CIUPERCĂ, ciuperci, s. f. 1. (La pl.) Încrengătură de plante inferioare, lipsite de clorofilă, care trăiesc ca parazite sau ca saprofite și se răspândesc prin spori; (și la sg.) plantă din această încrengătură, de obicei în formă de pălărie cărnoasă cu picior. ◊ Expr. Doar n-am mâncat ciuperci! = doar n-am înnebunit! Pagubă-n ciuperci! = nu e nimic, puțin îmi pasă! 2. Obiect de lemn în formă de ciupercă (1), pe care se întinde ciorapul când se cârpește. ♦ (Ir.) Pălărie veche, adesea mototolită și turtită. 3. (În sintagma) Ciuperca șinei = partea superioară și îngroșată a unei șine de cale ferată, pe care rulează roțile vehiculelor. – Din bg. čepurka, sb. pečurka.

ciupercă sf [At: LET. II, 385/1 / V: ~pearcă, ~parcă / Pl: ~rci și (înv) ~rce / E: mg cseperke] 1 (Lpl) Încrengătură de plante inferioare, lipsite de clorofilă, care trăiesc ca parazite sau saprofite și se răspândesc prin spori. 2 Plantă din încrengătura ciupercilor (1), de obicei în formă de pălărie cărnoasă cu picior. 3 (Îe) Doar n-am mâncat ~rci! Doar n-am înnebunit! 4 (Irn; îe) (Atâta) pagubă (sau, rar, jaf) în ~rci Nici o pagubă! 5 Obiect de lemn în formă de ciupercă (1), pe care se întinde ciorapul când se cârpește. 6-7 (Irn) Pălărie (sau căciulă) veche, adesea mototolită și turtită. 8 (Șîs) ~ca șinei Parte superioară și îngroșată a șinei de cale ferată, pe care se sprijină roțile vehiculelor când rulează. 9 (Îrg) Organul sexual al calului Si: (pop) drâmbă, sulac, toc. 10 Plantă comestibilă din familia agaricaceelor, cu piciorul alb, gol sau spongios, cu pălăria albă și cărnoasă și cu miros și gust plăcut (Agaricus arvensis). 11 Plantă comestibilă din familia agaricaceelor, cu pălăria alburiu-cenușie și cu gust și miros plăcut, care crește vara și toamna prin păduri (Agaricus pratensis). 12 Plantă din familia agaricaceelor, cu pălăria cărnoasă brun-roșcată (Agaricus silvaticus). 13 (Bot; reg) Burete sângeriu (Psalliota arvensis). 14 Planta Psalliota bispora. 15 (Șîs) ~ de bălegar (sau de câmp, de gunoi, de iarbă, de mâncare, de pajiște, roșie, țigănească) Plantă comestibilă cu pălăria mică și rotundă Si: (reg) burete de câmp, bureți, burete de toamnă, chitarcă, mitarcă (Psalliota campestris). 16 (Reg; îs) ~ albă Plantă criptogamă din familia agaricaceelor, foarte veninoasă, cu pălăria galben-verzuie și cu miros grețos, care crește prin păduri (Amanita phalloides). 17 (Bot; reg; îas) Nicoreți (Tricholoma georgi f. gambosum). 18 (Bot; reg; îs) ~ de casă (sau de pivniță) Burete de casă Si: (reg) burete de pivniță, popinci (Merulius laciymans). 19 (Reg; îs) ~ de toamnă Planta necomestibilă Russula ochiroleuca. 20 (Reg; îs) ~rci oiești Buretele oilor (Polyporus confusus). 21 (Reg; îs) ~-grasă Ciupercă (2) de culoare albă pe deasupra, puțin neagră în interior Cf burete-gras. 22 (Reg; îs) ~ moale Ciupercă (2) comestibilă cu pălăria convexă, galben-roșcată sau brună, acoperită cu o substanță vâscoasă Si: turta-vacii (Boletus luteus). 23 (Reg; îs) ~ca-muștelor Planta Agaricus muscarius Cf buretele-muștelor. 24 (Reg; îs) ~-puturoasă Ciupercă (2) cu miros neplăcut din familia agaricacee, cu pălăria galben-roșiatică și vâscoasă, lamele alburii neegale și cu gust grețos, acrișor Si: băloșel, (reg) burete bălos (Russula factens). 25 (Reg; îs) ~ca-șarpelui Ciupercă (2) comestibilă din familia agaricacee, cu pălăria convexă acoperită cu solzi bruni, piciorul fistulos, înalt și la bază umflat Si: (reg) burete șerpesc, pălăria-șarpelui (Lepiota procerci).

