divagare sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~gări / E: divaga] 1 Abatere de la subiectul discuției Si: divagație, digresiune. 2 (Ggf) Schimbare a direcției unui curs de apă în regiunile joase, cu pantă mică și aluvionare puternică.

DIVAGARE, divagări, s. f. Faptul de a divaga; divagație. Sentimentul unui mai lung timp disponibil și calmul după-amiezii pe sfîrșite erau condiții prielnice pentru divagări sentimentale. IBRĂILEANU, A. 133.

DIVAGARE s.f. 1. Faptul de a divaga; digresiune, divagație. 2. Schimbarea direcției unui curs de apă cînd ajunge în regiunile joase cu pantă mică. [< divaga].

DIVAGARE s. f. 1. faptul de a divaga; divagație. 2. schimbare a direcției unui curs de apă când ajunge în regiunile joase, cu pantă mică. (< divaga)

divagare s. f., g.-d. art. divagării; pl. divagări

divagare s. f., g.-d. art. divagării; pl. divagări

divagare s. f., g.-d. art. divagării; pl. divagări

DIVAGARE s. v. digresiune.

DIVAGARE s. digresiune, divagație, (livr.) excurs, (fig.) ocol, paranteză. (A făcut o lungă ~ pînă a ajunge la subiect.)

DIVAGÁRE (< divaga) s. f. 1. Faptul de a divaga; divagație. 2. Pendulare a cursurilor râurilor în câmpiile de subsidență, ca urmare a pantei reduse, a scufundării lente a terenului și a aluvionării puternice, din care rezultă meandre, belciuge, brațe părăsite, ostroave, renii, zone mlăștinoase etc.