ESENȚĂ, esențe, s. f. 1. Ceea ce exprimă principalul și stabilul din obiecte și din fenomene, natura lor internă, ascunsă, latura lor care nu este dată sau perceptibilă nemijlocit; ceea ce poate fi cunoscut numai trecând de forma exterioară a lucrurilor, pătrunzând în adâncul lor cu ajutorul gândirii. ◊ Loc. adv. În esență = în ceea ce este fundamental; în ultimă analiză. 2. Lichid volatil cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic și folosit în farmacie, în parfumerie sau pentru uzul casnic, mai ales în alimentație. ♦ Substanță concentrată care, diluată (cu apă), dă un produs alimentar. 3. Varietate de arbori care alcătuiesc o pădure. ♦ Varietate de lemn. – Din fr. essence, lat. essentia.

esență sf [At: MEȘT. DOFT. II, 225^v/21 / V: (înv) ~ție (S și: essenție), ~ncie (S și: essencie), esință (S și: essință), (reg) isănță, is~, isenție / S și: (înv) ess~ / Pl: ~țe / E: fr essence, it essenza, lat essentia] 1 (Flz; îoc accident) Ceea ce constitue fondul, elementul permanent și constitutiv al unei ființe, al unui lucru etc. 2 (Flz; îoc accident) Ceea ce constitue natura intimă a lucrurilor, care nu poate fi cunoscută sau demonstrată Si: substanță, structură, entitate. 3 Calitate proprie principală a unei ființe sau a unui lucru. 4 Ansamblu de caracteristici constitutive și invariabile. 5 (Îlav) În ~ În ceea ce este fundamental. 6 (Îal) În ultimă analiză. 7 (Îlav; rar) Prin ~ Prin însăși natura sa Si: prin definiție. 8 (Chm) Lichid volatil, cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic. 9 (Rar) Emanație plăcută Si: parfum (1). 10 Substanță concentrată care, prin diluare, dă un produs alimentar. 11 (Înv; îs) ~ de Orient Materie sidefie extrasă din solzii unor specii de pești și folosită la fabricarea perlelor artificiale. 12 (Sil) Specie de arbore care constituie arboretul principal dintr-o pădure. 13 Specie de arbore. 14 Varietate de lemn.

*ESENȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Ființă: esența divină, Dumnezeu ¶ 2 Firea intimă a unui lucru oarecare, ceea ce face ca un lucru să fie ceea ce este, să aibă acea natură ¶ 3 🌳 Felul copacilor din cari e alcătuită o pădure ¶ 4 ☠ Substanță aromatică, foarte volatilă, care se extrage din unele vegetale: ~ de roze, apă de trandafir: ~ de terebentină [fr.].

ESENȚĂ, esențe, s. f. 1. Ceea ce exprimă principalul și stabilul din obiecte și din fenomene, natura lor internă, ascunsă, latura lor care nu este dată sau perceptibilă nemijlocit; ceea ce poate fi cunoscut numai trecând de forma exterioară a lucrurilor, pătrunzând în adâncul lor cu ajutorul gândirii. ◊ Loc. adv. În esență = în ceea ce este fundamental; în ultimă analiză. 2. Lichid volatil cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic și întrebuințat în farmacie, în parfumerie sau pentru uzul casnic, mai ales în alimentație. ♦ Substanță concentrată care, diluată (cu apă), dă un produs alimentar. 3. Varietate de arbori care alcătuiesc o pădure. ♦ Varietate de lemn. – Din fr. essence, lat. essentia.

ESENȚĂ, esențe, s. f. 1. (Fil.) Ceea ce exprimă principalul din obiecte și din fenomene, latura lor interioară cea mai importantă, procesele care se desfășoară în adîncul lor; ea poate fi cunoscută numai trecînd de forma exterioară a lucrurilor, pătrunzînd în adîncul lor cu ajutorul gîndirii. A-ți însuși teoria marxist-leninistă înseamnă a-ți însuși esența acestei teorii și a învăța să o aplici creator la condițiile istorice concrete. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2605. ◊ Loc. adv. În esență = în ceea ce are esențial, fundamental, în ultimă analiză. 2. (Chim.) Lichid volatil, cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic și întrebuințat în farmacie și în parfumerie sau pentru uzul casnic. Esență de fructe. ▭ Servitorii începeau să măture, să deschidă ferestrele, să pulverizeze esența de brad. C. PETRESCU, C. V. 179. ♦ Substanță concentrată care, diluată de obicei în apă, dă un produs alimentar. Esență de ceai. 3. (Silv.) Soi, specie de arbori care intră în componența arboretului principal dintr-o pădure. Aceste specii [de insecte] colonizează frunzele esențelor lemnoase foioase. FAUNA R. P. R. VIII₁ 31. Esențele forestiere din aceste păduri sînt fagul și stejarul. I. IONESCU, D. 267. ♦ Varietate de lemn. Esență tare.

