șal¹ sn [At: (a. 1761) ARHIVA, R. II, 339/16 / V: (reg) șar³ / Pl: "uri / E: tc șal] 1 (Înv) Stofă fină de lână, fabricată în Orient. 2 (Înv; lpl) Feluri de șal (1). 3 (Înv) Fâșie lungă de stofă sau de mătase purtată de bărbați, după moda orientală, în jurul capului sau al mijlocului Vz: brâu (1), turban. 4 Țesătură din lână, mătase etc. (de obicei pătrată sau dreptunghiulară), special confecționată, adesea împodobită cu desene, broderii sau franjuri, întrebuințată ca broboadă. 5 (Îvr; îs) ~ de gât Fular (1).

ȘAL, șaluri, s. n. 1. Țesătură dreptunghiulară, pătrată sau triunghiulară, de lînă, de mătase etc., împodobită cu desene, broderii sau franjuri și purtată de femei pe cap sau pe umeri (uneori folosită și ca ornament într-o încăpere). Lelea cu șalu-ndoit, Doamne, bine s-o lovit! ȘEZ. XXIII 59. Dormea pe un pat aurit în camara întunecată, Tot cu șaluri îmbrăcată. ALECSANDRI, P. P. 203. ♦ Fular de purtat la gît. 2. (învechit și arhaizant) Stofă fină de lînă, fabricată în orient. Alături de el, într-o broboadă mare de șal, scotea fruntea cu gîțe bălane și ochi albaștri o mutrișoară ageră de copilă. SADOVEANU, P. M. 234. Îmbrăcate cu cele mai luxoase veșminte, cu rochii de șaluri și de serai îl slujeau. ODOBESCU, S. I 292. Iar sultanul stînd pe cal. Sub un verde cort de șal, Barbă neagră-și netezea Și cu ochii urmărea, Alalah! cai arăpești. ALECSANDRI, P. P. 107. ♦ Fîșie lungă din stofa descrisă mai sus pe care o purtau în trecut bărbații, înfășurînd-o după moda orientală în jurul capului sau al mijlocului. Mijlocul încins într-un șal de lînă lat pînă la subțioară. GANE, N. I 192. Vezi în calea depărtată Nu-i zări vrun călător, Călător cu punga plină și cu șal la cap legat. ALECSANDRI, P. I 61. Era încins cu un șal roș cu flori. NEGRUZZI, S. I 16.

ȘAL ~uri n. 1) Obiect de îmbrăcăminte, constând dintr-o țesătură sau dintr-o împletitură specială, împodobit cu broderii sau cu franjuri, purtat de femei, pe umeri sau pe cap. ◊ Guler-~ guler răsfrânt, având revere întregi, rotunjite. 2) înv. Stofă fină de lână, produsă în Orient. 3) înv. Fâșie din astfel de stofă, cu care bărbații își legau capul sau mijlocul. /<turc. șal

șal n. 1. stofă de lână fină: subt un verde cort de șal POP.; 2. șal de încins, de îmbrobodit: coconașul era încins cu un șal roș cu flori NEGR. tată-meu se leagă în grabă cu șalul la cap GHICA; 3. boccea de înfășurat: cocoanele cu șal pe spate GHICA. [Turc. ȘAL].

șal n., pl. urĭ (turc. șal, cuv. de orig. pers., de unde și engl. shawl, fr. châle și rus. šalĭ). Vechĭ. Șaliŭ. Azĭ (d. fr.). Bucată de stofă groasă de lînă cu care orientaliĭ se încing la cap saŭ la brîŭ, ĭar în Eŭropa astăzĭ purtată de cocoane, maĭ ales de cele bătrîne, și de preuțĭ ĭarna pe umerĭ saŭ peste urechĭ cînd poartă potcap. V. bertă, broboadă, baĭder.

șar³ sn vz șal¹

șal s. n., pl. șaluri

șal s. n., pl. șaluri

șal s. n., pl. șaluri

ȘAL s. v. fular.

șal s. v. FULAR.

șal (șaluri), s. n. 1. (Înv.) Țesătură fină din păr de cămilă, țesătură fină de lînă. – 2. Broboadă, fular mare. – Mr. șal. Tc. (per.) șal, din hind. shal (Tiktin; Lokotsch 1802; Ronzevalle 104), și cu al doilea sens prin intermediul fr. châle, cf. ngr. σάλι, alb., bg. sal. – Der. șaliu (var. Munt. șaiu), s. n. (țesătură de lînă), înv., din tc. șali; șalon, s. n. (înv., țesătură deasă de bumbac).