fluier sn [At: DOSOFTEI, V. S. 40 / V: ~ă sf, fiueră sf, (reg) floieră sf / A și: (reg) fluier / P: flu-ier / Pl: ~e / E: ns cf alb floere] 1 Instrument muzical popular de suflat, alcătuit dintr-un tub subțire de lemn prevăzut cu găuri Cf caval, drigană, durloi, fiștigoaie, flisc, flișcă, flișcoaie (fliscoaie), fluieriță, fluieroi, fofează, piscoaie, pițigoaie, șuieră, șuierici, surlă, târtă, țâț, țignal, tilincă (telișcă, titilic, titilig, titilincă, titilișcă), țipătoare (țipă), totâlcă, trișcă, tulnec, tutelcă. 2 (Pop; irn; îs) Gras ~ Se spune despre un om slab și bonăvicios. 3 Instrument mic, mai ales de metal, cu care se fluieră (1) Si: fluierătoare (3). 4 (Teh) Dispozitiv cu ajutorul căruia se pot emite diferite sunete, făcând să trecă prin el un curent de gaze sau de aburi, întrebuințat mai ales pentru semnalizare. 5 Fluierătură (2). 6 Șuierătură. 7 (Spt; pex) Sunetul fluierului (3). 8 (Atm; pop) Gambă. 9 (Atm; pop) Tibia. 10 (Pfm; gmț; îe) A cânta cu ~ele A sta ghemuit, cu genunchii la gură.

FLUIER (pl. -re) sn., ❍FLUIERĂ (pl. -re) tr. -Carp. 1 🎼 Instrument muzical alcătuit dintr’o țeavă lungă de lemn, în care sînt făcute mai multe găuri și din care se cîntă (sau se zice), suflîndu-se printr’o crăpătură practicată la capătul de jos (🖼 2152, 2153): păstorul șade lîngă izvoară ... și zice în fluieră ȚICH. ¶ 2 🎼 Mic instrument, mai adesea de metal, cu care se fluieră sau se șuieră (🖼 2151) ¶ 3 Fluierătură, șuierătură: deteră fie-care trei ~e de mirare I. -GH.; din ascunsul grădinii răsuna prelung ... ~ul grangurilor GRL. ¶ 4 🫀 Osul piciorului care leagă genunchiul de gleznă, tibia 👉 TIBIA; întreaga parte a piciorului dintre genunchiu și gleznă: după un ceas zăpada era la glezne, după două, ți se îngropa ~ul pînă dincolo de genunchiu DLVR..

FLUIER, fluiere, s. n. 1. Instrument muzical popular de suflat, alcătuit dintr-un tub subțire de lemn prevăzut cu găuri. Și vin păstori cu gluga albă, Din fluier povestindu-și dorul. GOGA, P. 16. Bodrîngă, un moșneag fără căpătîi... ne cînta din fluier. CREANGĂ, A. 82. Ușurel vînt cînd bătea, Fluierul frumos cînta, Oile mi le-adormea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 510. ◊ Fig. În liniștea măreață, departe, fluierele mierlelor cîntau de dragoste. SADOVEANU, O. I 309. 2. Instrument mic, mai ales de metal, cu care se fluieră. Paznicii întrebuințează fluiere pentru semnale. 3. (Tehn.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se pot emite diferite sunete cînd se suflă în el un gaz sau abur și care se întrebuințează mai ales pentru semnalizare. V. sirenă. Fluier cu abur pentru locomotivă. 4. Șuierătură, fluierătură. Deodată s-aude un șuier, apoi semnalul de alarmă, trei fluiere scurte, și trenul se oprește pe loc. CARAGIALE, O. II 163. 5. (Anat.; mai ales determinat prin «al piciorului») Cel mai mare dintre cele două oase de la piciorul omului sau al animalelor, care unește genunchiul cu glezna (v. tibia). – Variantă: (1, regional) fluieră (BENIUC, V. 151, RETEGANUL, P. II 35) s. f.

FLUIER ~e n. 1) Instrument muzical de suflat constând dintr-un tub subțire (de regulă de lemn), prevăzut cu mai multe orificii. ~ ciobănesc. 2) Instrument mic cu ajutorul căruia se emit fluierături de semnalizare. 3) Dispozitiv actionat de aburi sau gaze, întrebuințat pentru semnalizare. ~ul locomotivei. 4) fam. Osul gros și lung, situat între genunchi și gleznă; tibia. ~ul piciorului. [Sil. flu-ier] / Cuv. autoht.

fluier n. 1. instrument muzical de suflare, format dintr’o țeavă cu gură (v. caval, naiu și tilincă); 2. Anat. tibia. [Probabil onomatopee, ca și it. flauto și fr. flûte].