ESENȚĂ s.f. 1. Ceea ce este principalul din obiecte și din fenomene, totalitatea celor mai profunde și stabile însușiri și relații ale obiectelor și proceselor, ceea ce face ca un lucru, o ființă să fie ceea ce este, constituind natura lui. 2. Lichid volatil care se extrage din plante sau din anumite substanțe. ♦ Substanță concentrată care, diluată, dă un produs alimentar. 3. Specie de arbori care alcătuiesc arboretul principal dintr-o pădure. ♦ Varietate de lemn. [< lat. essentia < esse a fi, cf. it. essenza, fr. essence].

ESENȚĂ s. f. 1. totalitatea celor mai profunde și stabile însușiri și relații ale obiectelor și proceselor realității, care constituie natura lor internă, ascunsă. ♦ în ~ = în ceea ce este fundamental; în ultimă analiză. 2. lichid volatil extras din plante sau din anumite substanțe. ◊ substanță concentrată care, diluată, dă un produs alimentar. 3. specie de arbori care alcătuiesc arboretul principal dintr-o pădure. ◊ varietate de lemn. (< fr. essence, lat. essentia)

ESENȚĂ ~e f. 1) Ansamblu de trăsături fundamentale, necesare, generale și stabile ale unui lucru sau ale unui proces, care fac ca acesta să se deosebească de altele; natură internă a unui lucru sau a unui proces. 2) Substanță mirositoare concentrată extrasă din plante sau preparată sintetic și folosită, în stare diluată, în parfumerie sau în cofetărie. /<fr. essence, lat. essentia

esență f. 1. ceeace este sau există: D-zeu e prima esență; 2. ceeace constitue natura unui lucru: esența virtuții e lupta încontra răului; 3. substanță aromatică volatilă: esență de trandafir; 4. Bot. specie particulară de arbori.

*esénță f., pl. e (lat. essentia, d. esse, a fi). Ceĭa ce constitue natura unuĭ lucru: esența divină. Lichid móbil și volátil. Tărie, uleĭ aromatic obținut pin destilațiune: esență de roze. Fel, vorbind de arboriĭ uneĭ pădurĭ: esențele conifere predomină în pădurile norduluĭ.

asenție sf vz esență

esencie sf vz esență

esenție sf vz esență

esință sf vz esență

isănție sf vz esență

esență s. f., g.-d. art. esenței; (lichide, varietăți de arbori) pl. esențe

esență s. f., g.-d. art. esenței; (lichide, varietăți de arbori) pl. esențe

esență s. f., g.-d. art. esenței; (lichide, varietăți de arbori, de lemn) pl. esențe

ESENȚĂ s. 1. chintesență. (~ a unui proces.) 2. natură, substanță. (~ a unui fenomen.) 3. v. bază. 4. v. fond.

ESENȚĂ s. 1. chintesență. (~ a unui proces.) 2. natură, substanță. (~ a unui fenomen.) 3. bază, fundament, temei, temelie, (înv.) cap. (~ concepției sale.) 4. fond, materie, (fig.) inimă, măduvă, miez, nucleu, sîmbure. (A intra în ~ chestiunii.)

ESENȚĂ, esențe, s.f. Lichid volatil, cu aromă puternică, numit și ulei eteric, extras din plante aromatice sau mirodenii (petale, flori, frunze, fructe, scoarță, rădăcină) sau produs sintetic (aromă de cocos, de rom, de anason, de vanilie) care păstrează integral proprietățile acestora (aromă, gust, principii active); se utilizează în scopuri medicinale, în parfumerie sau ca aromate în cofetărie și patiserie, sub formă de soluție alcoolică (esență de vanilie, de migdale) sau ca ulei aromatizat (ulei de lămâie, de mentă, de trandafir); se obțin esențe și prin reducerea unei fierturi (esență de ciuperci), prin infuzare (apă de trandafiri, de flori de portocal) sau prin macerare de materii vegetale (trufe, usturoi, ceapă, frunze) în oțet sau în vin, utilizate pentru asezonarea preparatelor culinare.