AUR s. n. 1. Metal prețios, de culoare galbenă strălucitoare, foarte maleabil și ductil, folosit pentru a fabrica obiecte de podoabă, de artă, monede (servind din această cauză și ca etalon al valorii) etc. ♦ Fig. Lucru valoros, prețios. ◊ Aur alb = apa folosită ca izvor de energie. Aur negru = cărbune de pământ sau (mai rar) țiței, considerate ca surse de energie. Aur verde = pădurea ca bogăție vegetală. ◊ Loc. adj. De aur = a) care are culoarea galbenă a aurului (1); b) valoros ca aurul (l); fig. (despre oameni) foarte bun, milos. ◊ Expr. Epocă de aur = perioadă de înflorire și strălucire a vieții materiale și culturale. (Fam.) A-i fi gura (sau a avea gura) de aur, se zice despre cineva care prevede cuiva împlinirea unor lucruri favorabile. Nuntă de aur = aniversare a cincizeci de ani de la data celebrării unei căsătorii. ♦ Fig. Văpaie, strălucire ca a aurului (1). 2. Fir, ață făcută din aur (1) sau imitând aurul și folosită la cusut; p. ext. veșmânt țesut din asemenea fire. 3. Bani; avere, bogăție; fig. belșug. ◊ Expr. A înota în aur = a fi foarte bogat. – Lat. aurum.

aur sn [At: COD. VOR. 22/13 / P: a-ur / V: (reg) aor, (îvp) d~ / Pl: (rar) -uri, (îvr) ~i / E: ml aurum] 1 Metal prețios de culoare galbenă, strălucitoare, foarte maleabil și foarte ductil, rareori bine cristalizat, folosit la fabricarea obiectelor de podoabă și de artă, a monedelor. 2 Etalon al valorii. 3 (Mol; Buc; îe) Cruce de ~ Exclamație de apărare împotriva diavolului, când se rostește numele lui. 4 (Fig) Lucru de valoare. 5 (Îc) ~ alb Apa folosită ca izvor de energie. 6 (Îae) Aliaj de metale întrebuințat în stomatologie Cf: viplă. 7 (Îc) ~ negru Cărbune. 8 (Îae) Țiței. 9 (Îc) -verde Pădurea ca bogăție naturală. 10 (Îla) De ~ Valoros. 11 (Îal) Galben-auriu. 12 (Îal) Blond. 13 (Îal) Strălucitor 14 (D. oameni; îal) Foarte bun. 15 (Îs) Epocă de ~ Perioadă de înflorire a vieții materiale și spirituale. 16 (Îe) ~ bătut la faur Metal ordinar care imită aurul. 17 (Trs; îc) ~ul mâței Mică. 18 (Fig; îe) Gură de ~ Persoană care vorbește mult și frumos, convingător. 19 (Îe) Fie-ți gura de ~! Să se împlinească prevestirea ta favorabilă. 20-21 (Îla; d. oameni) Inimă de ~ Bun (sau milos). 22 (Îs) Vârsta (sau veacul) de ~ Vreme foarte îndepărtată când oamenii trăiau în nevinovăție și fericire. 23 (Îla; d. vise, idealuri etc.) De ~ Intangibil. 24 (Îs) Nunta de ~ Aniversare a 50 de ani de căsătorie. 25 Bani de aur. 26 (Fig) Bogăție. 27 (Fig) Belșug. 28 (Frm; îe) A plăti în ~ A plăti foarte scump. 29 (Îe) Sete de ~ Lăcomie de bani. 30 (Îae) Avariție. 31 (Frm; îe) A făgădui munți de ~ A făgădui lucruri imposibile. 32 (Îla) Să-l cântărești în ~ Neprețuit. 33 (Îe) A înota în ~ A fi foarte bogat. 34 Fir făcut din aur sau imitând aurul (1), folosit la țesături sau broderii ornamentale. 35 (Pex) Veșmânt făcut sau brodat din fir de aur (34).

AUR sbst. 💎 1 Metal de coloare galbenă, uneori bătînd în alb-gălbuiu, roșcat sau verzuiu; e cel mai greu din toate metalele, afară de platină, mai ductil și mai tenace decît toate celelalte metale; nu e atacat decît de apa regală; se exploatează mai ales în stare nativă (la noi în Munții Apuseni); e întrebuințat la fabricarea monedelor, în bijuterie și la fabricarea de obiecte de artă; ~ lămurit, aur curat, neamestecat; proverb: tăcerea e de ~; ~ul și în gunoiu tot ~ rămîne ¶ 2 🪙 Monedă de aur ¶ 3 fig. Bogăție: setea de ~ ¶ 4 fig.: inimă de ~, se zice despre cineva bun la suflet; gură de ~, orator de seamă ¶ 5 fig. Epocă de ~, timp de strălucire al unei țări, al unei literaturi, etc. ¶ 6 Nuntă de ~ 👉 NUNTĂ ¶ 7 Cruce de aur în casă 👉 CRUCE 24 [lat. aurum].