CIUPERCĂ, ciuperci, s. f. 1. (La pl.) Încrengătură de plante inferioare, lipsite de clorofilă, care trăiesc ca parazite sau ca saprofite și se răspândesc prin spori; (și la sg.) plantă din această încrengătură, de obicei în formă de pălărie cărnoasă cu picior. ◊ Expr. Doar n-am mâncat ciuperci! = doar n-am înnebunit! Pagubă-n ciuperci! = nu e nimic, puțin îmi pasă! 2. Obiect de lemn în formă de ciupercă (1), pe care se întinde ciorapul când se cârpește. ♦ (Ir.) Pălărie veche, adesea mototolită și turtită. 3. (În sintagma) Ciuperca șinei = partea superioară și îngroșată a unei șine de cale ferată, pe care se sprijină roțile vehiculelor, când rulează. – Din bg. čepurka, scr. pečurka.

CIUPERCĂ, ciuperci s. f. 1. Nume dat unor specii și varietăți de plante criptogame, comestibile sau otrăvitoare, formate dintr-un picior și o pălărie cărnoasă, purtătoare de spori (Agaricus). Dă-mi voie să fac un menu pentru amîndoi. Cunosc toate specialitățile casei. De exemplu... niște ciuperci cu smîntînă. C. PETRESCU, C. V. 64. Sarbezi la față și sbîrciți, de parcă se hrănesc numai cu ciuperci fripte în toată viața lor. CREANGĂ A., 126. După ploaie răsar ciupercile. ◊ Expr. (Atîta) pagubă (sau jaf) în ciuperci! = (în ironie) în mare pagubă! nu o nici o pagubă! De m-o răpune și pe mine, atîta jaf în ciuperci; căci n-are cine să plîngă după mine. ISPIRESCU, L. 342. Doar n-am mîncat ciuperci! = doar n-am înnebunit! 2. Obiect de lemn în formă de ciupercă (1) pe care se întinde ciorapul cînd se țese. 3. Fig. (Batjocoritor) Pălărie sau căciulă veche, mototolită și turtită. Ia-ți ciuperca din cap!

CIUPERCĂ ~ci f. 1) la pl. Încrengătură de plante inferioare, fără clorofilă, care se înmulțesc prin spori. 2) Plantă din această încrengătură, cu corpul cărnos, în formă de pălărie și cu picior. ~ci otrăvitoare. ~ci comestibile. ◊ ~ de fermentare microorganism în formă de ciupercă folosit ca ferment. Doar n-am mâncat ~ci doar nu mi-am ieșit din minți. A răsări ca ~cile (după ploaie) a apărea în număr mare și în timp scurt. 3) Obiect din lemn de formă specială pe care se îmbracă ciorapul când se țese sau se cârpește. 4) fig. iron. Pălărie sau căciulă veche și mototolită. 5): ~ca șinei partea de sus mai largă a unei șine de cale ferată, pe care rulează roțile trenului. [G.-D. ciupercii] /<bulg. țepurca, sb. pețurka

ciupercă f. familie de plante criptogame cari cresc repede: unele dintr’însele sunt bune de mâncat, iar altele veninoase: jaf (pagubă) în ciuperci, atâta rău! [Ung. CSEPÉRKE (cf. picioarcă)].

