DISCORDANT, -Ă, discordanți, -te, adj. Nepotrivit, distonant, nearmonios, strident. ◊ Strate discordante = strate ale scoarței Pământului ale căror suprafețe de stratificație nu sunt paralele între ele. – Din fr. discordant.

discordant, ~ă a [At: HELIADE, O. II, 369 / Pl: ~nți, ~e / E: fr discordant] 1 Care este lipsit de armonie Si: distonant, fals, nepotrivit, strident. 2 (D. culori) Care este prea aprins Si: strident. 3-4 (Îs) Notă ~ă Vorbă sau faptă care distonează în chip strident într-un ansamblu. 5 (D. abstracte) Contrar. 6 (Glg; d. straturi ale scoarței pământului) Ale căror suprafețe de stratificație nu sunt paralele. 7 (Med; îs) Sindrom ~ Boală psihică gravă caracterizată printr-un proces de destrămare psihică Si: schizofrenie, demență precoce.

DISCORDANT, -Ă, discordanți, -te, adj. Nepotrivit, distonant, nearmonios, strident. ◊ Straturi discordante = straturi ale scoarței pământului ale căror suprafețe de stratificație nu sunt paralele între ele. – Din fr. discordant.

DISCORDANT, -Ă, discordanți, -te, adj. Nepotrivit, distonant, nearmonios, strident. Culori discordante. Sunete discordante. ▭ De peste firea întreagă, pînă la hotarele auzului, într-o clipă se rîdică, pe mii de note discordante și totuși armonice, simfonia înfricoșată a frămîntării și a zbuciumului universal. HOGAȘ, M. N. 175. Simpatica muzică a lui Weber... pare că netezește cu o suflare lină toate asprimile... unor așa discordante contraste. ODOBESCU, S. III 99. ◊ Notă discordantă = vorbă sau faptă care distonează într-un ansamblu. De-a lungul întregii poezii nu-i nici o notă discordantă sau falșă. GHEREA, ST. CR. III 261. ♦ (Geol.) Straturi discordante = straturi ale căror suprafețe de stratificație nu sînt paralele între ele.

DISCORDANT, -Ă adj. Lipsit de armonie. ♦ Care distonează; nepotrivit; strident. ◊ (Geol.) Strate discordante = strate a căror înclinare se deosebește de înclinarea stratului peste care sunt depuse. [< fr. discordant].

DISCORDANT, -Ă adj. care distonează; nepotrivit; strident. (< fr. discordant)

DISCORDANT ~tă (~ți, ~te) Care produce discordanță; producător de discordanță; aflat în discordanță; disonant; distonant. Caracter ~. Culori ~te. Notă ~tă. ◊ Straturi ~te straturi terestre cu suprafața de stratificare, ce nu se suprapune celorlalte. /<fr. discordant

discordant a. 1. lipsit de armonie: voci discordante; 2. fig. contrar, opus: caractere discordante.

* discordánt, -ă adj. (fr. discordant; lat. discordans). Lipsit de armonie, nepotrivit: sunete, fraze discordante. Fig. Nepotrivit, opus: caractere discordante. Adv. În mod discordant.

discordant adj. m., pl. discordanți; f. discordantă, pl. discordante

discordant adj. m., pl. discordanți; f. discordantă, pl. discordante

discordant adj. m., pl. discordanți; f. sg. discordantă, pl. discordante

DISCORDANT adj. v. nearmonios.

DISCORDANT adj. disonant, distonant, nearmonios, strident. (Sunete ~.)

Discordant ≠ concordant