AUR s. n. 1. Metal prețios, de culoare galbenă strălucitoare, foarte maleabil și ductil, folosit pentru a fabrica obiecte de podoabă, de artă, monede (servind din această cauză și ca etalon al valorii) etc. ♦ Fig. Lucru valoros, prețios. ◊ Aur alb = apă folosită ca izvor de energie. Aur negru = cărbune de pământ sau (mai rar) țiței, considerate ca surse de energie. Aur verde = pădurea ca bogăție vegetală. ◊ Loc. adj. De aur = a) care are culoarea galbenă a aurului (1); b) valoros ca aurul (1); fig. (despre oameni) foarte bun, milos. ◊ Expr. Epocă de aur = perioadă de înflorire și strălucire a vieții materiale și culturale. (Fam.) A-i fi gura (sau a avea gura) de aur, se zice despre cineva care prevede cuiva împlinirea unor lucruri favorabile. Nuntă de aur = aniversare a cincizeci de ani de la data celebrării unei căsătorii. ♦ Fig. Văpaie, strălucire ca a aurului (1). 2. Fir, ață făcută din aur (1) sau imitând aurul și folosită la cusut; p. ext. veșmânt țesut din asemenea fire. 3. Bani; avere, bogăție; fig. belșug. ◊ Expr. A înota în aur = a fi foarte bogat. – Lat. aurum.

AUR s. n. 1. Metal prețios, de culoare galbenă, folosit pentru a fabrica obiecte de valoare și (mai ales în trecut) monede (servind din această cauză și ca măsură a valorii). Gătiră o cină plăcută numai în vase de aur. ISPIRESCU, L. 7. Unul din pintenii săi de aur se sfărîmă. BĂLCESCU, O. II 258. Nici unul nu poate Să ridice-n spate Armele culcate Cu-aur îmbrăcate. ALECSANDRI, P. P. 67. Nuntă de aur =aniversare a 50 de ani de la căsătorie; petrecere organizată cu acest prilej. ◊ Fig. Lucru valoros, care prețuiește mult (pentru că este rar). ◊ Aur alb = energia captabilă (și foarte valoroasă), a căderilor de apă. Aur negru = cărbune de piatră sau (mai rar) țiței (considerate ca valoare economică). ◊ Loc. adj. De aur = de culoarea galbenă a aurului; valoros ca aurul. Soarele va cerne colb de aur. BENIUC, V. 134. Ileana Simziana, cosiță de aur, cîmpia înverzește. ISPIRESCU, L. 23. Al vieții vis de aur ca un fulger, ca o clipă-i. EMINESCU, O. I 82. ◊ Expr. Epocă de aur = perioadă de înflorire și strălucire a vieții materiale și culturale. Inimă de aur = inimă bună, miloasă a omului înzestrat cu înalte calități. Cruce de aur (la sau cu noi) în casă v. cruce. (Familiar) A-i fi gura de aur sau a avea gură de aur, se spune despre cineva căruia i se atribuie darul ca lucrurile bune pe care le dorește cuiva să se împlinească. ♦ Foaie subțire, pojghiță din metalul descris mai sus. Obiect suflat cu aur. ♦ Fig. Poleială, văpaie, strălucire (ca a metalului). Aurul apusului s-a dărîmat și zarea s-a umplut de înserare. SADOVEANU, L. 7. Și brazdele negre le-neci în aur de soare. NECULUȚĂ, Ț. D. 57. Luna revărsa tot aurul ei în odaia lui. EMINESCU, N. 81. 2. Fir făcut din metalul descris mai sus sau imitînd acest metal și folosit la țesut sau la cusut. Na-ți năframa de mătasă Pe margini cu aur trasă. Aurul cînd s-a topi, Să știi, frate, c-oi muri. ALECSANDRI, P. P. 20. Un așternut Cu aur țesut. ALECSANDRI, P. P. 121. ♦ Veșmînt (scump) țesut din asemenea fire. (În basme) Împăratul era îmbrăcat numai în aur. POP. ◊ (Adverbial) La coșarul dărîmat Stă boierul răzimat, Numai aur îmbrăcat. TEODORESCU, P. P. 326. 3. (De obicei cu sens colectiv) Bani, avere, bogăție; fig. belșug. Sătul de aur ca o căpușă De sînge [e] boierul. BENIUC, V. 137. Aur înseamnă plugul nou, tractoarele. Ele vor brăzda toate ogoarele Și vor aduce și-n casa noastră și-n sat Viață mai bună și rod îmbelșugat. VINTILĂ, O. 41. ◊ Expr. A înota în aur = a fi foarte bogat. Sete de aur = lăcomie de bani, goană după avere. Plată în aur = plată făcută cu un echivalent al aurului. A plăti cu aur = a plăti cu bani mulți. A cîntări cu aur = (odinioară) a plăti pentru un obiect o cantitate de aur egală cu greutatea lui; (astăzi) a plăti mulți bani. Tot aurul din lume să-mi fi dat, se zice pentru a exprima ideea că cu nici un preț n-am fi spus sau făcut ceea ce ni s-a cerut.

