CUNUNĂ, cununi, s. f. 1. Împletitură în formă circulară, făcută din flori, frunze sau ramuri (care se pune pe cap). ◊ Expr. A sta cunună împrejurul cuiva = (despre un grup de persoane) a sta împrejurul cuiva, formând un cerc închis. Cunună de raze (sau de lumină) = aureolă. Cunună de munți (sau de dealuri, de păduri) = lanț, șir de munți sau de dealuri, de păduri, dispuse în cerc. 2. Coroană care se acorda în Antichitate învingătorilor (în război și la concursurile sportive sau literare). ♦ Fig. Glorie, faimă, renume. 3. Coroană care se așază pe capul celor care se căsătoresc după ritualul religios. 4. Funie, împletitură de ceapă, de usturoi etc. 5. Grindă principală cu care se închide în partea de sus un perete de lemn și pe care se reazemă celelalte grinzi ale tavanului și ale acoperișului. – Lat. corona.

cunună sf [At: COD. VOR. 163/1 / V: ~uru-, con~, coru- / Pl: ~ni și (rar) ~ne / E: ml corona cf coroană] 1 Împletitură circulară din flori, frunze sau ramuri (care se pune pe cap) Si: coroană. 2 (Spc; uneori complinit prin „de lauri”) Coroană care se acorda, în Antichitate, învingătorilor în război (sau la concursuri sportive ori literare). 3 (Fig; înv) Răsplată. 4 (Pex; înv) Dregătorie. 5 (Fig) Glorie. 6 Coroană care se așază pe capul mirilor la cununia religioasă. 7 (Buc; pex) Podoabă constând dintr-o floare și mai multe cordele galbene, albastre și roșii care se pune pe capul miresei când se duce la cununie. 8 (Îvp; complinit, adesea, prin „împărătească”) Coroană. 9 (Fig; pex) Stemă. 10 (Fig) Diademă. 11 (Îs) ~ de roze (sau de lumină) Aureolă. 12 (Înv) Bandă². 13 (Rel; îs) ~ de spini Cunună de spini așezată în batjocură pe capul lui Iisus, înaintea crucificării. 14 (Îs) ~na mucenicului (sau muceniciei) Martiriu. 15 (Îas; pex) Răsplată cerească pentru credință. 16-17 Funie de ceapă (sau de usturoi). 18 (Trs) Împletitură în formă de cerc (sau de cruce) pe care o fac secerătoarele din spice de grâu la terminatul secerișului. 19 (Șîs) ~ de munți (sau de dealuri, de păduri) Lanț de munți, de dealuri, de păduri dispuse în cerc. 20 (D. un. grup de persoane; îe) A sta ~ împrejurul cuiva (sau a ceva) A sta împrejurul cuiva formând un cerc închis. 21 (Pop; îs) ~na dinților (sau a măselelor) Dantură. 22 (Pop; îe) A avea (sau a fi cu) dinții ~ A avea toți dinții. 23 (Mar; îs) ~na dealului Locul neted circular din vârful dealului. 24 (Mol; îs) ~na cerului Curcubeu. 25 (Mol; îs) ~ni de aluat Colaci. 26 Rând de nuiele împletite de-a lungul gardului. 27 Împletitură de la capetele ștoborilor prin care aceștia se țin întăriți. 28 (Mar; Trs; șîs) ~na casei (sau de la casă) Grindă principală cu care se închide partea de sus a unui perete de lemn și pe care se reazemă celelalte grinzi ale tavanului și ale acoperișului. 29 (Buc; îs) ~na fântânii Colacul fântânii. 30 (Buc; lpl) Cele două tălpi ale războiului de țesut. 31 (Ban) Lemn care leagă trunchiurile plutei într-un capăt. 32 (Mol; îs) ~na ghemului Inel de ață care se deapănă pe ghem. 33 (La cal; îe) ~na copitei (sau a unghiei) Inelul, umflătura inelară formată din porțiunea unde se termină părul și unde începe copita. 34 (Îae; pex; la unele animale) Unghie. 35 (La om; irn; îae) Negru sub unghii. 36 (Îf cortină) Fruntar (sau masă) a pietrelor. 37 (Mol) Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape. 38 (Trs; îs) ~na anului Ziua Sfântului Simion Stâlpnicul. 39 (Bot; Trs) Coroniște (Coronilla varia). 40 (Bot; Trs; îc) Floarea-~nii Curcubeu (Lychniys coronaria). 41 (Bot; reg; îc) ~na-Domnului Ceasornic (Passiflora coerulea). 42 (Bot; reg; îc) ~~albă Trifoiaș (Companula fenestrellata).

