divagație sf [At: NEGULICI / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr divagation, lat divagatio, -onis] Divagare (1). modificată

DIVAGAȚIE, divagații, s. f. Abatere de la subiect, digresiune, divagare. Umplu... cele două coloane cu divagații pe care le credea poetice. CAMIL PETRESCU, N. 38.

DIVAGAȚIE s.f. Îndepărtare de la o temă, de la un subiect etc.; digresiune, divagare. [Gen. -iei, var. divagațiune s.f. / cf. fr. divagation, it. divagazione].

DIVAGAȚIE s. f. divagare (1); digresiune. (< fr. divagation)

DIVAGAȚIE ~i f. Abatere de la subiectul tratat (în cursul unei expuneri orale sau scrise), menită să învioreze și să varieze expunerea; digresiune. [Art. divagația; G.-D. divagației; Sil. -ți-e] /<fr. divagation

divagațiune sf vz divagație

DIVAGAȚIUNE s.f. v. divagație.

divagați(un)e f. abatere dela subiectul său.

* divagațiúne f. (lat. divagátio, -ónis). Acțiunea de a divaga, aberațiune. Rezultatu eĭ: n’asculta divagațiunile nebunilor. – Și -áție.

divagație (desp. -ți-e) s. f., art. divagația (desp. -ți-a), g.-d. art. divagației; pl. divagații, art. divagațiile (desp. -ți-i-)

divagație (-ți-e) s. f., art. divagația (-ți-a), g.-d. art. divagației; pl. divagații, art. divagațiile (-ți-i-)

divagație s. f. (sil. -ți-e), art. divagația (sil. -ți-a), g.-d. art. divagației; pl. divagații, art. divagațiile (sil. -ți-i-)

divagație

DIVAGAȚIE s. v. digresiune.

DIVAGAȚIE s. digresiune, divagare, (livr.) excurs, (fig.) ocol, paranteză. (O lungă ~ de la subiect.)