AUR s. n. 1. Metal prețios, de culoare galbenă, foarte maleabil și ductil, folosit pentru a fabrica obiecte de valoare și monede (servind din această cauză și ca măsură a valorii). ◊ Nuntă de aur = a cincizecea aniversare a căsătoriei. ♦ Fig. Lucru valoros, prețios. ◊ Aur alb = energia captabilă a căderilor de apă. Aur negru = cărbune de piatră sau (mai rar) țiței. ◊ Loc. adj. De aur = de culoarea galbenă a aurului; valoros ca aurul. ◊ Expr. Epocă de aur = perioadă de înflorire și strălucire a vieții materiale și culturale. Inimă de aur = inimă bună, miloasă. (Fam.) A-i fi gura (sau a avea gură) de aur, se zice despre cineva care prevede cuiva împlinirea unor lucruri bune. ♦ Fig. Văpaie, strălucire ca a aurului (1). 2. Fir, ață făcută din aur (1) sau imitînd aurul și folosită la cusut; p. ext. veșmînt țesut din asemenea fire. 3. Bani; avere, bogăție; fig. belșug. ◊ Expr. A înota în aur = a fi foarte bogat. – Lat. aurum.

AUR n. 1) Metal nobil, galben, strălucitor, maleabil și ductil, din care se fac obiecte de podoabă. Inel de ~. ◊ ~ negru cărbune de pământ. Epocă de ~ perioadă de înflorire. 2) fig. Lucru de mare preț (bani, avere, bogăție). ◊ A înota în ~ a fi foarte bogat. A cântări cu ~ a plăti foarte scump pentru un lucru. [Sil. a-ur] /<lat. aurum

aur n. 1. metal prețios, galben lucitor și greu, din care se fac monede și scule; 2. tot ce lucește ca aurul: păr de aur; 3. fig. splendid: viitor de aur țara noastră are BOL. zilele de aur a scripturelor române EM. [Lat. AURUM].

áur n. (lat. aurum, it. sp. oro, pv. aur, fr. or, pg. ouro). Un metal prețios galben lucitor și greŭ din care se fac monete. Ceĭa ce lucește ca auru: păr de aur (blond). Fig.. Bogăție: setea de aur. Viitor de aur, splendid, fericit. Inimă de aur, plină de bunătate. – Auru e cel maĭ pur, maĭ ductil și maĭ maleabil metal. Poate fi redus în foĭ de grosimea a 1ǀ25,000 de milimetriĭ. Greutatea apeĭ fiind de 1, a auruluĭ e de 19,32. Se topește la 1035° și se face verde. Se găsește maĭ adese-orĭ în pămînt în stare pură saŭ nativă în Brazilia, Chile, Mexic, California, Australia și Alaska și puțin și în Transilvania. Și unele rîurĭ poartă aur. Un chilogram de aur pur valora 3460 de francĭ înainte de 1914. E de 15 orĭ și jumătate maĭ scump de cît argintu. Auru a fost pentru om tot-de-a-una semnu bogățiiĭ și al puteriĭ. Alchimiștiĭ îĭ atribuĭaŭ proprietățĭ supranaturale și se încercaŭ să prefacă alte metale în aur.

Au⁴ sm [At: MDA ms / E: fr Au] Simbol chimic pentru aur.

AUREA MEDIOCRITAS (lat.) (Horațiu, Ode) = Mediocritatea de aur. Mulțumește-te cu puțin.

AUREL I. sbst. dim. 'AUR. II. sm. 🌿 Varietate de struguri albi-gălbui, cu boabe mici lungărețe (HASD.) (JIP.) . III. adj. De coloarea aurului, auriu.

Coasta-de-Aur f. 1. șir de dealuri calcare în Franța pe linia despărțitoare a apelor între Ocean și Mediterana, cu vinuri renumite și basinuri huiliere; 2. numele unui departament francez cu 332.000 loc și cu cap. Dijon; 3. partea litoralului Guyenii, între Coasta Ivoriului și Coasta Sclavilor, ocupată de Englezi: 651.000 loc.

