9 definiții pentru căpătuit
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CĂPĂTUIT, -Ă, căpătuiți, -te, adj. Care și-a creat (prin mijloace necinstite) o situație, un rost; cu stare, așezat. ♦ (Fam.) Căsătorit. – V. căpătui.
CĂPĂTUIT, -Ă, căpătuiți, -te, adj. Care și-a creat (prin mijloace necinstite) o situație, un rost; cu stare, așezat. ♦ (Fam.) Căsătorit. – V. căpătui.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
căpătuit1 sn [At: ZANNE, P. II, 848 / Pl: ~uri / E: căpătui] (Îvp) 1-4 Căpătuială (1-4).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
căpătuit2, ~ă a [At: TDRG / Pl: ~iți, ~e / E: căpătui] (Îvp) 1-2 Care și-a creat (prin mijloace necinstite) un rost o situație, Si: (pop) așezat, cu stare.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CĂPĂTUIT, -Ă, căpătuiți, -te, adj. Care și-a creat (prin mijloace condamnabile) o situație, un rost; cu stare, așezat. ♦ Căsătorit.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CĂPĂTUIT, -Ă, căpătuiți, -te, adj. Care și-a creat (prin mijloace condamnabile) o situație, un rost; cu stare, așezat. ♦ (Fam.) Căsătorit. – V. căpătui.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
CĂPĂTUIT adj., s. 1. adj. v. bogat. 2. adj., s. v. parvenit.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CĂPĂTUIT adj. v. căsătorit, cununat.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CĂPĂTUIT adj., s. 1. adj. bogat, chivernisit, îmbogățit, înavuțit, înstărit, pricopsit, (pop. și depr.) ajuns. (Om ~.) 2. adj., s. parvenit, (pop.) ajuns. (E un ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
căpătuit adj. v. CĂSĂTORIT. CUNUNAT.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
căpătuit, căpătuităadjectiv
- 1. Care și-a creat (prin mijloace necinstite) o situație, un rost; cu stare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:
- căpătui DEX '98 DEX '09