CUNUNĂ, cununi, s. f. 1. Împletitură în formă circulară, făcută din flori, frunze sau ramuri (care se pune pe cap). ◊ Expr. A sta cunună împrejurul cuiva = (despre un grup de persoane) a sta împrejurul cuiva, formând un cerc închis. Cunună de raze (sau de lumină) = aureolă. Cunună de munți (sau de dealuri, de păduri) = lanț, șir de munți sau de dealuri, de păduri, dispuse în cerc. 2. Coroană care se acorda în antichitate învingătorilor (în război și la concursurile sportive sau literare). ♦ Fig. Glorie, faimă, renume. 3. Coroană care se așază pe capul celor care se căsătoresc după ritualul religios. 4. Funie, împletitură de ceapă, de usturoi etc. 5. Grindă principală cu care se închide în partea de sus un perete de lemn și pe care se reazemă celelalte grinzi ale tavanului și ale acoperișului. – Lat. corona.

CUNUNĂ, cununi, s. f. 1. Împletitură (lanț, ghirlandă) în formă circulară, făcută din flori, frunze sau ramuri (care se pune de obicei pe cap); coroană. Norii erau întotdeauna cenușii, iar hulubii albi zburau în stoluri, ca o cunună de trandafiri, în jurul turlelor cu dantelă de piatră. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. 192. O cunună de mărgăritărele era așezată pe fruntea ei netedă. EMINESCU, N. 8. Cu-acele crengi frumoase Să-mpletim cununi voioase. ALECSANDRI, P. II 92. ◊ (Poetic) Obrazul părea o înflorire albă, gingașă, în cununa grea de păr negru. SADOVEANU, O. III 589. Pe deasupra voastră împletesc cunună Razele de soare, Razele de lună. GOGA, C. P. 14. Soarele răsare, puntnd cununi de aur pe crestele codrilor. VLAHUȚĂ, O. A. II 171. ◊ Expr. (Despre un grup de persoane) A sta cunună împrejurul cuiva = a sta împrejurul cuiva formînd un cerc închis. Cînd se punea la masă, copiii stau împrejuru-i cunună deplină. ISPIRESCU, L. 393. ♦ Fig. (Complinit prin «de raze», «de lumină») Cerc luminos, aureolă. Te-aș privi o viață-ntreagă în cununa ta de raze. EMINESCU, O. I 152. ◊ (Complinit prin «de munți», «de păduri» etc.) Lanț, șir de munți, de păduri dispuse în cerc, înconjurînd un loc. Lac albastru ce oglindea în adîncu-i toată cununa de dumbrave ce-l încunjura. EMINESCU, N. 65. 2. (Uneori determinat prin «de lauri») Coroană care se acorda în antichitate învingătorilor (poeți, sportivi, eroi în lupte). (Fig.) Din voi fieștecare poartă-n frunte o cunună Și de gloria de astăzi și de gloria străbună! ALECSANDRI, O. 248. Cununile de lauri Ce-n războaie-am adunat. NEGRUZZI, S. I 116. 3. Coroană care se pune pe capul celor care se căsătoresc după ritualul religios. Să le spui curat Că m-am însurat... Că la nunta mea Au căzut o stea; Soarele și luna Mi-au ținut cununa. ALECSANDRI, P. P. 2. 4. (Complinit prin «de ceapă», «de usturoi») Funie, împletitură de ceapă, de usturoi etc.