Cornul-de-Aur n. numele portului din Constantinopole.

aur (desp. a-ur) s. n.; simb. Au

aur (a-ur) s. n.; simb. Au

aur s. n. (sil. a-ur); simb. Au

AUR NEGRU s. v. cărbune, petrol, țiței.

aur negru s. v. CĂRBUNE. PETROL. ȚIȚEI.

aur, s. m. – Metal prețios de culoare galbenă strălucitoare. – Istr. aur. Lat. aurum (Pușcariu 170; Candrea-Dens., 118; REW 800; DAR); cf. alb. ar, it., sp. oro, engad., v. prov. aur, fr. or, port. ouro. Der. aura, vb. (rar, a auri); aurar, s. m. (meșter care lucrează obiecte de aur; țigan care caută pepite de aur; odinioară munceau sub supravegherea marelui armaș, și plăteau soției domnitorului un dram (3,38 gr.) de aur în chip de contribuție anuală), pe care Pușcariu 171 și DAR îl derivă direct din lat. aurārius (atrăgînd atenția apoi că rezultatul normal ar fi *arar, Pușcariu, Lr., 18, a admis o analogie cu aur; este vorba mai probabil de o der. internă în rom., cu suf. de agent -ar); aurăreasă, s. f. (nevasta căutătorului de aur); aurărie, s. f. (activitate de aurar; aurire, poleire cu aur); aurel, adj. (aurit), cuvînt artificial, inventat probabil de Bolintineanu; auret, s. n. (obiecte de aur); auri, vb. (a acoperi cu un strat subțire de aur), pe care Pușcariu 172 și DAR îl consideră drept reprezentant direct al lat. aurire; aurică, s. f. (pătlagină, Lantana Camara); auritură, s. f. (aurire); auriu, adj. (de culoarea aurului); auros, adj. (aurifer). – Der. neol. aurifer, adj.; auripigment, s. m.

număr de aur v. secțiunea de aur.

