25 de definiții pentru haos

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HAOS s. n. 1. Stare primitivă, de neorganizare, în care, după cum presupuneau cei vechi, s-ar fi aflat materia înainte de apariția universului cunoscut de om; (în unele concepții teogonice) spațiu nemărginit, cufundat în beznă și umplut de „neguri”, în care s-ar fi găsit, intr-un amestec confuz, elementele și materia înainte de organizarea lumii; stare de dezordine, primordială a materiei. ♦ Personificare a acestui spațiu nemărginit sub forma unei divinități. 2. Fig. Stare generală de mare confuzie, dezordine mare, învălmășeală, neorganizare. [Var.: (înv.) caos s. n.] – Din fr., lat. chaos.

haos sn [At: N. COSTIN, ap. LET. I, 41/7 / P: ha-os / Pl: ~uri / E: fr chaos] 1 (Mit; Flz) Stare primitivă de confuzie generală a elementelor naturii și a materiei. 2 (Mit; Fiz; după unele legende) Prăpastie adâncă în care se găsea haosul (1) înainte de organizarea lumii. 3 (Fig) Confuzie. 4 (Fig) Dezordine. 5 (Fig) Prăpastie.

HAOS, haosuri, s. n. 1. Stare primitivă, de neorganizare, în care, după cum presupuneau cei vechi, s-ar fi aflat materia înainte de apariția universului cunoscut de om; (în unele concepții teogonice) spațiu nemărginit, cufundat în beznă și umplut de „neguri”, în care s-ar fi găsit, într-un amestec confuz, elementele și materia înainte de organizarea lumii; stare de dezordine, primordială a materiei. ♦ Personificare a acestui spațiu nemărginit sub forma unei divinități. 2. Stare generală de mare confuzie, dezordine mare, învălmășeală, neorganizare. [Var.: (înv.) caos s. n.] – Din fr., lat. chaos.

HAOS, haosuri, s. n. 1. (În mitologia greacă) Stare primitivă de neorganizare în care, după presupunerea celor vechi, s-ar fi aflat materia înainte de apariția universului cunoscut de om; (în unele concepții teogonice) prăpastie fără fund în care s-ar fi găsit într-un amestec confuz și dezordonat elementele și materia înainte de organizarea lumii; abis. Ca o lacrimă de aur Cade-n haos cîte-o stea. DEMETRESCU, O. 56. Și din a haosului văi, Jur împrejur de sine, Vedea, ca-n ziua cea dentîi, Cum izvorau lumine. EMINESCU, O. I 176. Se pare că tot cerul căzut e pre pămînt Și c-au rămas în urmă-i un haos, un mormînt. ALECSANDRI, P. A. 139. 2. Fig. Confuzie, dezordine, neorînduială. V. debandadă. Statul de democrație populară a avut de luptat împotriva haosului economic și financiar. HOT. R. B. 8. – Variantă: caos (EMINESCU, O. IV 49), scris și chaos (EMINESCU, O. I 177), s. n.

HAOS s.n. 1. Stare de neorganizare în care presupuneau cei vechi că se afla materia înainte de apariția universului cunoscut de om. 2. (Fig.) Neorînduială, neorganizare, dezordine. [Pron. ha-os, var. caos, chaos s.n. / < gr. chaos, cf. fr. chaos].

HAOS s. n. 1. stare de neorganizare în care cei vechi presupuneau că se afla materia înainte de apariția universului cunoscut de om. 2. (fig.) stare de confuzie, de dezordine. (< fr., lat. chaos)

HAOS ~uri n. 1) (în mitologia și în filozofia greacă veche) Spațiu nemărginit conceput ca un amestec confuz de elemente materiale, care ar fi existat până la apariția lumii. 2) fig. Dezordine completă; confuzie generală. /<fr., lat. chaos

haos n. 1. Mit. confuziunea generală a elementelor înaintea creațiunii; 2. fig. confuziune, dezordine: în haosul cel mare de negru întuneric AL.

*háos n., pl. urĭ (vgr. háos, prăpastie, imensitate, d. haíno, mă deschid, casc. V. dehiscent, hiat). Amestecătura tuturor elementelor în ainte de facerea lumiĭ. Amestecătură, dezordine. Lucru imens, noĭan: ce haos de bibliotecă!

