13 definiții pentru drăguț (adj.)
din care- explicative (7)
- morfologice (3)
- relaționale (2)
- enciclopedice (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
DRĂGUȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit, ibovnic, amant. – Drag + suf. -uț.
drăguț, ~ă [At: ANON. CAR. / Pl: ~i, ~e / E: drag + -uț] 1-2 a (Șhp) (Cam) drag (2) Si: (pop) drăguleț (2-3), drăgulic (1-2), (reg) drăgulaș (1-2), drăgulean (1-2). 3 a Care are o înfățișare și o comportare plăcută Si: drăgălaș (1), (pop) drăguleț (4). 4 a Care atrage prin grație, gingășie sau farmec (inspirând dragoste) Si: iubit, drag (16), scump. 5 a (Îe) A fi (sau a se arăta) ~ A fi amabil, binevoitor. 6 av (Îe) A se purta ~ A fi amabil. 7 a (Irn; urmat de prepoziția de) Năstrușnic. 8-9 smf, a Termen alintător cu care cineva se adresează unei persoane iubite. 10 a Care produce o impresie plăcută. 11 smf (Pop) Iubit. 12 sma (Buc; îs) ~u cumetriții Dans popular nedefinit mai de aproape.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DRĂGUȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit(ă), ibovnic(ă), amant(ă). – Drag + suf. -uț.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DRĂGUȚ1, -Ă, drăguți, -e, adj. Drăgălaș, atrăgător, grațios, plăcut; (cu notă afectivă) iubit, scump, drag. Toți făceau haz de drăguța negresă... privită ca o minune, o ciudățenie a naturii. BART, E. 383. Drăguții miei frățiori! De nu s-ar fi înduplecat, lupul nu i-ar fi mîncat! CREANGĂ, P. 25. Dar mi-i jele... Că drăguții ochișori, Frumușei și negrișori, Or fi de lacrimi izvor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 311. ◊ A fi, a se arăta sau (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi gentil, amabil, curtenitor, prevenitor, serviabil. Și chiar frumoasa trebuie să se arate drăguță, În tot ceea ce el dorește, bineînțeles cuviincios. CAMIL PETRESCU, T. III 383. (Formulă de politețe) Fii (atît de) drăguț și... = ai bunătatea și..., te rog. ◊ Expr. Drăguț doamne = dragă doamne, v. drag2. Ferește-mă, drăguț-doamne, De grădina cu frăgari. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 432. ◊ (Adverbial) Nicăieri ca acolo nu se petrecea mai drăguț. M. I. CARAGIALE, C. 118. ◊ (Substantivat, urmat de determinări introduse prin prep. «de») Drăguțul de el! ▭ Stîmpărîndu-și setea, se puse la o drăguță de umbră, la care ai fi șezut săptămîni întregi. BOTA, P. 30. Să aducă porumbul și meiul cu banița ca să-și îndestuleze... drăguțele lui de pasări. MACEDONSKI, O. III 50. Vine și drăguța de noapte. RETEGANUL, P. I 11. (Ironic) Cînd mă lăsa de capul mieu, făceam cîte-o drăguță de trebușoară, ca aceea. CREANGĂ, A. 70. Îi trase o drăguță de palmă. RETEGANUL, P. IV 11. (Neobișnuit; forma masculină întrebuințată și la feminin) Te-oi face eu să iei un drăguț de femeie care nu se mai află! CREANGĂ, P. 161.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DRĂGUȚ2, -Ă, drăguți, -e, s. m. și f. 1. (Familiar; la vocativ) Termen alintător cu care ne adresăm cuiva. Surori! Sîntem surori, drăguțo! G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 66. (Adesea ironic) De n-ai poftă să putrezești în copac, drăguță, trebuie să fii mai darnică. NEGRUZZI, S. I 90. ◊ (Invariabil, la forma feminină drăguță, folosit și pentru masculin) Te cred, drăguță, dar sînt cam scumpe!... Ai parale? VLAHUȚĂ, O. A. 382. Drăguță, dacă nu te superi, m-aș ruga... încă un pahar cu apă. CARAGIALE, O. II 214. ♦ (Rar) Copil iubit, drăgălaș. Bunele bătrîne nu se puteau dumeri cum de sînt atît de învățați drăguții lor. NEGRUZZI, S. I 6. 2. Iubit(ă), ibovnic(ă), amorez(ă). Vorbeau despre el spunînd nu drăguțul, nu amorezul, ci logodnicul domnișoarei Vasilica. PAS, Z. I 309. Cînd Prier-Alb... a plecat În alte lumi, să caute pierduta lui drăguță, A dat lui Prier-negru atunci o năfrămuță. COȘBUC, P. II 175. Nici micuță, nici năltuță, Numai bună de drăguță. ALECSANDRI, P. I 91.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
