AZVÂRLI, azvârl, vb. IV. 1. Tranz. A arunca ceva (departe) printr-o mișcare rapidă și violentă. ♦ A da la o parte, a înlătura (un lucru nefolositor sau vătămător). 2. Intranz. A arunca cu ceva asupra cuiva. ♦ (Mai ales despre cai) A izbi cu picioarele, a fi nărăvaș. 3. Refl. A se repezi, a se năpusti, a se avânta, a se arunca. – Contaminare între a[runca] și zvârli.

azvârli [At: MARCOVICI, C. 9/7 / V: asv~ / Pzi: azvârl, (reg) ~lesc / E: ctm arunca + zvârli] 1 vt A arunca un obiect printr-o mișcare energică. 2 vt A izbi cu ceva în ceva. 3 vt A da la o parte, a lepăda ceva nefolositor sau vătămător. 4 vt A da afară (din casă sau dintr-o situație oarecare). 5 vt (D. lichidul dintr-un vas) A deșerta repede. 6 vt A răspândi ceva prin mișcări rapide și largi. 7 vt (D. bani) A cheltui prea mult. 8 vt (Șîe) A ~ banii pe fereastră A fi foarte cheltuitor. 9 vt (D. apă) A izvorî cu presiune. 10 vt A erupe. 11 vt A arunca un proiectil. 12 vt A scăpa de cineva. 13 vt A împinge pe cineva într-o primejdie. 14 vt (Înv) A respinge. 15 vt (Înv) A nesocoti. 16 vi A lovi la distanță cu ceva într-o anumită țintă. 17 vi (Îe) A ~ cu piatra în șatră A lovi cu vorba pe departe. 18 vi (Îae) A face aluzie la ceva sau la cineva. 19 vi (Îe) A ~ cu barda-n Dumnezeu (sau în lună) A se răzvrăti contra tuturor. 20 vi (Îe) Cât ai ~ cu securea (sau cu toporul, cu praștia, cu bățul, ori cu o zburătură, cu un lemn) Foarte aproape. 21 vi (D. animale) A lovi cu picioarele de dinapoi. 22 vi (D. cai) A arunca din șa călărețul. 23 vi (D. animale) A lovi pe cineva cu o parte a corpului. 24 vt (Fig) A disprețui. 25 vr A se repezi. 26 vi A se grăbi spre ceva. 27 vi A se arunca spre ceva cu mare avânt. 28 vr A face un salt spre a ajunge pe un loc mai înalt. 29 vr A se năpusti asupra cuiva. 30 vr A se mișca iute la treabă.

AZVÂRLI, azvârl, vb. IV. 1. Tranz. A arunca ceva (departe) printr-o mișcare rapidă și violentă. ♦ A da la o parte, a lepăda (un lucru nefolositor sau vătămător). 2. Intranz. A arunca cu ceva asupra cuiva. ♦ (Despre animale de ham) A izbi cu picioarele, a fi nărăvaș. 3. Refl. A se repezi, a se năpusti, a se avânta, a se arunca. – Contaminare între a[runca] și zvârli.

A AZVÂRLI azvârl 1. tranz. 1) A face să ajungă printr-o mișcare bruscă la o oarecare depărtare; a arunca. ~ mingea. 2) A îndepărta considerând inutil; a arunca. Paharul s-a stricat și l-am azvârlit 2. intranz. 1) A da cu ceva (în cineva sau în ceva); a arunca. ~ cu bolovani în gard. 2) (mai ales despre cai) A lovi cu picioarele (din urmă); a da cu copita. /v. a zvârli

A SE AZVÂRLI mă azvârl intranz. rar A se arunca cu lăcomie sau cu violență; a se repezi; a se năpusti; a năvăli; a năpădi; a tăbărî. /v. a zvârli

asvârli v vz azvârli

ASVÎRLI (asvîrl) I. vb. tr. 1 A arunca ceva cu multă putere, cu mare repeziciune: cine-a asvîrli buzduganul ista mai tare în sus, ai acelaia să fie banii (CRG.) ¶ 2 A da la o parte, a lepăda ceva de care nu mai avem nevoie: asvîrle hîrtiile acestea în foc ¶ 3 A îndepărta ceva dintr’un loc printr’o mișcare violentă, a duce un lucru dintr’un loc într’altul izbindu-l: furtuna a asvîrlit barca la mal; fig.: asvîrli aceste trei țări în valuri și în nenorociri cumplite (BĂLC.). II. vb. intr. 1 A arunca cu multă putere, cu mare repeziciune: cu buzduganul asvîrlea în oamenii cei vinovați (NEC.); fig: merg cu nerușinarea pînă... a ~ cu noroiu în străbunii noștri (I.-GH.); fig.: cît ni asvîrli cu (o piatră, o sburătură, etc.), la o depărtare, la o distanță pe care o poate străbate un lucru asvîrlit cu putere ¶ 2 A lovi cu picioarele: iepele asvîrleau din copite de svînta unde loveau (ISP.). II. vb. refl. 1 A-și da drumul pentru a cădea într’un loc, a se arunca jos: s’a asvîrlit de pe fereastră ¶ 2 A sări: se asvîrle pe-un cal și ține numai o fugă (CRG.) ¶ 3 A da năvală, a se năpusti, a sări asupra cuiva: s’a asvîrlit asupra lui, dar nu l-a putat lovi ¶ 4 A se vărsa (vorb. de un rîu): Polatiștea vine limpede și grăbită și se asvîrle în Jiu (VLAH.) [vsl. vrŭliti < vrŭlŭ. comp. srb. vrljiti].