secțiunea de aur (< lat. sectio aurea „tăietură de aur”), caz al proporțiilor (I, 4) identificat în structurile formale ale muzicii și utilizat în constituirea unor microstructuri și sisteme (II). Între negarea absolută a acțiunii sale (H. Kayser) și absolutizarea eficienței sale în muzică există grade diferite de apropiere teoretică și practică. ♦ S. este cunoscută în geometrie ca medie proporțională – împărțirea unui segment în media și extrema rație: AB/AC = AC/CB. Dacă se notează AB = a, AC = b și CB = c, proporția are ca formulă algebrică a/b = b/c. Raportul b/c dintre lungimea părții celei mai mari (AC) și a celei mai mici (CB) este numărul de aur Ф (inițiala numelui lui Fidias). Și algebric a = b + c, deci în formula inițială a poate fi înlocuit, iar noua formulă este (b+c)/b = b/c. Împărțind cu b și înlocuind b/c prin Ф, se obține relația 1 + 1/Ф = Ф, care arată că numărul de aur diferă de inversul său prin unitate. Din ultima formulă se deduce ecuația de gradul al doilea ce determină valoarea lui Ф: Ф² – Ф -1 = 0 de unde Ф = (1+5^1/2)/2 = 1,6180339887..., un număr irațional pătratic, aproximat de regulă numai primele trei zecimale. Dacă se cunoaște segmentul AB = a, s. a acestuia se determină prin câtul a/1,618; dacă se dă b, c = b/1,618; dacă de dă c, b = 1,618c. ♦ Străvechiul domeniu al aplicării s. este arhitectura. Egiptenii construiau piramidele, în care aria triunghiului unei fețe era egală cu aria pătratului bazei, pornind de la proporția armonioasă a s. Grecii au învățat-o de la egipteni. Pitagoreicienii cunoșteau, conform tradiției, construirea pentagonului regulat și a pentagramei (pentagonul stelat), figuri în care relațiile s. se găsesc în mai multe ipostaze. „Misterioasele” proprietăți ale pentagramei (multiplicarea sa la infinit, rămânând egală cu ea însăși) au făcut ca aceasta să constituie semnul de recunoaștere al membrilor sectei pitagoricienilor (divulgarea acestor proprietăți, în general, a secretelor 5 era considerată un sacrilegiu). Aprofundarea legilor s. s-a datorat unor Euclid, Proclus, Diadochos, Eudox din Cnidos, Platon (care emite postulatul existenței a numai a cinci poliedre regulate și nu a unui număr nelimitat al acestora ca și în cazul poligoanelor regulate), Claudios Ptolemaios ș.a. Cunoașterea, pe filieră arabă (prin trad. în lb. lat., apoi direct din gr.), a Elementelor lui Euclid a menținut treaz interesul pentru s., și numai printre constructorii goticului ci și printre matematicieni. Dintre aceștia, Leonardo din Pisa (1180-1250) zis și Fibonacci a adus o revelatoare contribuție privind proprietățile numărului Ф, a așa-zisei „creșteri organice”, căci însuși raportul s. Ф (1+5^1/2)/2 reprezintă „pulsația unei creșteri optime (omotetice, prin creșteri succesive) în doi timpi, cu două dimensiuni” (Matila Ghyka), din care rezultă „șirul dublu aditiv” (Florica T. Câmpan) al lui Fibonacci: 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13... Șirul lui Fibonacci are proprietatea că fecare termen al său, începând de la al treilea, este suma celor doi termeni precedenți: 2 = 1 + 1; 3 = 1+ 2; 5 = 2 + 3;...; 13 = 5 + 8... Renașterea a înregistrat extinderea principiilor și proprietăților s. la domeniile artei în genere și, cu precădere, la cel al picturii (Luca Pacioli – autorul tratatului De divina proportione, Piero della Francesca, Leonardo da Vinci – cel din urmă descifrând raporturile s., pe care a numit-o pentru prima dată sectio aurea, în proporțiile corpului uman), același moment exploziv al istoriei constituind și începuturile studierii naturii vii în legătură cu s. (Kepler), domeniu nu mai puțin propice pentru deducerea și pe cale experimentală, statistică a creșterii organice (de ex. în botanică). ♦ Dacă sunt credibile și probatoare mărturiile unora dintre autorii anteriori, pitagoreicii stabiliseră o punte de legătură între arhitectură și muzică, prin aceea că construiseră, în Grecia Mare, temple ale căror proporții erau proporțiile (I, 2) muzicale. Ev. med. și Renașterea* au urmat vechile precepte proporționale dar, cu toată aplecarea lor spre simbolica numerică și spre ezoteric, nu au lăsat dovezi sigure asupra aplicării s. în muzică (cel puțin în măsura în care au făcut-o artele plastice). Cercetarea retrospectivă asupra proporțiilor unor fugi* de Bach sau asupra sonatei* clasice lasă să se întrevadă o ordonare a arhitectonicii muzicale în corformitate cu s. Astfel, în cadrul schemei generale dacă: a = întreaga parte (I) de sonată; b = expoziția + dezvoltarea; c = repriza + coda, atunci forma (de sonată) se poate transpune (luând ca unitate o anume valoare* ritmică) în formula algebrică: a (întreaga parte)/ b(expoz.+dezv.) = b(expoz.+dezv.)/c(repr.+coda). Expresia optimă a ordonării secțiunilor față de întreg ca și a secțiunilor între ele, s. poate să nu fie în acest caz un act volițional, ci unul datorat doar instinctului artistic (o paralelă se poate stabili cu experimentul pe diferiți subiecți al lui Fechner, care a demonstrat o foarte largă proporționare instinctivă a figurilor geometrice conform s.). Indubitabil pare faptul că, în urma reafirmării interesului pentru s. în prima parte a sec. 20, Bartók avea să aplice s. și numărul lui Fibonacci în unele structuri orizontale și verticale, ca de ex. în caracteristica acord* major*-minor*. Faptul se datorește, probabil, intensei utilizări în muzica lui Bartók a pentatonicii*, formație ce, datorită „omogenității” intervalelor și a periodicității lor (secunde* mari și terțe* mici), aplicarea s. este legitimă (cf. W. Berger, pp. 12-13). Întregul sistem (II, 2) modal, mai ales în situația tratării sale prin substructuri complementare [v. mod (I, 10)], apt în a supune structura intonațională a unei ordonări prin s. Prima aplicare consecventă a principiului s., se datorește lui W. Berger (Moduri și proporții, 1963) care, luând ca etalon mărimea semitonului* temperat* (celelalte mărimi, tonul*, tonul+semitonul, sunt în fapt multiplii ai celui dintâi), verifică unele structuri „naturale”, dacă nu totalitatea lor, prin s.; suntem mai curând în prezența unei explicitări a structurilor decât în aceea a explicării lor în sensul sistematicii tradiționale, explicitate ce are însă ca rezultat: a) crearea unei constelații de moduri „sintetizate”, cum le-a numit autorul aplicabile în propria-i muzică dar și în aceea a altor compozitori (ex. A. Stroe, în Arcade, 1963), și b) o reafirmare a melodicului (melodia* fiind în general o succesiune de intervale* de tipul s.) care, concretizat aici în formule (I, 3) modale, ordonează spațiul dodecafonic*; această ordonare pe temeiul formulei, deci a unui element mai puțin abstract și nicidecum exterior actului sonor – cum fusese seria* – ține seamă, dimpotrivă, de natura și legitățile inexorabile ale muzicalului. Sin.: număr de aur; proporție divină. Echiv. fr. section d’or; germ. goldener Schnitt; engl. golden section.

