19 definiții pentru milos

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MILOS, -OASĂ, miloși, -oase, adj. 1. Plin de milă1, sensibil față de necazurile sau de nenorocirile altuia; blând, bun; compătimitor, milostiv. 2. Care dă de pomană; binefăcător, darnic. – Milă1 + suf. -os.

milos, ~oa [At: (sec. XVI) CUV. D. BĂTR. II, 417/1 / Pl: ~oși, ~oase / E: milă1 + -os] 1-2 smf, a (Persoană) plină de milă (1) față de necazurile sau nenorocirile altuia Si: blând, bun, îngăduitor, înțelegător, compătimitor, milostiv (1), (înv) milosârd (1-2), milosârdnic (1), miluitor (1-2). 3 a Care exprimă milă1 (1). 4 av (Îrg) Care stârnește milă1 (1) sau compătimire Si: jalnic, trist. 5 a (Rel; d. forțele divine) Care acordă omului bunăvoință și ajutor Si: îndurător, milostiv (4), (înv) milosârd (3), milosârdnic (2), miluitor (4), (îvr) milost. 6 sma (Îvp) Dumnezeu. 7-8 smf, a (Persoană) care dă cuiva, din milă, bani, obiecte etc. Si: binefăcător, darnic, milostiv (7-8), (înv) miluitor (6-7).

MILOS, -OASĂ, miloși, -oase, adj. 1. Plin de milă1, sensibil față de necazurile sau de nenorocirile altuia; blând, bun; compătimitor, milostiv. 2. Care dă pomană; binefăcător, darnic. – Milă1 + suf. -os.

MILOS, -OASĂ, miloși, -oase, adj. Plin de milă, sensibil (1) față de nenorocirile altuia; compătimitor, milostiv. V. îndurător. Îmi face rău, nepoată, s-aud guițînd [porcul]... c-așa sînt eu.. milos. DELAVRANCEA, H. T. 16. Ca om milos ce era zise: scobori, babă, de te-ncălzește. RETEGANUL, P. IV 51. Și cu inimă miloasă... un om.. fuse cîrmaciul. CONACHI, P. 300. ◊ Fig. Ochii ei painjeniți de lacrimi se îndreptară spre el adînci, miloși. EMINESCU, N. 76. ♦ Care dă milă; binefăcător, darnic. (Fig.) Cine-i mai milos pe lume? (Somnul). SBIERA, P. 320. ♦ (Adverbial) Jalnic, trist, stîrnind compătimire. O fată de-mpărat, cerînd Un loc de mas, sărmana, Și se ruga milos de blînd. COȘBUC, P. I 66.

MILOS ~oasă (~oși, ~oase) 1) Care manifestă milă; sensibil la suferințele și nenorocirile altora; milostiv; îndurător. 2) Care dă pomană; bun la suflet; darnic; generos. /milă + suf. ~os

MILOS adj. (Mold.) Trist, jalnic. O prăviriște miloasă. DOSOFTEI, VS. Păseruica . . . cu miloase glasuri . . . moartea puilor săi cu jale cînta. CANTEMIR, IST. Etimologie: milă + suf. -os. Cf. j ă l a ș, o l e c ă i o s.

milos a. plin de milă, foarte îndurător.

milós, -oásă adj. (d. milă). Plin de milă, care simte milă p. alțiĭ, mizericordios, îndurător: un boĭer milos.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

milos adj. m., pl. miloși; f. miloa, pl. miloase

milos adj. m., pl. miloși; f. miloasă, pl. miloase

milos adj. m., pl. miloși; f. sg. miloasă, pl. miloase

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MILOS adj. 1. v. bun. 2. binevoitor, compătimitor, îngăduitor, înțelegător, mărinimos, milostiv, (înv.) milosârd, priincios, priitor. (S-a arătat ~ față de nevoile lor.) 3. v. caritabil.

MILOS adj. v. dureros, jalnic, nenorocit, trist.

MILOS adj. 1. (BIS.) bun, îndurător, îngăduitor, milostiv, (înv. și reg.) milostivnic, (înv.) cruțător, milosîrd, milosîrdnic, mizericordios. (O divinitate ~.) 2. binevoitor, compătimitor, îngăduitor, înțelegător, mărinimos, milostiv, (înv.) milosîrd, priincios, priitor. (S-a arătat ~ față de nevoile lor.) 3. caritabil, filantropic, milostiv. (Inimă ~.)

milos adj. v. DUREROS. JALNIC. NENOROCIT. TRIST.