AZVÎRLI... = ASVÎRLI...

AZVÎRLI, azvîrl, vb. IV. (Uneori în concurență cu zvîrli) 1. Tranz. (De obicei cu arătarea locului sau a direcției; scopul poate fi exprimat sau subînțeles) 1. A arunca departe de sine, printr-o mișcare repede și violentă. Cine-a azvîrli buzduganul ista mai tare în sus, ai aceluia să fie banii... – Ian zvîrle-l tu întăi, măi dracule! CREANGĂ, P. 56. Învață buchiile pe de rost... – Ba nici gîndesc, zisei azvîrlind abecedarul sub masă. NEGRUZZI, I 9. Într-o groapă-l arunca, Pămînt pe el azvîrlea. ȘEZ. IV 133. ◊ (Obiectul aruncat este un lucru netrebnic sau nefolositor) Prinși de toate părțile, azvîrliră armele jos. DELAVRANCEA, A. 46. Cu o rugină de pușcă, pe care orice vînător ar fi azvîrlit-o în gunoi, nimerea mai bine decît altul cu o carabină ghintuită. ODOBESCU, S. III 14. Culegea la flori domnești... Culegea și nu-i plăcea, Pe toate le azvîrlea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 123. ◊ (Obiectul lansat este un proiectil) Azvîrle o ploaie de săgeți. 2. A da afară din sine, a proiecta în afară (ca urmare a unei impulsiuni lăuntrice). Gura de balaur... azvîrle apa-n sus. COȘBUC, P. I 52. Izvoarele își tulburau adîncul, ca să-și azvîrle afară undele. EMINESCU, N. 5. Etna... din sînu-i azvîrle stele-n cer. ALECSANDRI, P. III 74. ◊ Fig. Cîțiva țărani... se întoarseră... azvîrlind priviri încruntate pe ferestrele compartimentelor de clasa întîia și a doua. DUMITRIU, B. F. 8. De-aici din vatra caldă-a lumii Mi-azvîrl chemarea-n patru zări: Să nu-ncetăm o clipă lupta Pînă nu-i pace peste țări. BANUȘ, în POEZ. N. 32. II. Intranz. 1. (De obicei urmat de un complement instrumental introdus prin prep. «cu») A arunca cu ceva asupra cuiva (pentru a-l lovi sau a-l face să plece). Cine azvîrle cu bulgări? ALECSANDRI, T. I 110. 2. (Despre animale de ham) A izbi cu picioarele, a fi nărăvaș. Azvîrleau din copite, de zvînta unde loveau. ISPIRESCU, L. 28. III. Refl. A se repezi (într-o anumită direcție sau cu un anumit scop), a se precipita cu mare avînt. Veneau nopți întunecoase; cerul se căptușea cu nouri plumburii, vîntul se azvîrlea gemînd în geamuri. SADOVEANU, O. I 433. Fac vreo două sărituri mai potrivite, mă azvîrl peste gard, de parcă nici nu l-am atins, și-mi pierd urma. CREANGĂ, A. 50. ♦ A ajunge într-un loc (mai ridicat) printr-o săritură îndemînatică. Moș Nichifor se azvîrle pe capră, dă bici iepelor. CREANGĂ, P. 117. Boierul... se azvîrle pe-un cal și ține numai o fugă. CREANGĂ, P. 159. ◊ Fig. Pînă un copil să sugă, Se azvîrle ca vîrlugă Și rîșnește tot în fugă... într-o clipă ea frămîntă. ALECSANDRI, P. P. 353. – Forme gramaticale: prez. ind. pers. 3 sg. și pl. azvîrlă, prez. conj. pers. 3 azvîrle. – Prez. ind. și: azvîrlu.

