bărbie sf [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / Pl: ~ii / E: pbl lp barbilia, -am (din bărbile „locul unde crește barba”)] 1 Parte a maxilarului inferior, care formează (la oameni) o proeminență sub buza inferioară. 2 Parte groasă sub barbă (la unele persoane) Si: gușă, gușuliță. 3 (Îc) ~ dublă Gușa de sub bărbie (1) la persoanele grase. 4 (Reg; îe) A lăsa ~ A face avere. 5 Partea cărnoasă care atârnă sub falca de jos la unele animale. 6 (Lpl) Lame roșii și cărnoase care atârnă de o parte și de alta sub ciocul găinilor. 7 (Reg) Lobul urechii. 8 Bărbiță (1). 9 Bărbier². 10 Adâncitura de lângă muchea toporului. 11 Călcâi al toporului (sau al bardei). 12 (Pes; îc) ~ cârligului Curbă ieșită în afară în locul unde este îndoit cârligul undiței. 13 (Pes) Parte de sus a saltelei unei lese, pe care se îngrămădesc bolovani pentru a o ține în fundul apei. 14 (Pes) Pieptene al lesei. 15 (Pes) Dinți ai lesei. 16 (Pes) Guler al șețului la lesă.

bărbie s.f. 1 (anat.) Parte a feței care se află sub buza inferioară și care formează o proeminență (rotunjită); barbă. ♦ (și bărbie dublă) Gușa de sub bărbie la persoanele grase. 2 Parte cărnoasă care atîmă sub falca de jos la unele animale. 3 (la pl.) Piele, sub formă a două lame roșii, cărnoase, care atîrnă de o parte și de alta sub ciocul găinilor. 4 (muz.) Bărbier. 5 (pesc.) Partea de sus a saltelei unei lese pe care se îngrămădesc bolovani pentru a o ține pe fundul apei. 6 (reg.) Adîncitura de lîngă muchia toporului. • pl. - ii. g. -d. -iei. /barbă + -ie.

BĂRBIE sf. 🫀 Partea obrazului de sub buza de jos: răsuflă greu, ștergîndu se pe sub bărbia grasă (CAR.) ¶ 2 🐒 Carnea ce atîrnă sub falca de jos la unele animale ¶ 3 🐦 Bucată de carne roșie ce atîrnă de o parte și de alta sub ciocul cocoșului ¶ 4 🫀 Pr. anal. Bărbia urechii, partea de jos, cărnoasă, a urechii ¶ 5 🎼 Bucată de lemn concavă care se aplică aproape de baza viorii și pe care se razimă bărbia celui ce cîntă din vioară ¶ 6 = BĂRBIȚĂ2 ¶ 7 Barbur, călcîiul toporului, bardei, etc. [barbă].

BĂRBIE, bărbii, s. f. 1. Partea feței de sub buza inferioară, care formează o proeminență rotunjită. Sta așezat pe pătura întinsă printre salcîmi, cu bărbia sprijinită în pumni. MIHALE, O. 483. Se așezară tustrele sub streșina bisericuței, cu genunchii aduși la bărbii. CAMILAR, N. I 221. ◊ (Franțuzism) Dublă bărbie = parte proeminentă sub bărbie la unele persoane grase. Cute timpurii i se brăzdau de jur împrejurul feții, acolo unde începea un pic de dublă bărbie. DUMITRIU, B. F. 37. 2. Partea cărnoasă care atîrnă sub falca de jos la unele animale. Avea vreo cinci-șase boi în toată cireada, pe care îi ducea la pășunea cea mai bună. Îi sătura, îi scărpina pe bărbie, îi mîngîia. AGÎRBICEANU, S. P. 14. ♦ (La pl.) Cele două lame roșii, cărnoase, care atîrnă de o parte și de alta sub ciocul găinilor. De multe ori găinile mor cu droaia; numai ce vezi că li se învinețesc bărbiile și creasta. ȘEZ. III 203. 3. Dispozitiv de lemn aplicat la baza viorii, pe care se sprijină bărbia celui care cîntă.

BĂRBIE, bărbii, s. f. 1. Partea feței de sub buza inferioară, care formează o proeminență rotunjită. ◊ Dublă bărbie = parte proeminentă sub bărbie la unele persoane grase. 2. Partea cărnoasă care atîrnă sub falca de jos la unele animale. ♦ (La pl.) Cele două lame roșii, cărnoase, care atîrnă de o parte și de alta sub ciocul găinilor. 3. Dispozitiv de lemn aplicat la baza viorii, pe care se sprijină bărbia (1) celui care cîntă. – Din barbă + suf. -ie.

BĂRBIE ~i f. 1) Parte inferioară a feței aflată sub buza de jos, formând o proeminență rotunjită de sub bărbia unor persoane grase; gușă. 2) Parte cărnoasă de sub falca de jos a unor animale sau păsări. ~a cocoșului. 3) muz. Dispozitiv concav aplicat în partea de jos a viorii, menit să sprijine bărbia violonistului. [Art. bărbia; G.-D. bărbiei; Sil. -bi-e] /barbă + suf. ~ie

bărbie f. 1. partea obrazului de sub gură, ascuțită în vârf; 2. pielea la gâtul găinei, cocoșului; 3. tot ce seamănă bărbiei: bărbia urechii, bărbia toporului. [Derivat din barbă (cf. fășie din fașă)].

bărbíe f. (d. barbă). Parte proeminentă a fețeĭ, supt gură, formată de juncțiunea fălcilor.

*BĂRBIUȚĂ (pl. -uțe) sf. dim. BĂRBIE.

bărbie s. f., art. bărbia, g.-d. art. bărbiei; pl. bărbii, art. bărbiile (desp. -bi-i-)

bărbie s. f., art. bărbia, g.-d. art. bărbiei; pl. bărbii, art. bărbiile

bărbie s. f., art. bărbia, g.-d. art. bărbiei; pl. bărbii, art. bărbiile

BĂRBIE s. v. bavetă, bavețică, bărbiță.

BĂRBIE s. (ANAT.) 1. barbă. (Are o ~ proeminentă.) 2. v. gușă.

BĂRBIE s. 1. (ANAT.) barbă. (Are o ~ proeminentă.) 2. gușă. (~ la reptile.)

bărbie s. v. BAVETĂ. BAVEȚICĂ. BĂRBIȚĂ.

bărbie (bărbii), s. f. – Parte a feței formată de proeminența maxilarului inferior, barbă. Lat. *barbilia (Pușcariu 184; Tiktin; DAR), cf. it. barbiglio, sp. barbilla. Cuvîntul rom. poate fi der. intern. Cuvînt generalizat (ALR, 34). – Der. bărbiță, s. f. (bavețică).