CUNUNĂ ~i f. 1) Cerc împletit din flori sau frunze, care se pune pe cap drept podoabă; coroană. ◊ ~ de lauri coroană cu care erau încununați în antichitate învingătorii (în război, la concursuri sportive sau literare). 2) Coroană care se ține deasupra capetelor mirilor în timpul oficializării cununiei. 3): ~ de munți, de păduri lanț de munți, de păduri dispuse în formă de cerc. 4): ~ de ceapă, de usturoi ceapă sau usturoi cu coada uscată împletită în formă de funie. [G.-D. cununii] /<lat. corona

cunună f. 1. coroană din flori artificiale: gloria măreață i-a pus cununi de lauri AL.; 2. mai multe lucruri legate împreună: smoc, snop; 3. fig. lanț de munți, șiragul dinților. [Lat. CORONA].

cunúnă și (Trans. nord) curúnă f., pl. ĭ (lat. coróna, mrom. curună, it. pv. sp. corona, fr. couronne, pg. coróa. V. coronă). Coronă: cununa crăieĭ ungureștĭ (Cost. 1, 249). Podoabă făcută dintr’un cerc de frunze: o cunună de stejar ca premiŭ unuĭ elev. Fig. Ceĭa ce seamănă a cunună: o cunună de munțĭ, de dințĭ. A ținea cuĭva cununa, a-l cununa ca nun. V. ghirlandă.

conună sf vz cunună

curună sf vz cunună

curúnă, V. cunună.

cunună s. f., g.-d. art. cununii; pl. cununi

cunună s. f., g.-d. art. cununii; pl. cununi

cunună s. f., g.-d. art. cununii; pl. cununi

cunună, pl. cununi

CUNUNĂ s. v. coroană, coroniște, cosoroabă, diademă.

CUNUNĂ s. 1. coroană. (O ~ de flori pe cap.) 2. v. cununie. 3. v. funie.

CUNUNĂ s. 1. coroană. (O ~ de flori pe cap.) 2. cununie, (reg.) pirostrie. (~ care se pune pe capul mirilor.) 3. funie (~ de usturoi, de ceapă.)

cunună s. v. COROANĂ. CORONIȘTE. COSOROABĂ. DIADEMĂ.

cunună (cununi), s. f. – 1. Coroană. – 2. Ansamblu de grinzi cu care se închid în partea de sus cei patru pereți ai unei case de țară. – 3. Ghizd, colac de fîntînă. – 4. Pedală, la războiul de țesut. – 5. La cai, partea de deasupra a copitei. – 6. Plantă (Coronilla varia). – 7. În general, obiect, legătură sau ansamblu de fire ce amintesc forma unei coroane. – Mr., megl. curună. Lat. corōna (Pușcariu 449; Candrea-Dens., 447; REW 2245; Rosetti, Rhotacisme, 20; DAR); cf. alb. kurorë (Meyer 200; Philippide, II, 639), it., sp. corona, fr. couronne, port. coroa, ngr. ϰορώνη, sl. korona, k(o)runa. Este dublet al lui coroană, și al lui corună, pe care Giuglea, Cercetări lexicografice, 7, propunea să fie derivate din lat. columna. Forma normală este cea din dialect, alterată posterior printr-o asimilație. – Der. cununiță, s. f. (dim. al lui cunună; icoană care în Basarabia se pune în sicriu; plante diferite: Coronilla varia, Spiraea ulmifolia, Vinca minor, Xeranthemum annuum); cununa, vb. (înv., a pune coroană; a căsători, a celebra o căsătorie, a face căsătoria religioasă), care ar putea fi un der. direct din lat. corōnāre (Pușcariu 448; Candrea-Dens., 448; REW 2246; DAR) și al cărui semantism se explică prin ritualul ceremoniei nupțiale ortodoxe, cf. cu același sens dublu gr. στεφανόνω (Sandfeld 35), alb. kurunzoń (Jokl, BA, IV, 195), bg. venčavam (cu primul sens se preferă astăzi forma încununa); cununie, s. f. (căsătorie, una din cele șapte sfinte taine ale religiei creștine; oficiere a căsătoriei, nuntă; coroană ce se așază pe capul soților, în timpul oficierii căsătoriei), cuvînt general răspîndit (ALR, 253), fără îndoială datorită influenței bisericii; necununat, adj. (care nu a fost căsătorit la biserică); încununa, vb. (a pune coroana; a împodobi; a răsplăti; a desăvîrși; înv., a căsători); descununa, vb. (a divorța, a despărți).