AZVÎRLI, azvîrl, vb. IV. I. Tranz. 1. A arunca ceva (departe) printr-o mișcare repede și violentă. 2. A da afară din sine, a proiecta în afară. Gura de balaur... azvîrle apa-n sus (COȘBUC). II. Intranz. A arunca cu ceva asupra cuiva. Cine azvîrle cu bulgări? (ALECSANDRI). ♦ (Despre animale de ham) A izbi cu picioarele, a fi nărăvaș. III. Refl. A se repezi, a se avînta, a se precipita; a ajunge într-un loc printr-o săritură. [Prez. ind. pers. 3 sg. și pl. azvîrlă] – Comp. sb. vrljiti, bg. hvărljan.

asvârlì v. a arunca cu multă repeziciune și violență: și valuri peste valuri s’asvârl spumegătoare AL. [Serb. VRLITI].

azvîrl și -rlu (sud) și zv- (nord), a -í v. tr. (vsl. su-vrŭliti, sîrb. vrljati, a azvîrli; bg. hvrŭliam, pop. fŭrliam, azvîrl, vŭrl, vrŭl, violent. – El azvîrle, să azvîrle și -rlă. V. sfirlă, vîrlan, zvîrlugă). Arunc (maĭ ales cu violență): azvîrl ceva la gunoĭ. Fig. Eŭ zvîrl ochiĭ (ChN. I, 251). V. intr. Acest băĭat azvîrle cu petre’n oamenĭ. Izbesc cu copitele: caiĭ azvîrle din picioare, cu copitele.

zvîrl, -ít, -itúră, V. azvîrl.

!azvârli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. azvârl, 2 sg. azvârli [pron. azvârlⁱ], 3 sg. azvârle, 3 pl. azvârlă, imperf. 1 azvârleam; conj. prez. 1 sg. să azvârl, 3 să azvârle; imper. 2 sg. afirm. azvârlă

!azvârli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. azvârl, 3 sg. azvârle, 3 pl. azvârlă, imperf. 3 sg. azvârlea; conj. prez. 3 să azvârle

azvârli vb., ind. prez. 1 sg. azvârl, 3 sg. azvârlă/azvârle, 3 pl. azvârlă/ azvârl, imperf. 3 sg. azvârlea; conj. prez. 3 sg. și pl. azvârle

azvîrli (ind. prez. 1 sg. azvîrl, 3 sg. și pl. azvîrlă, conj. azvîrle)

asvârl, asvârli 2, asvârl 3 pl., asvârle 3 conj.

AZVÂRLI vb. 1. v. arunca. 2. a arunca, a repezi, a zvârli, (înv. și reg.) a năpusti. (A ~ donița după el.) 3. a arunca, (fam.) a mătura. (~ toate paharele de pe masă.) 4. a arunca, a da. (~ pe foc caietele.) 5. v. proiecta. 6. a arunca, a zvârli. (~ o piatră la distanță.) 7. a arunca, a lansa, a trage, (pop.) a slobozi. (~ săgeți.) 8. a arunca, (Bucov.) a hăti. (~ ceva în fântână.) 9. v. doborî. 10. v. năpusti. 11. v. sări. 12. v. zvârli. 13. v. cheltui.

AZVÎRLI vb. 1. a arunca, a lepăda, a zvîrli, (Transilv. și Maram.) a țipa, (înv.) a scutura. (A ~ un lucru nefolositor.) 2. a arunca, a repezi, a zvîrli, (înv. și reg.) a năpusti. (A ~ donița după el.) 3. a arunca, (fam.) a mătura. (~ toate de pe masă.) 4. a arunca, a da. (~ pe foc caietele.) 5. a arunca, a proiecta, a propulsa, a zvîrli. (~ ceva în spațiu.) 6. a arunca, a zvîrli. (~ o piatră la distanță.) 7. a arunca, a lansa, a trage, (pop.) a slobozi. (~ săgeți.) 8. a arunca, (Bucov.) a hăti. (~ ceva în fîntînă.) 9. a arunca, a culca, a dărîma. a doborî, a întinde, a lungi, a prăbuși, a prăvăli, a răsturna, a trînti, (pop. și fam.) a așterne, (pop.) a păli, (înv. și reg.) a răntuna, (înv.) a oborî, a poligni, (fig.) a secera. (L-a ~ la pămînt cu o lovitură.) 10. a se arunca, a se năpusti, a năvăli, a se precipita, a se repezi, a sări, a tăbărî, a se zvîrli, (rar) a se prăbuși, (înv. și pop.) a cădea, (înv. și reg.) a năduli, a se prăpăstui, (reg.) a iuruși, a năboi, a se năprăti, a nooti, a se tovărî, (Transilv.) a se aiepta, (Transilv. și Ban.) a se șupi, (înv.) a se da, a năbuși, a năvrăpi, a se slobozi. (S-au ~ asupra dușmanului.) 11. a se arunca, a se avînta, a se precipita, a se repezi, a sări, a se zvîrli, (pop.) a se chiti, (Transilv.) a se aiepta. (Se ~ pe cal.) 12. a arunca, a izbi, a lovi, a zvîrli. (Calul nărăvaș ~ cu copitele.) 13. a arunca, a cheltui, a irosi, a împrăștia, a prăpădi, a risipi, a zvîrli, (livr.) a prodiga, (înv. și reg.) a prăda, (reg.) a mătrăși, a părădui, (Transilv.) a spesa, (înv.) a rășchira, (grecism înv.) a afierosi, (fig.) a înghiți, a mînca, a păpa, a toca. (~ banii pe toate fleacurile.)^[1] corectat(ă)