CÂRLIG, cârlige, s. n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță-de-vie. – Cf. bg. kărlik.

cârlig sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 194/12 / V: căr~ / Pl: ~ige, (îvp) ~igi / E: cf bg кирли] 1 Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. 2 (Îlv) A se face ~ A se strâmba. 3 (Îal) A se ghemui. 4 (Îe) A pune ~ într-o acțiune A încurca treaba Si: a pune bețe-n roate. 5 (Îe) A se pune în ~ige A face cauză comună. 6 (Îe) A fi în ~ige cu cineva A fi în strânsă prietenie cu cineva. 7 (Fig; lpl) Răutate. 8 (Îcs) De-a ~ul Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 9 Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 10 Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 11 Undiță mare și groasă de fier sau de oțel, foarte bine ascuțită la vârf. 12 Încuietoare la o ușă, la o poartă etc. în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 13 Andrea. 14 Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 15 Parte a copcii¹ (1) care se agață în inelul metalic. 16 (Reg) Căprior. 17 (Pop) Cârjă (9). 18 (Pop) Parte a plugului țărănesc nedefinită mai îndeaproape. 19 (Pop) Componentă a saniei sau carului. 20 (Înv) Ancoră. 21 Cuiul de care se prinde vâsla de luntre Si: strapazan. 22 Bâtă ciobănească adusă puțin la un capăt (care servește și ca armă) Si: cârjă (1). 23 (Îvp) Sceptru. 24 (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță de vie. 25 (Bot; îc) ~ul-ciobanului Plantă sălbatică nedefinită mai îndeaproape. 26 Motiv ornamental de forma unui cârlig (1), făcut pe cojoace țărănești sau pe ouă încondeiate. 27 Semn făcut în urechea oii Si: clenci, preducea. 28 Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 29 Figură de dans țărănesc care constă în împletirea picioarelor. 30 (Fig) Afacere tăinuită. 31 (Fig) Legături ascunse Si: complicitate. 32 (Îe) A avea ~ la (sau pentru) cineva A simpatiza pe cineva. 33 (Fam) Subterfugiu.

CÂRLIG, cârlige, s. n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță de vie. – Cf. kărlik.

CÂRLIG ~ge n. 1) Piesă de metal îndoită la un capăt, care servește pentru a atârna, a prinde sau a agăța un obiect. 2) Parte componentă a undiței, având forma unui ac îndoit, în care se pune momeala. 3) Unealtă de împletit, în formă de ac lung, având la un capăt o îndoitură; croșetă; igliță. 4) Prăjină încovoiată la un capăt, cu ajutorul căreia se scoate căldarea din fântână sau se apleacă ramurile copacilor. 5) Piesă mică cu arc, cu ajutorul căreia se prind rufele pe frânghie. 6) Încuietoare la ușă în formă de cui lung, încovoiat la un capăt, care se agață într-un belciug. 7) rar Porțiune dintr-o mlădiță de viță de vie care se răsădește în pământ; butaș. /<bulg. kărlik

cârlig n. 1. fier sau lemn lunguieț, întors la un cap, de apucat sau de atârnat ceva; 2. pl. unealtă de prins pește, compusă din mai multe cârlige legate cu sfoară; 3. butaș de viță de vie; 4. undrea, ac mare de împletit; 5. fig. cuvânt caprițios, rațiune sofistică (v. cârcioc). [Origină necunoscută].

cărlig sn vz cârlig

ciocoroi sn [At: VICIU, GL. / Pl: ~oaie / E: bg чекур „cracă” + -oi] (Reg) 1 Cârlig de fier cu coadă de lemn cu care se trag lemnele. 2 Unealtă cu care, la plutire, se scot lemnele din apă.