ÁUR (lat. aurum) s. n. 1. Element chimic (Au; nr. at. 79, m. at. 196,97, densitate 19,3, p. t. 1.063 °C, p. f. 2.600 °C, duritate 2,5). Metal prețios de culoare galbenă, strălucitor, cel mai maleabil și mai ductil dintre metale, bun conducător de căldură și electricitate. Se găsește în natură în stare nativă, însoțind cuarțul, pirita, galena etc. și în nisipuri aurifere. A. este complet inert față de aer și apă, foarte rezistent din punct de vedere chimic, solubil numai în apă regală și cianuri alcaline. Funcționează în combinații în stările de valență 1 și 3. Se utilizează aliat cu cuprul sau argintul, pentru fabricarea de podoabe, obiecte de artă etc. Concentrația a. în aliaje se exprimă în carate. Cunoscut din antic. ♦ Loc. De aur = extrem de valoros. Nuntă de aur = a cinzecea aniversare a căsătoriei cuiva. 2. Lucru extrem de prețios; bani (de aur 1); avere, bogăție. ♦ Aur alb = energie produsă de forța apelor (curgătoare). Aur negru = a) cărbune (de pămînt); b) țiței.

Ioan Gură de Aur (Hrisostom) (347-407 d. Hr.), sfânt, n. în Antiohia, patriarh al Constantinopolului și unul dintre cei patru mari dascăli ai Bis. Ortodoxe, persecutat de împărăteasa Eudoxia în mai multe rânduri. Din operele sale au tradus în românește în sec. 19 I. Barac (Despre preoție) și episcopul Melchisedec mai multe predici. Pentru neîntrecuta sa oratorie a fost numit „Gură de Aur”. Este autorul liturghiei care-i poartă numele, precum și a numeroase cântări religioase și liturgice. După Tradiție, el a introdus cântarea numită tropar. Moaștele sale se află la Vatican. Bis. îl sărbătorește la 13 noiembrie, 27 ianuarie și, împreună cu Vasile cel Mare și Grigore Teologul, la 30 aceeași lună.

Au, simbol chimic pentru aur.

AURI SACRA FAMES! (lat.) blestemata foame de aur! – Vergiliu, „Eneida”, III, 56. Mobilul pentru care regele Traciei, Polimnestor, l-a ucis pe Polidor, fiul lui Priam, ce-i fusese încredințat împreună cu aurul Troiei. Setea de avere, care împinge la ticăloșii.

CLOȘCA CU PUII DE AUR v. Pietroasele.

CORNUL DE AUR (HALIÇ), golf lung de 6 km, pe malul european al Bosforului, separînd orașul Istanbul în cartierele Pera și Glata, la N și Stambul, la S.

HOARDA DE AUR, stat feudal mongolo-tătar, întemeiat de Batu Han în urma campaniilor de cucerire din 1236-1243 pe un vast terit., ce cuprindea Asia Centrală și E Europei; capitala la Sarai-Batu, apoi la Berke Sarai. Apogeul puterii politice și militare, precum și al expansiunii teritoriale a H. de A. a fost atins în timpul hanilor Uzbek (1313-1341) și Djanibek (1342-1357). Și-a extins dominația și asupra unei părți a spațiului românesc. Cnezatele rusești s-au aflat în raporturi de vasalitate față de H. În a doua jumătate a sec. 14 a început procesul de destrămare a H. de A., pe ruinele căreia s-a constituit, în sec. 15, mai multe formațiuni, printre care hanatele Crimeea (c. 1430), Kazan (1438) și Astrahan (1466).

LÂNA DE AUR, ordin cavaleresc înființat în 1429, la Bruge, de către Filip cel Bun, duce de Burgundia, în onoarea iubitei sale Marie de Crumbrugge, care avea un păr auriu-roșcat. Alcătuit inițial din 24 de cavaleri, și-a mărit numărul la 50, mare maestru fiind ducele de Burgundia. În 1477, când Burgundia a intrat în stăpânirea Habsburgilor, împăratul a devenit mare maestru.

LÂNA DE AUR (în mitologia greacă), lâna berbecului înaripat pe care au zburat Frixos și sora sa, Hele, pe deasupra Helespontului. Ajuns în Colhida (S Caucazului), Frixos sacrifică berbecul și dăruiește L. de a. regelui Aietes, atârnând-o de un stejar sacru. Dobândirea L. de a. a constituit apoi țelul expediției argonauților.

ORONTIUM L., BASTONUL DE AUR, fam. Araceae. Gen cu o singură specie, plante de apă, flori hermafrodite (6 petale, rar 4, 6 sau 4 stamine), originară din America de N, în ape adînci (au frunze alungite și florile la suprafață) și în ape puțin adînci (crește pînă la 38-45 cm înălțime, cu frunze mari, viguroase, verzi-albăstrui).