cĭupércă f., pl. ĭ (ung. cseperke, csiperke, csöp;orke și csuporka, ceh. pečarka, pečirka, sîrb. bg. péčurka și čépurka, d. vsl. pešti-pekon, a coace. V. pitarcă). O plantă criptogamă de forma uneĭ umbrele (agáricus). Fig. Iron. Pălărie moale. Revistă orĭ gazetă proastă. Pagubă (orĭ jaf) în cĭupercĭ, pagubă de lucrurĭ fără valoare. A răsări ca cĭupercile după ploaĭe, se zice despre revistele și ziarele proaste care apar și dispar răpede. – În Btș. Dor. Bucov. cĭuparcă, pl. -ărcĭ, în Dolj cĭupearcă, pl. -ercĭ. Îs multe felurĭ de cĭupercĭ (burețĭ, ghebe, hribĭ, opinticĭ, rîșcovĭ, zbîtcĭogĭ ș. a.), unele bune de mîncat, altele veninoase. În caz de otrăvire, pînă la venirea mediculuĭ, trebuĭe să ĭeĭ un vomitiv, nu purgativ, și să te fereștĭ de a bea oțet, eter saŭ apă sărată, care răspîndesc otrava în trup.

ciuparcă sf vz ciupercă

ciupearcă sf vz ciupercă

pearcă sf vz ciupercă

BURETE sm. 1 🐙 Animal zoofit alcătuit dintr’un fel de sac lipit la bază de stîncile din mare; acest sac are o deschizătură la partea superioară și un mare număr de găuri pe toată întinderea pereților lui; corpul lui e format dintr’un schelet compus din țesătura mai multor firicele elastice; trăește în colonii și se pescuește cu deosebire în marea Mediterană, pe țărmurile Greciei, Siriei și Tunisiei (🖼 655) ¶ 2 Scheletul elastic al acestui animal (sau mai bine al unei colonii din aceste animale), curățat de materiile organice și lăsat cîtva timp într’o soluțiune de acid sulfuric amestecat cu multă apă, e întrebuințat pentru spălat corpul, pentru șters tabla, etc.; fig. a stoarce ca pe-un ~; bea sau suge ca un ~, e un mare bețiv ¶ 3 Pr. ext. Burete artificial, de cauciuc, întrebuințat la toaletă ¶ 4 🌿 Nume generic dat unor plante dintr’o clasă specială de criptogame care trăesc în locurile gunoioase, grase și umede, sau ca paraziți, pe arbori sau pe alte plante; unele din ele sînt bune de mîncare (ciuperca, mănătarca, etc,), iar altele sînt foarte otrăvitoare: muierea ... fripse niște bureți ce aflase prin pădure RET.; proverb: doar n’am mîncat bureți! ZNN., n’am înnebunit; a tăia dracului bureți ZNN., a sta fără nici o treabă, a sta cu gura căscată. – Dintre speciile cunoscute la noi în țară, cităm următoarele; ~ -ACRU (sau ~-ALB, ~ -GALBEN, ~ -IUTE, ~ -LĂPTOS, ~ -PIPERAT, ~ -USTUROS) = IUȚARI; -~ BĂLOS¹, ciupercă comestibilă albă, cu miros și gust plăcut; crește pe pămînt în pădurile de fag și de brad (Hygrophorus eburneus) (🖼 656); – ~ BĂLOS² – BĂLOȘEL; – BUREȚI-CĂLUGĂREȘTI, ciuperci foarte mari, comestibile, cu pălăria brună-cenușie, cu carnea albă; cresc toamna pe rădăcinile și trunchiul stejarilor bătrîni; o singură ciupercă cîntărește uneori pînă la 15 kgr. (Polyporus frondosus) (🖼 657); – BURETELE-CALULUI, ciupercă cu pălăria cenușie, verzuie sau roșiatică, cu miros plăcut; crește pe pămînt gras și pe bălegar (Coprinus fimetarius); (🖼 