CĂLUȘ¹ I. sm. 1 🐙 = CALUL-DRACULUI 👉 CAL 9 ¶ 2 Fig.: ~ul-dracului, femeie stricată, depravată, cățea CIAUȘ.. II. sn. (pl. -ușuri) 1 Bucățică de lemn sau de fier, mototol (de pînză, etc.) ce se pune în gura cuiva, ca să nu poată vorbi: pe preot l-au găsit... cu ~u ’n gură, d’abia mai putînd geme CAR. ¶ 2 Lemnișor ce se pune vertical între dinții unui animal, cînd i se face o operație, sau ca să nu poată mușca, proțap ¶ 3 Lemnișor cu doi craci cu care se prind rufele întinse pe frînghii, cîrlig(el) de rufe (👉 CÎRLIG 1) ¶ 4 🎼 Scăunaș, scaun de vioară (🖼 771): nu mai cînt... mi-e frică să nu cază ~ul a doua oară DLVR. ¶ 5 🔷 Șevalet, suport de lemn pe care-și așează pictorul tabloul, cînd lucrează la el: pe ~ul din fața ferestrei... stă o altă pînză neîncepută VLAH. ¶ 6 🎖️ Rotocol de postav, pe umărul drept al uniformei soldaților, care nu lasă să alunece cureaua puștii ¶ 7 🎖️ Reazăm pe care-și așază soldatul pușca, pînă învață să tragă la țintă ¶ 8 Una din figurile jocului călușarilor; 🩺 pop.: luat din ~, se zice despre cineva care pătimește de amețeli care-l fac să cadă la pămînt, boală pe care o pot vindeca numai călușarii, frecîndu-l cu pelin, usturoiu și oțet și jucînd împrejurul bolnavului PAMF. ¶ 9 ⛹ Jucărie de copii, în formă de arc, cu care se aruncă un bețișor care se încurcă în părul sau barba cuiva (🖼 772) [dim. din cal].

CÎRLIG, cîrlige, s. n. 1. Piesă de metal îndoită la un capăt, de care se prinde sau se atîrnă un obiect. Cîte fete cu pieptare, Toate-s strîmbe de spinare, Ca cîrligul la căldare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 430. ◊ Expr. A se face cîrlîg = a se strînge, a se ghemui, a se încovoia. Moartea... se uscase de se făcuse cîrlig în chichiță. ISPIRESCU, L. 10. 2. Prăjină adusă la un capăt, formînd un unghi ascuțit, care servește la scoaterea apei din fîntînă. Iacă... stau pe la fîntînă, Dă-mi cîrligul! COȘBUC, P. 1 239. Umblam din mînă-n mînă Ca cîrligul la fîntînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. ◊ Fig. Nu-i scoți vorba nici cu cîrligul. POP. 3. Parte a undiței, legată la capătul sforii și compusă dintr-o mică piesă îndoită, avînd vîrful întors ca la săgeată, pentru a se putea înfige în gura peștelui. Mi-am pregătit cu grijă cîrlige nouă. SADOVEANU, N. F. 57. [Marinarul] își urcă din nou frînghiile cu cîrlige în spate și plecă. SAHIA, U.R.S.S. 124. 4. Încuietoare la ușă, la poartă etc., în formă de bară subțire ori cui lung fixat la un capăt, iar la celălalt încovoiat pentru a se putea prinde într-un ochi de metal, într-un belciug etc. Pleca îmbufnat, după ce încerca bine cîrligul de la poartă. PAS, Z. I 174. Își puse cîrligul la ușa tinzii și plecă prin vecini, să-și astîmpere amarul și să-și mai răcorească inima. VLAHUȚĂ, O. A. I 96. 5. Andrea. Și bătrînă înșira ochiurile pe cîrlige, da din cap și vorbea. DELAVRANCEA, la TDRG. 6. Unealtă compusă din două piese mici de lemn, îmbinate cu un arc, servind la fixarea rufelor cînd se pun la uscat pe frînghie. 7. (Rar) Mlădiță de viță de vie, butaș; cîrcel de viță. Moș Talpă-Lată îi zgîrcit ca un cîrlig de vie. ALECSANDRI, T. 615. Pămîntul... se pregătește... făcînd în el gropi în care se pun cîrligele. I. IONESCU, P. 245.