Auri sacra fames! (lat. „Blestemata sete de aur!”) – Vergiliu, Eneida (III, v. 57). Regele Priam al Troiei încredințase pe fiul lui cel mic Polidor, impreună cu o parte însemnată din tezaur, ginerelui său Polimnestor, regele Traciei. Mînat de lăcomie, acesta îl omorî pe Polidor și puse mîna pe averi. „Blestemată sete de aur, la cîte nu împingi tu pe oameni!” Cu aceste cuvinte Vergiliu înfierează pe cei lacomi de avere, pe cei care în goana lor aprigă după bogăție, se abat de la morală, calcă-n picioare virtuți, sentimente, făgăduieli, drepturi sfinte. Graiul nostru a creat pentru „auri sacra fames” un echivalent foarte plastic: „Banul este ochiul dracului”. „…banii nu sînt numai unul din obiectivele patimii de îmbogățire, ci însuși obiectul acesteia. Această patimă este în esență Auri sacra fames” (K. Marx, Elemente de critică a economiei politice, p. 133-134). LIT.

Epoca de aur – E o expresie pe care o întîlnim în limbile tuturor popoarelor și are sens de epocă fericită, de belșug, glorie, pace; iar dacă ne referim la istoria artelor sau a științei, înseamnă o epocă de mare înflorire și strălucire. Ea a îost folosită pentru prima oară de poetul grec Hesiod care a trăit în secolul al VIII-lea î.e.n. Se află în poemul lui Munci și zile, în care împarte istoria lumii în cinci epoci sau vîrste, dintre care prima: „epoca de aur”, epoca patriarhală, de sub semnul lui Saturn, era aceea cînd oamenii „trăiau ca zeii, fără a munci și fără a suferi”. Tema a fost mai tîrziu reluată de Ovidiu în Metamorfozele (I) și, rînd pe rînd, de alți poeți. Scriitoarea franceză Lezay-Marnésia, din secolul XVIII, în Pièces fugitives (Épitre à mon curé – versul 33), spunea că „Lâge dor était lâge ou lor ne régnait pas” (Epoca de aur era tocmai aceea cînd nu domnea aurul). Dar ideea în sine a unei „epoci de aur” e într-adevăr poezie și fantezie. Se mai folosesc, cu valoare identică, formele: vîrsta de aur, veacul de aur, vremile de aur… LIT.

L’âge d’or était l’âge où l’or ne régnait pas (fr. „Vîrsta de aur era vîrsta cînd nu domnea aurul”) – Vezi expresia: Epoca de aur. LIT.

La parole est d’argent, mais le silence est d’or (fr. „Vorba e de argint, dar tăcerea e de aur”) – În această formă, cunoscută și răspîndită, expresia poartă semnătura scriitorului francez Rivarol. Dar paternitatea adevărată aparține unui vechi autor arab, de la care s-a inspirat probabil și La Fontaine care în fabula Ursul și amatorul de grădini, susține că: „Il est bon de parler et meilleur de se taire”. (E bine să vorbești, dar și mai bine e să taci). Desigur, expresia trebuie întrebuințată cu discernămîntul necesar, căci nu întotdeauna tăcerea e de aur. Dimpotrivă chiar, în multe împrejurări cuvîntul e mai valoros ca tăcerea. LIT.

Lîna de aur – Argonauții, eroii cunoscutei legende grecești care le poartă numele, au plecat din Tesalia pe corabia „Argo” și, înfruntînd mii de primejdii, au ajuns în Colhida (Caucazul de azi), de unde au adus lîna de aur. Din toată fabuloasa lor cucerire n-a rămas însă decît... expresia literară, care desemnează o comoară obținută cu prețul unor mari sacrificii. Inspirat de acest mit, Corneille a scris La conquête de la toison d’or (Cucerirea lînei de aur), o tragedie în versuri în 5 acte (1660). MIT.