658); – BURETELE-CERBILOR, ciupercă veninoasă, de formă sferică, de coloare galbenă ca lămîia sau galben-brună; carnea e albă la început, apoi devine albăstrie, marmorată și în urmă brună, cu un miros tare și neplăcut; crește prin păduri, vara și toamna; numită în Mold. și „bășina-porcului” (Scleroderma vulgare) (🖼 659); – ~ -CRĂIESC = BURETE-DOMNESC; – ~ -CREȚ¹, ciupercă comestibilă, cu gust plăcut, foarte ramificată, la început albă, apoi gălbuie, crește toamna pe trunchiul copacilor bătrîni din păduri; numită și „burete-de conopidă” (Hydnum coralloides); – ~ -CREȚ² RĂMURELE; – ~ -CREȚ³ – BUREȚI-DE-CONOPIDE²; – ~ -CREȚ⁴ = TOGMĂGEL 1; – Olten. ~ DE-BUBĂ- ~-PUCIOS; – ~-DE-CASĂ CIUPERCĂ; – ~ -DE-CONOPIDĂ¹= ~ -CREȚ¹; – BURETE-DE-CONOPIDĂ² , ciupercă comestibilă, de coloare albă, cu tulpina groasă, din care pornesc rămurele dese și ascuțite, goale înăuntru și fragile; crește prin pădurile umbroase și umede, mai cu seamă în păduri de brad; numită și „barba-caprei”, „burete-creț”, „crețișoară”, „curălice”, „laba-mîței”, „meloșel”, „opintici” sau „togmăgel” (Clavaria coralloides) (🖼 660); – ~-DE-IARBĂ PĂC. VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~-DE-MESTEACĂN, ciupercă comestibilă, cu miros aromatic, cu pălăria cărnoasă de coloarea scorțișoarei, cu piciorul, gol înăuntru, de coloare gălbuie; crește pe pămînt, în păduri, în grămezi mai mari; numită și „pîinișoare” (Cortinarius cinnamomeus); – ~-DE-NUC, ciupercă, cu carnea albă, cu miros pătrunzător și cu gust plăcut; pălăria, galbenă-roșiatică, și prevăzută cu solzi bruni, are forma unui evantaliu; crește pe trunchiul nucilor, fagilor și ulmilor din păduri; numit și „(burete-) păstrăv” sau „păstrăv-de nuc” (Polyporus squamosus); (🖼 661); – ~-DE-PRUND, ciupercă comestibilă, cu gust amar, cu miros foarte aromatic, cu pălăria galbenă-cafenie; crește în grupuri prin păduri, de la primăvară pînă la toamnă; numită (în Bucov.) și „burete-de rouă” (Collybia esculenta); – ~-DE-ROUĂ¹, ciupercă cu pălăria aproape membranoasă, de coloare roșie-cafenie; crește pe bălegar și pe lemn putred (Coprinus micaceus); (🖼 662); – ~-DE-ROUĂ², = BURETE-DE-PRUND; – ~-DE-SOC, ciupercă moale, gelatinoasă, concavă, în formă de scoică, de coloare brună-roșiatică; crește pe trunchiurile bătrîne de soc (Hirneola auricula Judae) (🖼 663); – ~-DE-SPIN¹, ciupercă comestibilă, dulce la gust și fără nici un miros, cu pălăria cenușie, purpurie pe margini și verzuie sau gălbuie la centru; crește pe pămînt, prin păduri (Russula grisea); – ~-DE-SPIN², NICORETE; – ~-DE-STEJAR¹, ciupercă cu pălăria bombată, de coloare purpurie, puțin catifelată; crește prin păduri (Boletus purpureus); – ~-DE-STEJAR², ciupercă roșie ca sîngele ce crește pe trunchiul copacilor, mai ales pe stejar; din ea se extrage așa numitul „cleiu de stejar” (Fistulina hepatica) (🖼 664); – ~-DE-VEVERIȚĂ = RĂMURELE; – ~-DOMNESC, ciupercă cu