1) flúĭer și (Rț.) flóĭer n., pl. e (d. a fluĭera, ca șuĭer 1 d. a șuĭera. D. rom. vine ngr. flogéra, alb. flĭojére, rut. floĭára, pol. ceh. fujara, ung. furulya [și de aicĭ] sîrb. frula). Flaut simplu cĭobănesc cu 6-8 găurĭ (V. bucĭum, caval, naĭ, tilincă, tulnic, ocarină). Fluĭerătură, țurloĭ, (tibie), osu cel maĭ gros dintre genuchĭ și călcîĭ. – Și flúĭeră și flóĭeră, f., pl. e (Hațeg).

fiueră sf vz fluier

floieră sf vz fluier

fluieraș [At: DOSOFTEI, V. S. 218/2 / P: : flu-ie~ / Pl: ~e sn, ~i sm / E: fluier + -aș] 1-2 sn (Șhp) Fluier (1) (cam) mic. 3 sn Fluier (1) ciobănesc mic. 4 sn Fluier (1) mic și scurt de metal (de pământ sau de zahăr) care poate produce un singur ton Cf țignal. 5 sn Dans țărănesc nedefinit mai de aproape. 6 Melodie după care se execută dansul fluieraș (5). 7-9 sn (Pop; șhp) Fluier (5-7) (de mică intensitate). 10 sm Fluierar (1). 11 sm (Orn; reg) Mierlă galbenă.

fluieră sf vz fluier

❍FLOIER, FLOIERĂ ... = FLUIER ...

FLUER ... = FLUIER ...

FLUIERAȘ (pl. -așe) I. sn. 🎼 dim. FLUIER. II. sm. 1 Cel ce cîntă din fluier ¶ 2 Mold. Băn. 🐦= FLUIERAR 2.

FLUIERĂ 👉 FLUIER.

FLUIERONIU (pl. -oanie) sn. Băn. Trans. 1 🎼 Fluier ciobănesc, lung de 70 cm. pînă la 1 m. și gros de 4-5 cm.: ~l ... are un ton jalnic și se aude din foarte mare depărtare LIUB. ¶ 2 ‼ = FLUIER 3.

FLUIERĂ s. f. v. fluier.

flóĭer și flóĭeră, V. fluĭer 1.

flúĭeră, V. fluĭer 1.

fluier s. n., pl. fluiere

fluier s. n., pl. fluiere

fluier s. n., pl. fluiere

fluier

fluier, -re.

FLUIER s. I. v. fluierătură. II. v. tibia.

FLUIER s. I. fluierat, fluierătură, șuier, șuierat, șuierătură. (S-a auzit un ~.) II. (ANAT.) tibia, (pop.) țurloi, (prin Bucov.) boldan.

fluier, instrument popular străvechi și cu o arie de răspândire foarte largă. Este confecționat din lemn de diferite esențe, dar se cunosc și fluiere din os sau metal. În practica muzicală, f. este strâns legat de repertoriul (2) păstoresc. Astăzi se cunosc la noi și formații de fluierași instruite, mai ales în zonele cu tradiție păstorească. ♦ În funcție de mărime și de felul în care sunt confecționate, precum și de procedeele de emitere a sunetelor, se poate întocmi un tabel destul de bogat al f. existente în practica folclorică din România. În prima categorie ar intra f. fără dop, adică cele cu tubul deschis la ambele capete. Sunetul se produce la acestea prin despicarea coloanei de aer la locul pe unde se suflă, parte care este subțiată, executantul ținând instr. pieziș (semitraversier). Cel mai simplu f. din această categorie este tilinca, un tub deschis la ambele capete, fără nici un fel de găuri pentru degete și de lungime care variază între 60 și 80 cm. Modificările de înălțime (2) a sunetelor se produc pe baza suflului, ajutat și prin închiderea parțială cu degetul a părții inferioare a tubului. Din aceeași categorie mai fac parte f. moldovenesc, de mărime mică și mare, ambele tipuri având câte 6 deschizături pentru degete; f. dobrogean, cu 7 deschizături, de mărime mică și mijlocie, precum și Cavalul bulgăresc format din trei piese care se îmbucă, de unde și dimensiunea mai mare a instr. Are 8 deschizături pentru degete. A doua categorie cuprinde f. cu dop, categorie în care se pot desluși câteva tipuri: tilinca cu dop de format mareș Cavalul* cu 5 deschizături pentru degete, de format mare, destinat cântecelor domoale cu linie melodică întinsă, curgătoare, meditativă; f. propriu-zis, care poate fi de mărime mică, mijlocie sau mare și are 6 deschizături pentru degete. Repertoriul său este foarte bogat și variat, cuprinzând toate genurile (1, 3) folclorice; f. gemănat (sau îngemănat), cu tuburile egale, este de mărime mică și mijlocie și are 6 deschizături pentru degete aplicate pe tubul prin care se construiește linia melodică. Celălalt nu are sau nu poate avea deschizătură; f. gemănat, cu tuburile egale și cu 7 deschizături la mărime mică și mijlocie; f. gemănat cu tuburi inegale de mărime mică și mijlocie, și are 6 deschizături pentru degete aplicate pe tubul melodic, cel de ison* sau burdon (I, 1) fiind mai scurt; f. cu 7 deschizături dintre care 6 sunt deasupra și una dedesubt instr. Este de dimensiuni mici. Tot aici se poate înscrie și f. transversale, asemănătoare flautului* dintre care unul cu 6 deschizături, de format mic și mare, și altul cu 7 deschizături, numai de format mare.