DANTELĂ, dantele, s. f. Țesătură fină și ușoară cu găurele, reprezentând modele variate, executată (manual sau mecanic) din fire subțiri de ață, de mătase sau de fibre sintetice și folosită ca garnitură la lenjerie, rochii, perdele etc.; horbotă. – Din fr. dentelle.

dantelă sf [At: (a. 1777), FURNICĂ, I. C. 56 / V: (reg) dant, (înv) dantella, dintella, (nob) dantea, (reg) tantelă / Pl: ~le / E: fr dentelle] 1 Împletitură fină și ușoară cu găurele, reprezentând modele variate, executate (manual sau mecanic) din fire subțiri de ață, mătase sau de fibre sintetice și folosită ca garnitură la lenjerie, rochii, perdele etc. Si: (reg) bagatelă, cârligei, cipcă, horbotă, (înv) rețea, (reg) șpiț³. 2 (Rar; lpl; îf ~uri) Dantelărie (1).

DANTELĂ, dantele, s. f. Împletitură fină și ușoară cu găurele, reprezentând modele variate, executată (manual sau mecanic) din fire subțiri de ață, de mătase sau de fibre sintetice și folosită ca garnitură la lenjerie, rochii, perdele etc.; horbotă. – Din fr. dentelle.

DANTELĂ, dantele, s. f. Împletitură lucrată de mînă (cu croșeta, cu acul etc.) sau la mașină, din fire de in, de bumbac sau de mătase și avînd diferite modele; servește ca podoabă (la rochii, rufărie etc.); (Mold.) horbodă. Am văzut de aproape cum se aleg firele întîmplării... în timp ce lucram aci la dantelă. CAMIL PETRESCU, T. II 186. [Avea] alt capoțel, mai bogat în dantele și panglici. IBRĂILEANU, A. 180. ◊ Fig. Sonde înălțînd spre stele, Ca plopii, zvelte siluete În arabescuri și dantele, De-o mînă de artist tăiete. D. BOTEZ, F. S. 7. Soarele risipise norii spre Cotroceni și le stropise dantela cu sînge. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 95. Sub bolți... păianjenul își țese Dantela lui subțire din fire lungi și dese. MACEDONSKI, O. I 23.

DANTELĂ s.f. Împletitură fină lucrată din fire de bumbac, de mătase etc., servind la ornamentarea rufăriei, a obiectelor de îmbrăcăminte etc. [< fr. dentelle].

DANTELĂ s. f. împletitură fină din fire de bumbac, de mătase etc., servind la ornamentarea rufăriei, a obiectelor de îmbrăcăminte etc. (< fr. dentelle)

DANTELĂ ~e f. 1) Împletitură sau țesătură subțire cu desene ajurate, folosită pentru garnisirea obiectelor de îmbrăcăminte, mai ales femeiască; horbotă. 2) la pl. Varietăți ale unei astfel de țesături sau împletituri. /<fr. dentelle

dantelă f. țesătura ușoară cu urzeala foarte fină: dantelă de fir de mătase.

*dantélă f., pl. e (fr. dentelle [dim. d. dent, dinte], de unde și ngr. dantella și tantela și rom. vulgar tantelă). Horbotă, țesătură fină, rară și dințată orĭ nu care se întrebuințează ca ornament în îmbrăcămintea femeilor. – Dial. și cipcă, șpiț și colțișorĭ.

damtelă sf vz dantelă

dant s vz dantelă

dantea sf vz dantelă

dantella sf vz dantelă

dentea sf vz dantelă

dintella sf vz dantelă

dantelă s. f., g.-d. art. dantelei; pl. dantele

dantelă s. f., g.-d. art. dantelei; pl. dantele

dantelă s. f., g.-d. art. dantelei; pl. dantele

DANTELĂ s. (reg.) bagatelă, cârligei (pl.), horbotă, spițură, (Transilv.) cipcă, șpiț, (prin Ban. și Transilv.) șlingherai, (înv.) rețea. (Rochie cu ~.)

DANTELĂ s. (reg.) bagatelă, cîrligei (pl.), horbotă, spițură, (Transilv.) cipcă, șpiț, (prin Ban. și Transilv.) șlingherai, (înv.) rețea. (Rochie cu ~.)

dantelă (dantele), s. f. – Horbotă. Fr. dantelle, cf. ngr. δαντέλλα. Se folosește și pl. colectiv danteluri. – Der. dantela, vb., din fr. danteller; dantelură, s. f., din fr. dentelure; dantelar, s. m. (persoană care face dantele); îndantelat, adj. (plin de dantele).