pălăria aproape membranoasă, de coloare galbenă; crește pe drumurile de la cîmp; numită (în Trans.) și „burete-crăiesc” (Bolbitius fragilis); – ~-DULCE¹ = VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~-DULCE² = RÎȘCOV; – ~- FLOCOS, ciupercă cu pălăria gălbuie-roșiatică, a cărei carne conține un suc lăptos alb și foarte acru; crește pe pămînt, mai ales prin pădurile de mesteacăn; numită (în Mold.) și „flocoșel” (Lactarius torminosus) (🖼 665); – ~-GALBEN¹, una din cele mai bune ciuperci comestibile cu carnea albă, spre periferie gălbuie, cu miros plăcut și gust puțin piperat; crește în grupuri mici prin pădurile umbroase de fag, de brad și de mesteacăn; numită și „gălbinele”, „gălbiori”, „unghia-caprei” sau „urechiușă” (Cantharellus cibarius) (🖼 666); – ~-GALBEN² = IUȚARI; – ~-GĂLBIȘOR, ciupercă a cărei carne conține un suc lăptos care devine mai tîrziu acru; crește toamna prin pădurile umbroase (Lactarius aurantiacus); – ~-NEGRU = PĂSTRĂV 2; – BURETELE-OILOR, ciupercă comestibilă cu carnea albicioasă, puțin amară și cu miros plăcut; e compusă din mai multe pălării neregulate și legate între ele, de coloare brună gălbuie; crește pe sub brazi și pini, prin mușchi, în grupuri mari, mai ales toamna (Polyporus confluens) (🖼 667); – ~-PESTRIȚ, ~-ȘERPESC, BURETELE-ȘARPELUI, BURETE-DOMNESC-NEBUN PĂC., ciupercă foarte veninoasă, cu pălăria de o coloare roșie, frumoasă, acoperită mai adesea de pete albe; crește pe pămînt, în păduri; numită (în Mold.) și „pălăria-șarpelui” (Amanita muscaria) (🖼 668); – ~-PUCIOS, ~-PUTUROS, ciupercă de o formă ciudată, cu piciorul lung de 12-14 cm., de coloare alburie, în vîrful căruia e așezată pălăria conică, foarte scurtă; mirosul puternic, foarte urît, al acestei ciuperci face ca să fie descoperită de la distanță, atrăgînd în același timp muștele și alte insecte, cari mănîncă pulpa conținută în alveole; numită și „burete-de-bubă”, „boțiți” sau „bozuz” (Phallus impudicus) (🖼 669); – ~-ROȘU¹, ciupercă roșie, cu pălăria cărnoasă și piciorul vîrtos; crește prin foile căzute din pădurile de fag și pe cucuruzii de pin (Mycena strobilina); (🖼 670) – ~-ROȘU² = VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~ȘERPESC¹, ciupercă comestibilă, cu carnea albă și moale, cu gust și miros plăcut; numită și „pălăria-șarpelui” (Agaricus procerus, Lepiota procera) (🖼 671); – ~-ȘERPESC² = BURETE-PESTRIȚ; – ~ȚEPOS – FLOCOȘEL 1; – BURETELE-VACII, ciupercă comestibilă, cu pălăria cărnoasă, de coloare galbenă-roșiatică; crește pe pămînt, în pădurile de brad și de fag (Lactarius subdulcis); – ~-VÎNĂT, ciupercă comestibilă, de coloare violetă-închisă, cu carnea moale, fără nici un miros; crește izolat printre frunzele uscate din pădure (Cortinarius violaceus) ¶ 5 🔧 Capetele umflate ale butucului de la roțile carului în care sînt vîrîte capetele spițelor (👉 ROATĂ) [lat. vulg. *boletis = clas. boletus].

