dezbinare sf [At: (a. 1699) GCR I, 328/11 / V: ~zghi~, (îrg) dejghinare / S și: (înv) desb~ / P și: (îvp) desb~ / Pl: ~nări / E: dezbina] 1 (Rar) Desprindere. 2 (Fig) Neînțelegere. 3 (Fig) Scindare a unui grup Si: destrămătură (3). 4 Dezarticulare a oaselor membrelor inferioare la om sau a celor posterioare la animale.

DEZBINARE, dezbinări, s. f. Faptul de a (se) dezbina; despărțire, separare (a ceea ce era unit), învrăjbire, discordie. Proprietatea privată este izvorul dezbinării dintre oameni. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 383, 5/1. Pururi cade jertfă cînd, în vremuri de nevoi, Dezbinarea se strecoară sîngeroasă printre noi. DAVILA, V. V. 188. ♦ Contradicție, conflict; dezacord. El... este astăzi pradă grelei dezbinări cu sine însuși. GALACTION, O. I 172.

dezbináre f. Despicare, despărțire. Fig. Discordie, învrăjbire.

dejghinare sf vz dezbinare

dezghinare sf vz dezbinare

dizbinare sf vz dezbinare¹

desbinare f. acțiunea de a desbina și rezultatul ei: neînțelegere, vrajbă.

dezbinare s. f., g.-d. art. dezbinării; pl. dezbinări

dezbinare s. f., g.-d. art. dezbinării; pl. dezbinări

dezbinare s. f., g.-d. art. dezbinării; pl. dezbinări

DEZBINARE s. v. neînțelegere.

DEZBINARE s. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dilerend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gîlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zîzanie, (înv. și pop.) price, pricină, sfadă, (pop. și fam.) cîrcotă, dihonie, rîcă, (pop.) harță, (înv. și reg.) pricaz, scîrbă, toi, (reg.) bucluc, hîră, poancă, sfădălie, zoală, (Mold. și Transilv.) poară, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) dezunire, gîlcevire, împoncișare, județ, neașezare, neunire, pîră, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, zavistie, zurbavă, (grecism înv.) filonichie, (fig.) ciocnire. (~ dintre două persoane.)

Dezbinare ≠ unire