CAOS s. n. v. haos.

CAOS s. n. v. haos.

CAOS s. n. v. haos.

caos sn vz haos

CAOS s. n. V. haos.

CAOS s.n. v. haos.

CHAOS s.n. v. haos.

*cáos, caótic, V. haos, haotic.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

haos s. n.

!haos s. n.

haos s.n., pl. haosuri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

HAOS s. 1. v. babilonie. 2. v. debandadă.

HAOS s. 1. babilonie, dezordine, încurcătură, zăpăceală, (înv.) vavilonie. (E un ~ de nedescris în hîrtiile lui.) 2. debandadă, dezordine, dezorganizare, neorînduială, zăpăceală, (rar) neordine, (Mold.) calamandros, (fam.) brambureală, harababură. (Ce e acest ~?)

Haos ≠ ordine

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

HÁOS (< fr.; {s} gr. khaos „abis”) s. n. 1. (În mitologia greacă) Spațiul nemărginit, cufundat în beznă și umplu de „neguri”, care există înaintea tuturor lucrurilor; personificare a acestuia sub forma unei divinități (Haosul); stare de dezordine primordială a materiei. 2. Fig. Confuzie, dezordine, învălmășeală, neorganizare. 3. (FIZ.) Stare de dezordine și și iregularitate a unui sistem, a cărui evoluție în timp, deși guvernată de legi simple și exacte, este extrem de sensibilă la condițiile inițiale (o mică variație a acestor condiții sau o infimă perturbație exterioară poate produce rezultate complet diferite, astfel că, pe termen lung, comportamentul sistemului nu poate fi prevăzut). Majoritatea sistemelor din natură, societate etc. au un comportament haotic (vremea, economia etc.). ◊ Teoria haosului = teorie care studiază comportamentul impredictibil al unor sisteme care ar trebui să fie determinate logic.

Chaos, personificare a Haosului, a spațiului nelimitat care, în concepția celor vechi, ar fi existat înainte de crearea lumii. Divinitate străveche, Chaos era considerat de către unii drept fiul lui Cronus, de către alții drept tatăl lui Erebus, Aether, Hemera și Nyx.

Intrare: haos
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • haos
  • haosul
  • haosu‑
plural
  • haosuri
  • haosurile
genitiv-dativ singular
  • haos
  • haosului
plural
  • haosuri
  • haosurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • caos
  • caosul
  • caosu‑
plural
  • caosuri
  • caosurile
genitiv-dativ singular
  • caos
  • caosului
plural
  • caosuri
  • caosurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chaos
  • chaosul
  • chaosu‑
plural
  • chaosuri
  • chaosurile
genitiv-dativ singular
  • chaos
  • chaosului
plural
  • chaosuri
  • chaosurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

haos, haosurisubstantiv neutru

  • 1. Stare primitivă, de neorganizare, în care, după cum presupuneau cei vechi, s-ar fi aflat materia înainte de apariția universului cunoscut de om; (în unele concepții teogonice) spațiu nemărginit, cufundat în beznă și umplut de „neguri”, în care s-ar fi găsit, intr-un amestec confuz, elementele și materia înainte de organizarea lumii; stare de dezordine, primordială a materiei. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Ca o lacrimă de aur Cade-n haos cîte-o stea. DEMETRESCU, O. 56. DLRLC
    • format_quote Și din a haosului văi, Jur împrejur de sine, Vedea, ca-n ziua cea dentîi, Cum izvorau lumine. EMINESCU, O. I 176. DLRLC
    • format_quote Se pare că tot cerul căzut e pre pămînt Și c-au rămas în urmă-i un haos, un mormînt. ALECSANDRI, P. A. 139. DLRLC
    • 1.1. Personificare a acestui spațiu nemărginit sub forma unei divinități. DEX '09 DEX '98
  • 2. figurat Stare generală de mare confuzie, dezordine mare. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Statul de democrație populară a avut de luptat împotriva haosului economic și financiar. HOT. R. B. 8. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.