Midas („Aurul și urechile lui...”) – Midas, regele legendar cu urechile de măgar, a făcut să se vorbească despre el de-a lungul veacurilor poate tot atît cît și despre înțeleptul rege Solomon. Midas a fost regele Frigiei (țară din Asia Mică) și faima lui provine din două legende mitologice. Prima legendă pretinde că zeul Dionysos (Bacchus), spre a-i răsplăti ospitalitatea, i-a făgăduit să-i îndeplinească orice dorință. Lacom de avere, Midas a cerut ca tot ce va atinge, să se preschimbe în aur. Fericirea i-a fost de scurtă durată, deoarece mîncarea, de îndată ce o atingea cu mîna, se prefăcea și ea în aur. Hulpavul rege ar fi murit de inaniție, privind munții lui de aur, dacă Dionysos nu l-ar fi iertat pînă la urmă. Această poveste a dat naștere unei expresii. Se spune despre oamenii care reușesc în toate împrejurările, că „pe ce pun mîna, se face aur!” O referire originală găsim într-o cronică literară: „Ca miticul rege Midas, Arghezi e urmărit de un blestem: tot ce atinge se preface în poezie”. A doua legendă istorisește că prietenul lui Midas era zeul Pan care se lăuda că fluierul său de soc scoate sunete mai fermecătoare decît lira lui Apollo. Provocat la o întrecere, Apollo a acceptat nu numai disputa, ci și arbitrajul lui Midas, care – risum teneatis – a dat cîștig de cauză lui Pan. Ca să-i pedepsească nepriceperea și lipsa de gust, Apollo a făcut să-i crească lui Midas o pereche de urechi de măgar, emblemă a prostiei. Cuprins de rușine, și le-a ascuns sub o scufie, pe care o purta în permanență. Nu aflase decît sclavul care venea să-l tundă. Oprit, sub amenințarea pedepsei cu moartea, să dezvăluie secretul, frizerul, neputîndu-se totuși stăpîni, a făcut o gaură în pămînt și a șoptit acolo: „Regele Midas are urechi de măgar”. O trestie a auzit și, pe aripile vîntului, a răspîndit pretutindeni taina regelui. Această a doua poveste servește spre a caracteriza ignoranța și incompetența celor care se grăbesc să dea sentințe în materie de artă și, prin extensiune, în orice altă materie. Iată un exemplu oferit de causticul Voltaire: Compozitorul francez André Grétry scrisese o operă (1778), brodată pe această poveste și chiar intitulată Judecata lui Midas. Opera a avut succes la Paris, dar prezentată la curte a fost fluierată. Și atunci Voltaire a făcut următoarea epigramă, adresată compozitorului întristat: „Grétry, nu trebuie să sari Și curtea pe nedrept s-o-mpungi. Știi de la Midas că cei mari Au și urechi adesea lungi!” Boileau, în Satira IX (versurile 220-224) se referă de asemenea la povestea regelui Midas cu urechile de măgar. „Tragic mi-e darul, asemeni pedepselor vechi,/ Tot ce ating se preface-n cuvinte/Ca-n legenda regelui Midas/… Aproape mi-l simt pe regele mort de blestemul/ ca mîna lui să prefacă în aur orice” (Ana Blandiana, în volumul Călcîiul vulnerabil). MIT.

Tăcerea e de aur – La cei vechi Tăcerea era o divinitate, căreia i s-a consacrat un cult. Egiptenii cultivau mitul lui Horus, copilul care tace; grecii o întățișau, sub numele de Harpocrates, tot ca un copil, cu degetul pe gură; iar romanii au reprezentat Tăcerea ca o zeiță, înălțîndu-i statui în temple, sub denumirea de Tacita și Angerona. I s-au făcut și efigii, ca niște medalii de aur, de unde ar proveni sensul propriu al expresiei. Dar cel mai răspîndit este desigur sensul figurat: a tăcea e uneori la fel de prețios ca și aurul. A devenit proverb în numeroase graiuri. Vezi: Il est bon de parler... și La parole est d’argent… IST.

Vițelul de aur – Legenda biblică (Exodul, cap. 32, v. 1-35) povestește că în timpul celor 40 de zile cît Moise a întîrziat pe muntele Sinai, spre a primi „Tablele legii” cu cele 10 porunci, mulți evrei și-au pierdut răbdarea și încrederea. Ei l-au convins pe marele preot Aaron să le construiască un „Dumnezeu vizibil”: un vițel de aur, după modelul egiptean al boului Apis. La reîntoarcerea sa, Moise a aruncat în foc vițelul de aur, din care n-a mai rămas decît expresia la adresa celor ce se închină unui singur idol: aurul. Tudor Arghezi o folosește în articolul „Grivița Roșie”: „Lumea veche a descompunerii și a Vițelului de aur paralitic din încheieturi era mistuită în dogoarea flacării curate, izbucnite pe neașteptate” („Scînteia”, 14 febr. 1960). Heine, în poezia Vițelul de aur, evocă sarcastic episodul biblic despre adorația aurului. BIB.

Vîrsta de aur – expresie echivalentă cu „Epoca de aur” (vezi). „Cehov... și-a construit toată opera pe o chinuitoare aspirație: frumusețea omului. Destul de sceptic ca să creadă într-o fostă «vîrstă de aur» a omenirii, a crezut cu o dăruire pătimașă într-o posibilă, viitoare asemenea împlinire” (Horia Lovinescu, „Scînteia”, nr. 7135). LIT.

AUR baibă, bulgăr, cham, goldeanu, roșeață, somnacai, sumocai, șumracai.

a avea mâini de aur expr. a fi îndemânatic / dibaci

a înota în aur / în bani expr. a fi bogat.

a tăia găina care face ouăle de aur expr. a sacrifica o sursă de câștiguri mici, dar constante, în speranța unui câștig mai mare.

aurul mâțului expr. (glum.) metal comun asemănător la aspect cu aurul

Epoca de Aur expr. (iron.) anii 1980-1989 ai dictaturii comuniste în România, marcați de cea mai drastică scădere a nivelului de trai.

mânuță de aur expr. (intl.) hoț de buzunare.