Milos ≠ crud, feroce, nemilos

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MÍLOS, insulă vulcanică, grecească, în M. Egee (arh. Ciclade); 158 km2. Localit. pr.: Milos și Adamas. Relief muntos cu alt. de 776 m. Climă și vegetație mediteraneene. Grâu, porumb, măslini. Pescuit. Expl. de marmură. Izv. termale. Aici a fost descoperită, în 1820, celebra statuie „Venus din Milo” (azi în Muzeul Luvru).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

Venus din Milosu expr. (er., înv.) femeie de moravuri ușoare.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MILÓS, -OÁSĂ adj. I. 1. Plin de milă1 (I I, 3) față de necazurile sau nenorocirile altuia; milostiv (II), compătimitor, înțelegător, îngăduitor, blînd, bun, (învechit) milosîrd (1), milosîrdnic, miluitor (1). Iară inima lor iaste miloasă (sec. XVI). CUV. D. BĂTR. II, 417/1, cf. LB, DRĂGHICI, R. 34/9. Vre un om, milos și darnic. CONACHI, P. 300. Natura, ca o miloasă mumă, a răspîndit asupra-i și un nu știu ce. NEGRUZZI, S. I, 237. Încă n-am văzut, așa femeie să plîngă de toate cele; era miloasă din cale afară. CREANGĂ, A. 24. cf. ODOBESCU, S. I, 165. Io sînt... miloasă. HODOȘ, P. P. 174, cf. ALR i 1559/315, 333, A III 16. Cine-i mai milos pe lume? (Somnul). SBIERA, P. 320. ◊ (În context figurat) Jelui-m-aș spinului, Dară spinul e ghimpos Și de mine nu-i milos. F (1871), 307. ♦ Care exprimă milă1 (I 1). Căutăturile lor cele blajine și miloase. GORJAN, H. I, 38/20. Ochii ei. . . adînci, miloși. EMINESCU, N. 76. 2. (Învechit și regional) Care stîrneste milă1 (I 1) sau compătimire; trist, jalnic. O prăviriște miloasă. DOSOFTEI, V. S. octombrie 50v/26. Păseruica . . . cu miloase glasuri. . . moartea puilor săi cu jale cînta. CANTEMIR, IST. 193, cf. ALR II 4 329/886. ◊ (Adverbial) Și se ruga, milos de blînd. COȘBUC, B. 38. 3. (În concepțiile religioase, despre forțele divine) Care acordă omului bunăvoință și ajutor, plin de har; milostiv (I 2), binevoitor, îndurător, (învechit) milosîrd (2), milosîrdnic, miluitor (2), (învechit, rar) milost. Cf. m i l ă1 (I 4 ). [Îngeri] era în toată frîmsețe și miloși (sec. xvi). CUV. D. BĂTR. II, 420/2. Elu-i milos cătră neharnici și răi. N. TEST. (1 648), 74v/33. Bunu-i domnul și milos. DOSOFTEI, PS. 484/11. Daruri larg revărsate asupra-i de miloasa providență (a. 1 869). URICARIUL, XIV, 148. ♦ (Substantivat, m. art.) Epitet dat lui Dumnezeu. Nici vor lăsa milosul tău să vază putrejune (a. 1 651). JAHRESBER. III, 178. I-a ajutat Milosul cel de sus. GORUN, F. 43. II. Care ajută pe cineva cu pomană, care dă cuiva (din milă) bani, obiecte etc.; milostiv, binefăcător, darnic, (învechit) miluitor (3). Cf. m i l ă1 (II 1). Tot omul trebuie să fie milos cătră săraci (a. 1 685). GCR I, 277/34. – Pl.: miloși, -oase.Milă1 + suf. -os.

Intrare: milos
milos adjectiv
adjectiv (A51)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • milos
  • milosul
  • milosu‑
  • miloa
  • miloasa
plural
  • miloși
  • miloșii
  • miloase
  • miloasele
genitiv-dativ singular
  • milos
  • milosului
  • miloase
  • miloasei
plural
  • miloși
  • miloșilor
  • miloase
  • miloaselor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

milos, miloaadjectiv

  • 1. Plin de milă, sensibil față de necazurile sau de nenorocirile altuia. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Îmi face rău, nepoată, s-aud guițînd [porcul]... c-așa sînt eu... milos. DELAVRANCEA, H. T. 16. DLRLC
    • format_quote Ca om milos ce era zise: scobori, babă, de te-ncălzește. RETEGANUL, P. IV 51. DLRLC
    • format_quote Și cu inimă miloasă... un om... fuse cîrmaciul. CONACHI, P. 300. DLRLC
    • format_quote figurat Ochii ei painjeniți de lacrimi se îndreptară spre el adînci, miloși. EMINESCU, N. 76. DLRLC
  • 2. Care dă de pomană. DEX '09 DLRLC
    • format_quote figurat Cine-i mai milos pe lume? (Somnul). SBIERA, P. 320. DLRLC
    • 2.1. (și) adverbial Stârnind compătimire. DLRLC
      • format_quote O fată de-mpărat, cerînd Un loc de mas, sărmana, Și se ruga milos de blînd. COȘBUC, P. I 66. DLRLC
etimologie:
  • Milă + -os. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.