DEZLĂNȚUI, dezlănțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner).

dezlănțui [At: PONTBRIANT, D. / S și: desl~ / Pzi: ~lănțui și (înv) ~esc / E: dez- + lanț + -ui, după fr déchaîner] 1 vt (Înv) A da drumul la lanț. 2-3 vtr (D. fenomene naturale sau procese naturale, pex d. conflicte, evenimente etc.) A (se) porni brusc și a se manifesta cu violență sau cu (zgomot de) mare intensitate Si: (fig) a se aprinde, a se declanșa, a se isca, a izbucni, (rar) a se prăvăli, (îvp) a se scorni, (înv) a se sparge, a se stârni. 4 vr (D. oameni) A se năpusti cu furie (asupra cuiva sau a ceva) Si: a izbucni, (rar) a se prăvăli. 5 vr (D. oameni) A se angaja (într-o acțiune, într-o problemă etc.) cu pasiune. 6 vr (Pex; d. oameni) A se manifesta violent.

DEZLĂNȚUI, dezlănțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner).

DEZLĂNȚUI, dezlănțui, vb. IV. 1. Refl. (Despre forțele naturii; p. ext. despre forțe descătușate de mîna omului) A porni cu violență, a-și da curs liber, a izbucni, a se declanșa. Cînd se dezlănțuie uraganul, [crestele muntelui] pornesc... împotriva lui, cu toate muchiile lor de piatră, ciocnindu-se groaznic. BOGZA, C. O. 59. În aceeași clipă se dezlănțui tunetul. C. PETRESCU, R. DR. 57. O salvă de focuri se dezlănțui în zăpușeala de moarte. SAHIA, N. 37. ◊ Tranz. (Poetic) Din sarabanda pe care necontenit elementele naturii o dezlănțuie pe crestele lui [ale Hăsmașului], trei rîuri mari pornesc în largul țării. BOGZA, C. O. 55. ♦ A năvăli cu furie, a se năpusti. Cu o crudă voluptate Oltul... se dezlănțuie asupra lor [a brazilor], înecîndu-i. BOGZA, C. O. 97. 2. Tranz. (Rar) A desface ceva din lanțuri, a da drumul din lanț. Numai după ce strigară... că ei sînt... dezlănțui bunica poarta și-i lăsă în curte. La TDRG.

A DEZLĂNȚUI dezlănțui tranz. A face să se dezlănțuie. /dez- + lanț + suf. ~ui

A SE DEZLĂNȚUI pers. 3 se dezlănțuie intranz. (despre acțiuni, stări, fenomene ale naturii) A începe brusc și cu violență; a se stârni; a se declanșa; a izbucni; a irupe. /dez- + lanț + suf. ~ui

deslănțuì v. 1. a desface lanțul; 2. fig. a da curs liber; a deslănțui patimile; 3. a se repezi cu violență.

deslănțuĭésc v. tr. (d. lanț). Fig. Daŭ drumu. V. refl. Mă răped, năvălesc: furtuna s’a deslănțuit. Și dezl-.

dezlănțuĭésc V. deslănțuĭesc.

dezlănțui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlănțui, 3 dezlănțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuia; conj. prez. 1 și 2 sg. să dezlănțui, 3 să dezlănțuie

dezlănțui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlănțui, 3 dezlănțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuia; conj. prez. 3 să dezlănțuie

dezlănțui vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. dezlănțui, 3 sg. și pl. dezlănțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuia

dezlănțui (ind. prez. 1 sg. dezlănțui, 3 sg. și pl. dezlănțuie)

deslănțuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

DEZLĂNȚUI vb. 1. v. stârni. 2. v. stârni. 3. v. clocoti.

DEZLĂNȚUI vb. 1. a se declanșa, a se isca, a izbucni, a (se) porni, a se stîrni, (rar) a se prăvăli, (înv. și reg.) a se dezlega, a se scorni, (înv.) a se scula, a se sparge, a sta, (fig.) a se aprinde. (S-a ~ o furtună, un conflict.) 2. a cauza, a declanșa, a determina, a genera, a isca, a naște, a pricinui, a prilejui, a produce, a provoca, a stîrni, (înv. și reg.) a scorni, (înv.) a pricini, a prileji. (Atitudinea lui a ~ discuții furtunoase.) 3. a clocoti. (Marea se ~.)

A dezlănțui ≠ a fereca, a încătușa, a înlănțui