bravură sf [At: NEGRUZZI, S. II, 203₁₂ / Pl: ~ri / E: fr bravoure] 1 Vitejie. 2 Faptă vitejească.

bravură s.f. 1 Vitejie, curaj. 2 Concr. Faptă vitejească; eroism. A auzit de atîtea bravuri. • pl. -uri. /<fr. bravoure, it. bravura, germ. Bravour.

*BRAVURĂ (pl. -uri) sf. Vitejie, bărbăție [fr.].

BRAVURĂ, (2) bravuri, s. f. 1. Vitejie, curaj, bărbăție. Bravura ostașilor sovietici. 2. Faptă bravă, curajoasă. A săvîrșit multe bravuri pe cîmpul de luptă. ◊ (Ironic) Îl pune [paharul] pe masă cu atîta putere, că se sfarmă în mii de bucățele (este de luat aminte că face asemenea bravură fără să-și taie mîinile). GHEREA, ST. CR. 180. Îți trebuie o zi-ntreagă bravurile s-asculți, Minuni de vitejie ce el a arătat... înfricoșînd pre dușmani. Aici apoi pe-ntregul croiește la minciuni, Și nu găsești pe urmă-i o umbră d-adevăr. NEGRUZZI, S. II 203.

BRAVURĂ, (2) bravuri, s. f. 1. Vitejie, curaj, îndrăzneală. 2. Faptă vitejească, curajoasă. – Fr. bravoure.

BRAVURĂ s.f. 1. Vitejie, bărbăție, curaj. 2. Faptă curajoasă. [< fr. bravoure, it. bravura].

BRAVURĂ s. f. vitejie, bărbăție, curaj. ◊ faptă curajoasă. (< fr. bravoure, it. bravura)

BRAVURĂ ~i f. 1) Caracter brav; vitejie. 2) Faptă de om brav; manifestare de curaj. /<fr. bravure

bravură f. vitejie, voinicie.

*bravúră f., pl. ĭ (fr. bravoure, d. it. bravura). Barb. Vitejie.

bravură s. f., g.-d. art. bravurii; (fapte vitejești) pl. bravuri

bravură s. f., g.-d. art. bravurii; (fapte vitejești) pl. bravuri

bravură s. f., g.-d. art. bravurii; (fapte vitejești) pl. bravuri

BRAVURĂ s. 1. v. vitejie. 2. v. curaj.

BRAVURĂ s. 1. bărbăție, curaj, eroism, neînfricare, vitejie, (pop.) voinicie. (~ în luptă.) 2. bărbăție, curaj, cutezanță, dîrzenie, încumetare, îndrăzneală, neînfricare, semeție, temeritate, (livr.) intrepiditate, petulanță, (rar) cutezare, (pop. și fam.) suflet, (pop.) inimă, voinicie, (înv.) dîrzie, îndrăznire, mărinimie, semețire, (grecism înv.) taros. (~ caracterului său.)

bravură v. arie; virtuoz(itate).