dezmăț sn [At: MACEDONSKI, O. IV, 126 / S și: (înv) desm~ / Pl: ~uri / E: drr dezmăța] 1 Comportament plin de excese, de extravaganță Si: destrăbălare, desfrâu, dezmățare (2). 2 (Ccr; lpl) Fapte, atitudini care denotă dezmățul (1). 3 (Rar) Exces în desăvârșirea unei acțiuni, a unui fenomen Si: abuz, exagerare. 4 (Fig) Debandadă. modificată

DEZMĂȚ, dezmățuri, s. n. Purtare nerușinată, destrăbălare, desfrînare, dezmățare. Ghiftuiți În dezmăț și huzur... DEȘLIU, G. 10. ♦ Fig. Debandadă, anarhie. Faptul că se cerea odinioară cel puțin oarecari cunoștințe ortografice... a ținut mult timp pe loc dezmățurile de condei. MACEDONSKI, O. IV 126.

DEZMĂȚ ~uri n. 1) Viață de plăceri ușoare; purtare desfrânată. 2) fig. Stare de dezordine; debandadă. /Din dezmățat

dezmăț n., pl. urĭ. Rar. Starea celuĭ dezmățat.

dezmăț s. n., pl. dezmățuri

dezmăț s. n., pl. dezmățuri

dezmăț s. n., pl. dezmățuri

dezmăț

DEZMĂȚ s. 1. v. corupție. 2. v. orgie.

DEZMĂȚ s. 1. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrînare, desfrîu, destrăbălare, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ din înalta societate.) 2. desfrîu, orgie, (livr.) bacanală, libertinaj, luxură, (înv. și pop.) scîrnăvie, (înv.) rușinare, slobozenie, slobozie, zamparalîc. (A fost un adevărat ~.)

Dezmăț ≠ ordine, rânduială