cîrlíg n., pl. e (cp. cu rus. pol. karlik, pitic, d. germ. karl, kerl [Bern. 1, 490]. D. rom. vine bg. kŭrlik, cîrlig de cuĭer, kŭrlĭak, furcă, țăpoĭ, kŭrlug, cață). Vargă (cuĭ ș. a.) de fer (orĭ și de lemn) cu vîrfu’ncovoĭat. Undiță maĭ mare. Butaș de viță tăĭat c’o bucățică de rădăcină. Munt.. Andrea. Fig. Rar. Parte dificilă a uneĭ afacerĭ, nod, cĭot, clencĭ: aicĭ e cîrligu! V. cange, cață, cinghel, gheară, igliță.

cârlig s. n., pl. cârlige

cârlig s. n., pl. cârlige

cârlig s. n., pl. cârlige

CÂRLIG s. v. furcă, pisc.

CÂRLIG s. 1. (reg.) sclimpuș. (~ de rufe.) 2. v. andrea. 3. v. buhai.

CÎRLIG s. 1. (reg.) sclimpuș. (~ de rufe.) 2. andrea, igliță, navetă. (~ pentru plase de pescuit.) 3. (TEHN.) buhai, greblă, hreapcă, vergea, (reg.) crivea. (~ este un dispozitiv la coasă.)

cîrlig s. v. FURCĂ. PISC.

cîrlig (cîrlige), s. n. – 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit de care se atîrnă ceva. – 2. Toiag. – 3. Andrea de împletit. – 4. Șperaclu, cheie. – 5. Croșetă pentru încheiat nasturii. – 6. Crampon. – 7. Încuietoare la o ușă. – 8. Stăpîn, proprietar. – 9. Ancoră. – 10. Ladă de loitre. – 11. Cuțit de tăbăcar. – 12. Mlădiță sau cercel de viță de vie. – 13. Subtilitate în argumentație, maliție. – 14. Lucru necunoscut, dificultate. – 15. Dans tipic. – 16. (Arg.) Slăbiciune, toană. – Mr. cărig, mr., megl. cărlig. Creație expresivă, cf. bîrliga, vîrliga (Graur, BL, IV, 98). Celelalte explicații sînt insuficiente. Cihac, II, 43, propune sl. krivŭ „arcuit.” Conev 70 semnalează bg. karlik, karljuga, care sînt împrumuturi din rom. DAR consideră etimonul necunoscut. Giuglea, Dacor., III, 1690, pleacă de la lat. calabrix „specie de pin”, imposibil din toate punctele de vedere. Der. cîrligel, s. m. (plante: Aquilegia vulgaris, Cheiranthus cheiri, Scilla bifolia; andrea de împletit); cîrligel, s. n. (înv., spirit, semn diacritic al alfabetului grec); cîrliga (var. încîrliga), vb. (a încovoia, a curba); cîrlebă, s. f. (oaie cu coarnele răsăcite); cîrlibonț, s. n. (Trans., cîrlig); cîrlionț (var. (s)cîrlion(ț), cîrlioanță), s. m. (varietate de plasă de pescuit; zuluf, buclă); cîrlionța (var. încîrlionța, (în)cîrlionți), vb. (a ondula, a bucla). Der. de la cîrlionț nu pare clară. Prin rom. par a se explica rut. kyrlyg, girlyga (Candrea, Elemente, 403), rus. gerlyka, krlyga (Vasmer, I, 266), bg. karlik „cîrlig”, kŭrljak „agrafă”, kŭrlug „toiag” (DAR; Capidan, Raporturile, 204). Alb. kërrigë se explică prin mr. (Capidan, Dacor., VII, 151).

cârligul v. rustemul.

a avea cârlig la cineva expr. a atrage / a seduce pe cineva

a avea cârlig pentru cineva expr. a se simți atras / sedus de cineva; a simpatiza pe cineva