de pe un corp asupra căruia se exercită o forță. (În vechea organizare a învățămîntului) Școală de aplicație = școală elementară atașată pe lîngă o școală normală, servind pentru practica pedagogică a viitorilor învățători. 2. (Concretizat) Broderie sau bucată de stofă cusută pe alt material. Rochie de stofă cu aplicații. 3. Fig. Aptitudine, talent. Aplicație la desen. ◊ (Franțuzism învechit) Rîvnă, silință, sîrguință. Aplicația la învățături. NEGRUZZI, S. II 150. – Pronunțat: -ți-e.

APLICAȚIE, aplicații, s. f. 1. Punere în practică. ♦ (Concr.) Broderie aplicată. 2. Fig. Aptitudine, talent. A avea aplicație la desen. ♦ (Înv.) Rîvnă, silință. – Fr. application.

APLICAȚIE s.f. 1. Punere în practică; aplicare. ♦ Punct de aplicație = punct în care se exercită o forță asupra unui corp. ♦ (Mil.) Exercițiu de punere în practică a prescripțiilor regulamentelor în cadrul unei teme oarecare. 2. Dantelă, bucată de stofă brodată etc. aplicată pe un material. 3. (Fig.) Aptitudine, talent. [Gen. -iei, var. aplicațiune s.f. / cf. fr. application, it. applicazione, lat. applicatio].

APLICAȚIE s. f. 1. punere în practică; aplicare. ♦ punct de ~ = punct în care se exercită o forță asupra unui corp; școală de ~ = instituție școlară atașată pe lângă o instituție de pregătire a cadrelor, în care se face practică pedagogică. ♦ (mil.) formă de pregătire a comandamentelor și trupelor prin rezolvarea unor situații de luptă ipotetice. 2. (fig.) aptitudine, talent. (< fr. application, lat. applicatio)

APLICAȚIE ~i f. 1) Punere în practică. 2) Dantelă sau bucată de stofă care se aplică ca ornament pe o haină. 3) fig. Atracție înnăscută pentru o anumită activitate; aptitudine; înclinație; vocație; predispoziție. [G.-D. aplicației; Sil. a-pli-ca-ți-e] /<lat. applicatio, ~onis, fr. application

aplicațiune sf vz aplicație

*APLICAȚIUNE, *APLICAȚIE sf. 1 = APLICARE ¶ 2 Sîrguință: lucrează cu multă ~ ¶ 3 🖋 Școală de ~, școală unde cineva se pregătește, face practică în vederea unei specialități, unei meserii, ținînd lecțiuni pentru a căpăta această deprindere ¶ 4 Broderie sau dantelă ale cărei flori făcute deosebit sînt cusute pe fondul stofei [fr. < lat.].

APLICAȚIUNE s.f. v. aplicație.

aplicați(un)e f. 1. punerea în practică, întrebuințare; școală de aplicațiune, alăturată pe lângă o școală mai înaltă (militară sau pedagogică) și menită a completa o instrucțiune profesională; 2. atențiune continuă.

*aplicațiúne f. (lat. applicátio, -ónis). Acțiunea de a aplica. Fig. Atențiune continuă: aplicațiune la studiŭ. Adaptarea uneĭ maxime, a unuĭ precept: aplicațiunea unuĭ principiŭ. Școală de aplicațiune, alăturată pe lîngă alta (militară saŭ pedagogică) p. completarea instrucțiuniĭ profesionale. – Și -áție și -áre.

aplicație (desp. a-pli-, -ți-e) s. f., art. aplicația (desp. -ți-a), g.-d. art. aplicației; pl. aplicații, art. aplicațiile (desp. -ți-i-)

aplicație (a-pli-, -ți-e) s. f., art. aplicația (-ți-a), g.-d. art. aplicației; pl. aplicații, art. aplicațiile (-ți-i-)

aplicație s. f. (sil. -pli-, -ți-e), art. aplicația (sil. -ți-a), g.-d. art. aplicației; pl. aplicații, art. aplicațiile (sil. -ți-i-)

aplicație

APLICAȚIE s. 1. v. aplicare. 2. v. funcție. 3. v. aptitudine.

APLICAȚIE s. 1. aplicare, folosire, întrebuințare, utilizare. (~ unei noi metode.) 2. (MAT.) funcție. 3. aplecare, aptitudine, atracție, chemare, dar, har, înclinare, înclinație, înzestrare, pornire, predilecție, predispoziție, preferință, talent, vocație, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecăciune, plecare. (Și-a demonstrat ~ pentru...)

aplicație, aplicații, s. f. (stud.) cerere-tip sau formular completat în vederea participării la un concurs organizat pentru acordarea sau ocuparea unor posturi vacante