cunună (sau cântecul cununii), cântec ceremonial, legat de un obicei agrar cu caracter ritual care se practică la sfârșitul secerișului. Cântecul se execută în grup, în timp ce muncitorii se întorc la stăpânul holdei, cu c. (obiect ritual confecționat din cele mai frumoase spice de grâu secerat), pe care o poartă una sau mai multe fete (sau băieți). Obiceiul s-a păstrat numai în Transilvania. Textul poetic este mitic sau descrie elementele esențiale ale obiceiului, aspect ale relațiilor de muncă, sfârșind cu urări de belșug și recoltă bogată. Străvechi rit de fertilitate (cu funcția de a asigura recolta bogată, de selecționare naturală a semințelor), obiceiul are semnificație socială, rituală și distractivă. Melodiile, deși variate, au câteva trăsături comune: structuri sonore cu prioritate majore* pre- sau pentatonice* de tip major (cu picnonul* la bază) sau construite din două microstructuri (tricordie* majoră, cu salt inferior de cvartă, plus pentatonic 4, cu pieni*; tetracordie cu salt de cvartă inferioară; pentacord* cu substrat pentatonic sau hexacordie majoră); formă fixă, strofică, alcătuită din 2 (AB), 3 (ABC) sau 4 rânduri melodice*, înrudite (ABCC_c, ABB_vc, AB Rf = Av); ritm liber, parlando rubato, sau, rar, giusto silabic [v. sistem (II, 6)]. Obiceiul este cunoscut în multe țări europ. (la pop. slave și baltice) și extraeurop. V. Dealul Mohului.

cunună, cununi, (curună), s.f. – 1. Coroană: „Într-unele sate s-a păstrat până astăzi vechiul obiceiu ca fetele, în duminici și sărbători, să umble desvelite și cu cunună de flori pe cap” (Țiplea, 1906). ♦ În expr. una li-i cununa = toți sunt la fel. 2. Lemnul care stă deasupra apei și care prinde capetele bogdanilor, la morile de apă (Felecan, 1983). 3. Grinzile cu care se închid în partea de sus cei patru pereți și pe care reazămă tot acoperișul casei și cornii (Bârlea, 1924). 4. Pragul de sus al porților de lemn maramureșene (Nistor, 1977). 5. Cununa dealului = locul neted deasupra dealului ce se întinde în forma unei cununi (Țiplea, 1906). 6. (reg.) Obicei practicat în seara dinaintea nunții (în Maramureșul din dreapta Tisei). – Lat. corona „coroană” (Pușcariu, CDDE, Rosetti, DA, cf. DER; Scriban, Șăineanu, DEX, MDA); cf. alb. kurorë (Meyer, Philippide, cf. DER).

cunună, cununi, s.f. – 1. Coroană: „Într-unele sate s-a păstrat până astăzi vechiul obiceiu ca fetele în duminici și sărbători să umble desvelite și cu cunună de flori pe cap” (Țiplea 1906). 2. Lemnul care stă deasupra apei și care prinde capetele bogdanilor, la morile de apă (Felecan 1983). 3. Grinzile cu care se închid în partea de sus cei patru pereți și pe care reazămă tot acoperișul casei și cornii (Bârlea 1924). 4. Pragul de sus al porților de lemn maramureșene (Nistor 1977). 5. Cununa dealului, locul neted deasupra dealului ce se întinde în forma unei cununi (Țiplea 1906). – Lat. corona, cf. alb. kurorë.