drăguț a. drăgălaș (despre ființe și despre lucruri): un drăguț de biciușor CR. ║ m. 1. copil iubit: drăguțul mamei; 2. amorez: drăguțul ei.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
drăgúț, -ă adj. Drăgălaș, simpatic, ĭubit: față drăguță. Subst. Amant, amantă. Adv. Plăcut, frumos: a scrie drăguț.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
drăguț1 adj. m., pl. drăguți; f. drăguță, pl. drăguțe
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
drăguț adj. m., s. m., pl. drăguți; adj. f., s. f. drăguță, pl. drăguțe
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
drăguț adj. m., s. m., pl. drăguți; f. sg. drăguță, pl. drăguțe
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
DRĂGUȚ adj. 1. drăgălaș, frumușel, (Transilv. și Bucov.) cinaș, (fig.) dulce. (Un copil ~.) 2. v. plăcut. 3. v. agreabil. 4. v. curtenitor.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
DRĂGUȚ adj. 1. drăgălaș, frumușel, (Transilv. și Bucov.) cinaș, (fig.) dulce. (Un copil ~.) 2. agreabil, estetic, frumos, plăcut. (Un aspect ~.) 3. agreabil, amuzant, distractiv, plăcut. (Un spectacol ~.) 4. amabil, atent, curtenitor, galant, gentil, (pop.) levent, (înv.) cortez, libovnic. (~ cu femeile.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
DRĂGUȚ, Vasile (1928-1987, n. Craiova), istoric și critic de artă român. Prof. univ. la București. Lucrări asupra artei medievale românești („Arbore”, „Pictura murală în Transilvania”, „Dicționar enciclopedic de artă medievală românească”) și a celei moderne („Șirato”, „Dărăscu”).
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
adjectiv (A1) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
drăguț, drăguțăadjectiv
- 1. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Toți făceau haz de drăguța negresă... privită ca o minune, o ciudățenie a naturii. BART, E. 383. DLRLC
- Drăguții miei frățiori! De nu s-ar fi înduplecat, lupul nu i-ar fi mîncat! CREANGĂ, P. 25. DLRLC
- Dar mi-i jele... Că drăguții ochișori, Frumușei și negrișori, Or fi de lacrimi izvor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 311. DLRLC
- Nicăieri ca acolo nu se petrecea mai drăguț. M. I. CARAGIALE, C. 118. DLRLC
- Drăguțul de el! DLRLC
- Stîmpărîndu-și setea, se puse la o drăguță de umbră, la care ai fi șezut săptămîni întregi. BOTA, P. 30. DLRLC
- Să aducă porumbul și meiul cu banița ca să-și îndestuleze... drăguțele lui de pasări. MACEDONSKI, O. III 50. DLRLC
- Vine și drăguța de noapte. RETEGANUL, P. I 11. DLRLC
- Cînd mă lăsa de capul mieu, făceam cîte-o drăguță de trebușoară, ca aceea. CREANGĂ, A. 70. DLRLC
- Îi trase o drăguță de palmă. RETEGANUL, P. IV 11. DLRLC
- (Forma masculină întrebuințată și la feminin) Te-oi face eu să iei un drăguț de femeie care nu se mai află! CREANGĂ, P. 161. DLRLC
- 1.1. (Formulă de politețe) Fii (atât de) drăguț și... = ai bunătatea și..., te rog. DLRLC
- 1.2. Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Surori! Sîntem surori, drăguțo! G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 66. DLRLC
- De n-ai poftă să putrezești în copac, drăguță, trebuie să fii mai darnică. NEGRUZZI, S. I 90. DLRLC
- 1.2.1. La forma feminină drăguță, este folosit și pentru masculin. DLRLC
- Te cred, drăguță, dar sînt cam scumpe!... Ai parale? VLAHUȚĂ, O. A. 382. DLRLC
- Drăguță, dacă nu te superi, m-aș ruga... încă un pahar cu apă. CARAGIALE, O. II 214. DLRLC
-
- 1.2.2. Copil iubit, drăgălaș. DLRLC
- Bunele bătrîne nu se puteau dumeri cum de sînt atît de învățați drăguții lor. NEGRUZZI, S. I 6. DLRLC
-
-
- A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Și chiar frumoasa trebuie să se arate drăguță, În tot ceea ce el dorește, bineînțeles cuviincios. CAMIL PETRESCU, T. III 383. DLRLC
-
- Drăguț doamne = dragă doamne. DLRLC
- Ferește-mă, drăguț-doamne, De grădina cu frăgari. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 432. DLRLC
-
-
etimologie:
- Drag + -uț. DEX '98 DEX '09