BAFTĂ, bafte, s. f. (Fam.) Noroc, șansă. – Din țig. baht. Cf. tc. baht.

baftă sf [At: VLAHUȚĂ, CL. 61 / Pl: ~te / E: tc baht] 1 Noroc. 2 Trecere pe lângă cineva. 3 Cinste.

báftă s.f. (fam) 1 Noroc, șansă. l-a urat baftă la examen. 2 Trecere, prestigiu de care se bucură cineva. ◆ Ext. Cinste. • pl. -e. /<țig. baht; cf. tc. baht „noroc”, „vază”.

BAFTĂ (pl. -te) sf. Mold. familiar 1 Noroc: Ori ce ~-i, zău, de mine, Dacă nu-i vr’un cuc să-mi cînte? (SPER.) ¶ 2 pop. Gură: Și clăbucii negri clocotea în ~-i (STAM.) ¶ 3 Pr. ext. N’are ~, n’are cuvînt, n’are trecere; de aci, cu înțelesul de vază, cinste: aferim de bafta voastră (SPER.) [tc. baht „noroc”, „soarte”].

BAFTĂ, bafte, s. f. (Arg. și fam.) Noroc, șansă. – Din țig. baht. Cf. tc. baht.

BAFTĂ, bafte, s. f. (Familiar) Noroc. Ieri am văzut unul de la mine din sat. – Asta-i baftă, bădica Gheorghe. CAMILAR, N. I 444. Îi îngreunată... cu Ghiță al dumitale, fi-ți-ar în baftă să-ți fie. VLAHUȚĂ, CL. 61.

BAFTĂ s. f. (Fam.) Noroc. – Tc. baht.

BAFTĂ ~e f. fam. Concurs de împrejurări favorabile; noroc. A avea ~. /<turc. baht

baftă f. Mold. noroc (în jocul de cărți). [Turc. BAHT, noroc, vază].

báftă f., pl. e (turc. pers. baht, noroc, cinste, vază; bg. sîrb. alb. baht). Fam. Iron. Mutră, față, obraz, cinste: ia batjocurit bafta. Rar, noroc, șansă.

baftă (fam.) s. f., g.-d. art. baftei; pl. bafte

baftă (fam.) s. f., g.-d. art. baftei; pl. bafte

baftă s. f., g.-d. art. baftei; pl. bafte

BAFTĂ s. v. apreciere, atenție, cinste, cinstire, considerație, noroc, onoare, prețuire, respect, stimă, șansă, trecere, vază.

baftă s. v. APRECIERE. ATENȚIE. CINSTE. CINSTIRE. CONSIDERAȚIE. NOROC. ONOARE. PREȚUIRE. RESPECT. STIMĂ. ȘANSĂ. TRECERE. VAZĂ.

baftă (bafte), s. f. – Noroc, succes. Tc. baht (Popescu-Ciocănel 14; DAR; Ronzevalle 48), care a trecut în țig. batch (Miklosich, Zig., 172; Wlislocki 72). În rom. pare a fi intrat prin intermediul țig. (Graur 124; Graur, Notes, IV, 196; Juilland 157) și consideră o nuanță de vulgaritate; cu toate că este un cuvînt foarte folosit în limbajul comun, apare rareori în literatură. Din tc. provin și ngr. βάχτ, alb. baft, bg., sb. bacht. – Stamati folosește de mai multe ori cuvîntul baftă, cu sensul de „gură, cioc”; nu cunoaștem rațiunea acestei întrebuințări, care nu apare la alt autor și pe care nu o găsim în dicționare. – Der. băftos, adj. (norocos).

A (se) vinde pe un blid de linte – Expresia, foarte veche și răspîndită, vine din biblie, care era pe vremuri singura carte pe care o învățau și… neștiutorii de carte. Se povestește că Esau, întîiul născut al patriarhului Isac, revenind într-o zi acasă de la cîmp, obosit și înfometat, i-a cerut lui Iacob, fratele său geamăn, să-i dea și lui să mănînce din lintea pe care acesta o gătise. Iacob, care încă din pîntecele mamei (spune legenda) se afla într-o mare rivalitate cu Esau, fu de acord să-i dea un blid de linte, dar cu condiția ca fratele său să-i cedeze în schimb dreptul de primogenitură (de prim-născut), care la orientali, ca și la casele domnitoare, era legat de anumite privilegii. Tîrgul s-a făcut, și acel biet „blid de linte” a ajuns de atunci în multe limbi și în multe guri! Expresia înseamnă: a te vinde pentru o nimica toată, a-ți închiria serviciile pentru o bagatelă etc. BIB.

a (se) face de baftă / de basm / (eufem.) de cacao / de căcat (vulg.) expr. a (se) compromite; a se face de râs.