ARGUMENTAȚIE, argumentații, s. f. Argumentare. [Var.: (înv.) argumentațiune s. f.] – Din fr. argumentation, lat. argumentatio, -onis.

argumentație sf [At: (a. 1855) URICARIUL V, 198/ V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr argumentation, lat argumentatio, -onis] 1 (Ret) Tehnicile folosite pentru a convinge un auditoriu. 2 Discurs (sau text) persuasiv Si: argumentare (3).

ARGUMENTAȚIE, argumentații, s. f. Argumentare. [Var.: (înv.) argumentațiune s. f.] – Din fr. argumentation, lat. argumentatio, -onis.

ARGUMENTAȚIE, argumentații, s. f. Argumentare. Argumentație bine susținută. - Pronunțat: -ți-e. – Variantă: (învechit) argumentațiune (MACEDONSKI, O. IV 129) s. f.

ARGUMENTAȚIE, argumentații, s. f. Argumentare. [Var.: (înv.) argumentațiune s. f.] – Fr. argumentation (lat. lit. argumentatio, -onis).

ARGUMENTAȚIE s.f. Argumentare. [Gen. -iei, var. argumentațiune s.f. / cf. fr. argumentation, lat. argumentatio].

ARGUMENTAȚIE s. f. totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva. (< fr. argumentation, lat. argumentatio)

ARGUMENTAȚIE ~i f. Totalitate de argumente aduse pentru a demonstra ceva. [G.-D. argumentației] /<lat. argumentatio, ~onis, fr. argumentation

argumentațiune sf vz argumentație

*ARGUMENTARE, *ARGUMENTAȚIUNE, *ARGUMENTAȚIE sf. 1 Faptul de a argumenta ¶ 2 Dovadă prin vorbă sau prin scris [fr. < lat.].

ARGUMENTAȚIUNE s.f. v. argumentație.

*argumentațiúne f. (lat. argumentátio, -ónis). Acțiunea de a argumenta. – Și -áție și -áre.

argumentație (desp. -ți-e) s. f., art. argumentația (desp. -ți-a), g.-d. art. argumentației; pl. argumentații, art. argumentațiile (desp. -ți-i-)

argumentație (-ți-e) s. f., art. argumentația (-ți-a), g.-d. art. argumentației; pl. argumentații, art. argumentațiile (-ți-i-)

argumentație s. f. (sil. -ți-e), art. argumentația (sil. -ți-a), g.-d. art. argumentației; pl. argumentații, art. argumentațiile (sil. -ți-i-)

argumentație

ARGUMENTAȚIE s. v. demonstrare.

ARGUMENTAȚIE s. argumentare, demonstrare. (~ celor susținute.)