ciupercă s. f., g.-d. art. ciupercii; pl. ciuperci

ciupercă s. f., g.-d. art. ciupercii; pl. ciuperci

ciupercă s. f., g.-d. art. ciupercii; pl. ciuperci

CIUPERCĂ s. (BOT.) 1. fungi (pl.), (pop.) burete. 2. ciupercă de pivniță (Merulius lacrymans) = burete-de-casă.

CIUPERCĂ s. (BOT.) 1. fungi (pl.), (pop.) burete. 2. ciupercă de pivniță (Merulius lacrymans) = burete-de-casă.

CIUPERCĂ DE BRAD s. v. pita-vacii.

CIUPERCĂ DE PE COASTĂ s. v. pitarcă.

CIUPERCĂ DOMNEASCĂ s. v. pitarcă.

CIUPERCĂ PUTUROASĂ s. v. băloșel.

ciupercă de brad s. v. PlTA-VACII.

ciupercă de pe coastă s. v. PITARCĂ.

ciupercă domnească s. v. PITARCĂ.

ciupercă puturoasă s. v. BĂLOȘEL.

ciupercă (ciuperci), s. f. – 1. Plantă inferioară, lipsită de clorofilă, de obicei în formă de pălărie cărnoasă cu picior. – 2. (Arg.) Pălărie. – Mr. peciurcă, megl. cinciupercă. Bg., sb. pečurka, cu aceeași metateză ca în bg. čepurka, mag. csepérke (Cihac, II, 492; Philippide, Principii, 140; Conev 43; Iordan, Dift., 95).

CIUPERCĂ. Subst. Ciupercă, burete. Ciupercă comestibilă; ciupercă necomestibilă, ciupercă otrăvitoare. Burete alb, ciupercă albă, mînătarcă, hrib, pitoancă, pitoașcă (reg.), pitarcă (reg.), pitărcuță, pîinea-pădurii; beșica-calului; burete galben, gălbior, gălbioară, ciuciulete, zbîrciog, crăiță, oiță, rîșcov, rîșcoviță; buretele calului; burete călugăresc; burete crăiesc, burete domnesc; burete de mai; burete iute, burete acru, burete amar; bureți popești, bureți grași; burete pucios, burete puturos; burete de rouă, burete de prund, burete pestriț; burete roșu, hrib țigănesc; burete șerpesc, buretele-șarpelui, pălăria-șarpelui, muscăriță, bureți flocoși; ciuperca pieptănașului; ciupercă de bălegar, ciupercă de gunoi; creasta-cocoșului; ghebe; ghebe de brad; ghebe de pădure; gogoașă; hribul-vrăjitoarei; iască, burete de copac, burete de iască, copita calului, iască de scăpărat, văcălie; văcălie de brad, văcălie de mesteacăn, văcălie de salcie; nicoreți; păstrăvi (reg.), păstrăvi de pădure; pita-vacii; pîinișoară; popenchi; steaua-pămîntului; tăciune, mălura-grîului; trufă; urechiușă, urechea-babei, drelă; zbîrciog, zbîrciogi grași; vinețică; vinețică cu lapte. Vb. A aduna (a culege) ciuperci; a merge după ciuperci.

CIUPÉRCĂ (< bg.) s. f. 1. (La pl.) Încrengătură de talofite lipsite de clorofilă, heterotrofe (saprofite sau parazitare) uni- sau pluricelulare, care se reproduc prin spori și au ca aparat vegetativ un tal. Se cunosc c. 10.000 de specii. Au importanță în circuitul elementelor minerale în natură, în fermentații (drojdia de bere); unele sînt comestibile (zbîrciogul, hribul) altele sînt otrăvitoare (pălăria-șarpelui); din ele se extrag antibiotice (penicilina din Penicillium), iar altele (parazite) produc pagube importante în agricultură (mălura, tăciunele). Multe dintre ele produc micoze la om. Sin. fungi. 2. Obiect de lemn, de forma unei ciuperci (1), pe care se întinde ciorapul cînd se cîrpește. 3. Ciuperca șinei = partea superioară, îngroșată, a unei șine de cale ferată pe care rulează roțile. 4. C. eoliană = formă de relief eolian rezultată în urma procesului de coroziune. (ex.: Babele din masivul Bucegi, Tigăile din masivul Ciucaș ș.a.).

ciupercă, ciuperci s. f. (glum.) pălărie.

a mânca ciuperci expr. 1. a minți. 2. a fabula. 3. a înnebuni.

a pune ciuperca expr. a se bosumfla.

pagubă-n ciuperci! expr. (resemnare sau nepăsare pentru o pierdere suferită) nu contează!, n-are importanță!